Brio, povestea începutului

Brio board
Board Brio, de la dreapta la stânga: Dragoș Iliescu, Aneta Bogdan, Gabi Bartic, Mihai Bogdan, Cristian Kit Paul.

Mâine 15 septembrie, Brio va fi listată pe platforma de crowdfunding Seedblink.com și, cu această ocazie, vreau să îi mulțumesc lui Dragoș Iliescu că mi-a propus, acum 6 ani, ca Brandient să îi fie partener în acest ambițios proiect, cu impact social imens pentru România. 

  • Pentru cei care încă nu au aflat, Brio® este platforma digitală de testare pentru îmbunătățirea performanței școlare, care se adresează copiilor din clasele I–XII, părinților, profesorilor și — în cuvinte mari — națiunii noastre, în efortul de transformare într-o națiune modernă și competitivă. Este singura platformă de acest calibru științific — încorporează peste 5 ani de muncă și o echipă de oameni super specializați, pasionați și believers în viitorul României (prin educație).
  • Celor care care nu îl cunosc pe Dragoș Iliescu, le-aș zice, într-un ton mai puțin formal, că este probabil cel mai important specialist român al momentului în științele psihometriei aplicate în educație, super-recunoscut internațional (pe principiul că nimeni nu e profet în țara lui — deși, ca să fim corecți, Dragoș are și în România un grup de fani, atât ca profesor universitar, cât și ca antreprenor și susținător al unor inițiative unice în domeniul serviciilor profesionale de consultanță în măsurare și evaluare).  

Mă știu cu Dragoș de mai bine de 20 de ani și spun cu sinceritate că îl ador, dar îl și invidiez pentru puterea sa de muncă (scrie câte o carte la doi ani, predă, conduce doctorate, călătorește continuu pentru conferințe și consultanță internațională, este președinte, vicepreședinte sau membru al celor mai mari organizații internaționale și, în plus, fondează ceea ce ar trebui să devină cel mai important milestone în progresul sistemului educațional romanesc!).

Acum 6 ani Dragoș a venit în biroul meu și m-a întrebat daca știu cine este Thomas Oakland. Am zis ca nu. Când mi-a explicat, am zis că… da, normal, indirect, toți știm câte ceva despre testele GMAT ș.a.m.d. (Tom este considerat părintele multor sisteme de testare educațională și a fost mentorul profesional al lui Dragoș). Well, a zis Dragoș, eu fac un startup cu acest om, aici în Romania, și am nevoie de un partener care să mă ajute să pionierăm în țara asta o categorie nouă de servicii educaționale de masă, la fel ca în majoritatea țărilor din lumea asta. Wow!, am zis… Mihai și Kit erau și ei de față și, daca îmi aduc aminte corect, nici nu am pus prea multe întrebări — am zis “da” pe loc, toți trei; nu am cerut nici cel puțin shares (Dragoș ne-a dat însă), și oricum nouă ni s-a părut (atunci) un business eminamente de impact social, un fel de payback al lui Brandient pentru Romania.

Brio.ro este platforma românească de evaluare educațională, creată pentru a asista elevii, părinții, profesorii și instituțiile de învățământ la îmbunătățirea performanței școlare și a încrederii.

Și așa am plecat la drum: au fost 5 ani grei, în fiecare zi ne-am dat seama că ne trebuie de 10 ori mai mulți bani și mai mulți oameni implicați, fiindcă proiectul devenea larger than life și consuma resurse imense de knowledge, talent și timp — Dragoș a continuat, împreună cu echipa de profesori, cercetători, statisticieni, programatori și Gazeta Matematică să perfecționeze produsul științific, construind și calibrând și mai mulți items, pe și mai mulți copii, în vreme ce noi am conceptualizat brandul, am desenat și redesenat de 3 ori platforma, cu totul (!) fiindcă produsul digital era un challenge mai dificil decât prevăzuse; am enervat toți programatorii și toți UX designerii care practic construiau în timp ce noi schimbam — deh, am explorat continuu insights, am remodelat continuu  segmentarea nevoilor, am schimbat de câteva ori împachetarea testelor, am adăugat servicii (și teste, Dragoș nu s-a putut abține!), am angajat oameni, am rulat modele de business (care arătau prea bine ca să le credem, honestly now!), iar în tot acest timp, am început să batem pe la uși căutând business angels, explicându-le că viitorul educației este digital, cu sau fără voia noastră, ș.a.m.d. Cumva, în acest foarte lung timp, am început să înțelegem că ceea ce am făcut noi în acești 5 ani nu e un simplu proiect, vreun startup oarecare, vreo app dezvoltataă într-un hub creativ “la o cafea”, ci un business bazat pe un purpose social care ne precede. La începutul acestui an, produsul științific a fost gata (mai avem de lucru la produsul digital), iar datorită pandemiei a fost testat cu succes pentru simularea testelor de Bacalaureat, cu ajutorul Asociației Dedeman. 

Iată-ne aici, înainte cu o zi de listare, grateful că avem ocazia să fim parte a acestui proiect, singurul proiect de business pe care l-am întâlnit in 30 de ani de business în geografia noastră capabil să împace natural un purpose social cu profitul.

De la brandingul cu papion la brandingul de supraviețuire

Fragmente din webinarul susținut de Aneta în cadrul programului Academia Minților Creative.

Înregistrarea video a webinarului “De la brandingul cu papion la brandingul de supraviețuire” susținut de Aneta la Academia Minților Creative.

Ne-am obișnuit ca la începutul fiecărui an, fiecare lider de opinie (sau fiecare nobody, după caz), în fiecare industrie, să-și încerce norocul cu predicțiile anului care va veni. În cazul brandingului, pronosticurile au fost cam așa:

… more than ever, brandingul în 2020 va fi despre autenticitate… despre brand purpose, activism, sustenabilitate… despre avatars design și logouri flexibile… despre influencers, desigur!… despre back to the basics, despre the new age of privacy, și neapărat — despre the usual suspects „inovație”, „disrupție”, „digitalizare” ș.a.m.d. Ba chiar… forțând nota contextului — s-a spus că brandingul anului 2020 va fi influențat de seducția pentru stilul brandurilor japoneze (desigur cu referire și la marele eveniment al anului, Olimpiada 2020 Japonia).

Evident că nu a prezis nimeni faptul că anul acesta va fi despre pandemie și că brandingul, la fel ca multe industrii, va face ochii mari și va spune „OMG!” sau „WTF?!” — excuse my French — după caz!

Teza discursului meu mele este cuprinsă în aceste întrebări:
Este, oare, criza prin care trecem, cumva — o criză și la nivelul brandingului?
Sunt timpurile pe care le trăim un test acid al brandingului?
Pot brandurile să facă ceva în ajutorul business-urilor? Sau pot să le facă rău acestora? 

Știu, și pot să îi înțeleg pe cei care cred că situația va reveni la normal, că ne vom întoarce la business as usual, la aceeași rutină de viață pe care am avut-o înainte de lockdown. Din păcate, sau din fericire, nu mă număr printre aceștia. Probabil că cei ca mine, care au trecut conștienți prin două regimuri sociale (și economice), care au muncit în ultimii treizeci de ani în diverse culturi și au strâns și vreo 50 de ani de viață, sunt un pic mai precauți, mai suspicioși când vine vorba despre natura umană. Și despre felul în care aceasta combină sentimente și acțiuni care ne afectează comportamentul și deciziile (inclusiv cele cu referire la consum). Deci da, eu percep iminența unei crize și la nivelul brandingului, criză pe care o vom conștientiza în timp. Pentru că brandurile relaționează cu oamenii prin multiple fațete, raționale, emoționale, chiar instinctuale, cum ar putea această relaționare să nu fie afectată de starea de șoc (sau post-șoc) psihologică și emoțională, a oamenilor, ca efect al pandemiei?!

Sună banal, dar două aspecte sunt provocatoare în branding (de aceea le și spunem triggers), atunci când vorbim despre relaționare: natura umană și homo economicus.

Homo economicus aplicat consumerismului (mai ales în timpul crizelor economice!) e un subiect dificil, așa că mai bine să îi lăsăm pe laureații Nobel în economie ca să dezbată aici — aș spune doar că, din perspectiva marketingului de bază, spre exemplu un sales promotion la un produs care nu este relevant pentru starea psihologică de șoc și de self-preservation nu prea ajută cu nimic! Un sales promotion la un produs de care avem nevoie urgentă, pe de altă parte — să spunem hârtie igienică — nu mai are rost să fie promovat prin apetitul uman pentru deals și more value for money (economic vorbind) fiindcă se vinde oricum. Ceea ce este sigur însă, din perspectiva precarității financiare personale pe care o simțim în acest context incert, este că lumea va deveni mai price-sensitive decât a fost, ceea ce va atrage desigur cerere pentru un anumit segment de produse și servicii.

Când vine vorba de natura umană însă, sociologii susțin că suntem fie cognitive misers (zgârciți) — adică vrem să rezolvăm cât mai ușor și fără efort deciziile / problemele, fie cognitivi flămânzi — adică seduși continuu de aspirații, curiozitate, experiențe noi, ș.a.m.d. În funcție de context, de tipologia generației și chiar în funcție de geografie (am învățat eu cu Kit și cu Mihai, tot comparând Estul European cu Estul Asiei, deh), reacționăm diferit! În timp de pandemie însă, suntem cognitiv zgârciți, adică mai puțin interesați de altceva decât de siguranță, certitudini, protejare, calmare, înțelegere ș.a.m.d.

Deci,
Sentimentele pe care le trăim în aceste luni — de frică, angoasă, îngrijorare (unii dintre noi, capabili să le balanseze și cu empatie, solidaritate, implicare, responsabilitate socială) produc un nivel nou în consum, și anume “starea emoțională” a consumatorului. Astfel, McKinsey publică periodic un raport despre starea emoțională a consumatorilor din lumea întreagă, care arăta cam așa, în luna mai 2020: pesimism + îngrijorare pentru sănătate și pentru criza economică + criza va dura mai mult de 4 luni și va cascada în criza economică.

Cu alte cuvinte, există un sentiment de incertitudine, în creștere, cu privire la viitor, așteptarea că vor scădea veniturile personale, ceea ce duce la reducerea cheltuielilor și implicit — a intenției de cumpărare; excepție fac cele câteva categorii de produse de tip grocery, food delivery at home, home entertainment și digital activities. Probabil va urma un peak în cererea pentru vacanță, ca un posibil escapism din situația emoțională inconfortabilă în care am fost blocați în aceste trei luni.

Câteva sfaturi pentru cei care au grijă de branduri — antreprenori, manageri, pentru cei care lucrează în serviciile profesionale creative:

  • Întotdeauna, când aveți de-a face cu o criză, bucurați-vă că sunteți ajutați, indirect, prin impunere — cum s-ar zice — să schimbați perspectiva, și astfel, poate, să găsiți / deschideți noi oportunități (acesta e un sfat, așa, de înțelepciune, să zicem 🙂
  • Brandingul a cam luat-o la vale în ultimii ani: a strâns atât de multă ipocrizie, atâtea „rețete” și atât BS, încât de multe ori, ca și consumatori — am exclamat „whatever!” sau „really?!”, și am ignorat, sau ne-am înfuriat, dar oricum, am pedepsit — sau am trecut mai departe. La ce este bun un brand, dacă nu e capabil să seducă și să convingă? Or, a răspunde la întrebarea „ce ne seduce acum / ce ne convinge?” este ceva profund uman — nu aveți nevoie de mari specialiști în branding pentru asta: solidaritatea, engagement-ul, empatia, a ne păsa de oameni — în general vorbind, nu numai de consumatorii produselor și serviciilor noastre, a ne implica! Atenție, nu vorbiți despre engagement și empatie, ci arătați-le, probați-le!
  • Strategic, nu mai faceți planuri de drum lung, ci fiți deschiși unei transformări continue: fiți flexibili și rezolvați step by step, săptămână după săptămână. Și lăsați 360º! Oricum a murit demult, doar că are încă susținători (care își susțin de fapt modelul de business, nu eficiența conceptului!)
  • La nivel de tipologie a mesajului și a tonului vocii — mai puțin fun, mai puțin cinism, atenție la limitele severe ale atenției audienței — atenția ne-a fost puternic afectată în această perioadă, deci nu e timpul potrivit pentru „ta-daaam = vă propunem ceva nou”, nici pentru I am the leader, the master of the domain, ș.a.m.d. Transmiteți mai multă siguranță și quick reaction și, desigur, respectați limitarea de distanțare socială (ce nume nepotrivit, nu-i așa?!). Conștientizați categoria în care operați și felul în care aceasta relaționează cu consumatorii.
  • Principala pivotare este desigur — cea DIGITALĂ — mai mult decât ne-am obișnuit să spunem amprenta digitală a brandului, susținută prin site-uri, app-uri, social media, ș.a.m.d. Atenție la seducția hashtag-urilor, nu le mai dedicați site-uri separate — faceți asta cu brandul vostru, acesta vine primul, după aceea vine hashtag-ul!
  • Cealaltă pivotare fundamentală este cea INTERNĂ — și aici nimic nu se rezolvă doar cu „bugete”, ci cu mult mai mult — angajații sunt prețioși, trebuie protejați în primul rând, dar trebuie să fie și ajutați să realizeze că trebuie să facă și ei, eforturi, pentru a susține businessurile în care activează: cred, personal, că industria de comunicare se va contracta, nerezonabil pentru unele entități și modele de business, dar și că este o foarte bună oportunitate pentru companiile agile, smart și cross-knowledge, acestea vor avea de câștigat!
  • Și, am lăsat la sfârșit această idee — pentru că suntem într-un program dedicat în primul rând antreprenorilor mici și mijlocii — am vești bune pentru voi: deși contraintuitiv, fiindcă businessurile mici suferă și vor suferi mai greu decât cele mari, brandurile mici, indie, locale, de comunități și de start-up-uri, au o șansă unică de a deveni și mai atrăgătoare, și mai convingătoare, prin comparație cu marile branduri globale, care vor fi mai greoaie în transformare, și acest lucru ar putea să fie decodificat ca neglijență / nepăsare si pedepsit de stakeholders. Nu ratați această oportunitate!

Aneta Bogdan FCIM
Managing Partner Brandient
București, 21 Mai 2020

From branding with a bow tie to branding for survival

An excerpt from the talk held by Aneta on May, 20th in the AMC UniCredit webinar about branding strategy during the pandemic 

At the beginning of every year, we got used to watching every leader, in every industry, trying his/her hand at prophesizing what the new year will bring; in the case of branding, the forecast was along these lines: “more than ever, 2020 in branding will be about authenticity…, about brand purpose, activism, sustainability…, about avatar design and flexible logos…, about influencers…, about back to the basics…, about the new age of privacy,” as well as the usual suspects: “innovation, disruption, digitalization,” etc. Moreover, it was said that branding in 2020 would be influenced by the Japanese brands’ aesthetic (evidently a reference to the year’s major sport event, the 2020 Olympics in Japan :). Obviously, nobody could foretell that this year would be about a … pandemic — and that branding, alongside many other industries, would, with wide-eyed shock, say, “OMG!” or “WTF?!” (pardon my French)!

The thesis of my talk is contained within these questions:
— Is it possible that this pandemic crisis that all mankind is journeying through at the moment, will generate a crisis at the level of branding in of itself?
— Are the times we are living in a litmus test for branding?

Can branding do something, right now, to help business? Or can it merely do harm?

I know and can understand those that wish to believe that the situation will return to normal — that we will return to business as usual, to the same routines, from before the lockdown. Unfortunately, or possibly quite fortunately, I don’t count myself among the adherers of this ideology. This might be because those like me, who have lived through two different socio-economic regimes, who have worked for the last thirty years in divergent cultures and have accumulated around fifty years of life experience, are a tad more cautious, more suspicious when it comes to talking about human nature. About the way in which this inextricable combination of sentiments and actions affect our daily behavior and decision-making processes (including those related to consumption). So — yes, I perceive an imminent crisis, at a branding level, which we will have no choice but to acknowledge in time. Because, if we accept that brands are capable of building relationships with people, through numerous layers — some more emotional, some more rational, or more instinctual — how could these relationships not be affected by the psychological shock (or post-shock) within the emotions of people?

It may sound banal, but there are two things that are particularly provocative in branding (as such we call these triggers), when we speak about “relationship”: human nature and homo economicusHomo economics applied to consumerism (especially in such crisis contexts) is a difficult subject, hence we’ll let the Nobel laureates in economics debate this subject. I’ll just say that from the perspective of fundamental marketing, for example: a sales promotion to promote a product that is not relevant for the state of mind people find themselves in, namely that of psychological shock and self-preservation, does not help! A sales promotion for an item which one urgently needs on the other hand, say toilet paper, does not have to be uttered through the classic lens of human appetite for deals and more value for money (economically speaking). What is certain, however, is that the perspective of financial precariousness that individuals acutely feel in these uncertain times will lead to individuals becoming more price-sensitive, more so than before, which will certainly attract demand for a specific segment of products and services.

When we speak about human nature, however, sociologists uphold that we are either cognitive miser (that is to say, we desire to resolve our decisions and problems as easily and with the least possible effort), or cognitively hungry (that is to say, continuously aspiring, curious, experimenting etc.) With respect to context, to the typology of the generation and even with respect to geographical considerations (Kit, Mihai and I have discovered this by comparing our work between Eastern Europe and Eastern Asia), we all react differently! However, during a pandemic we tend towards cognitive frugality: less interested in anything but safety, certainty, protection, calm, understanding etc.

Therefore, the sentiments that we have been harboring in these months — of fear, anguish, worry (some of us even capable to balance the aforementioned with empathy, solidarity, engagement and social responsibility) produce a new layer in consumerism, namely the “emotional state” of the consumer. McKinsey periodically publishes a report about the emotional state of the consumer across the whole world, and the most recent reads as such for May 2020: pessimism and worry for their health and an economic crisis, a crisis which will last longer than four months and cascade into a deeper economic crisis.

In other words, there is a prevailing sentiment of uncertainty, uncertainty in growth, in future outlook; expectations that personal incomes will diminishimplicitly leading to the reduction in spending, and the reduction in the intention to spend; 

Categories such a grocery stores, food deliveries, home entertainment and digital activities are what make an exception. Soon, there will probably be a peak in requests for holiday, a possible escapism from the uncomfortable emotional situation in which we have been blocked for three months.

A few words of advice for those who take care of brands — as entrepreneurs, managers, and for those who work in the creative services profession:

  • Whenever you are facing a crisis, be grateful for the fact you are, indirectly, pushed to change your perspective. This could be a time to discover new opportunities for your business (I have to admit this advice is more about compassion and understanding, than anything else)
  • Branding has kind of gone downhill in the last few years: it has spun around so many hypocrisies, some many “recipes”, so much BS, that can only turn the consumer off or make them exclaim, “Whatever!” (or worse still, “Really?!”). This means that we as consumers will eventually end up ignoring, or even resenting, certain brands—either way, we have punished the brand or have moved on. I’m asking you now: What is the purpose of a brand, if not to seduce and convince? Or, you could take a minute to consider, what actually seduces and convinces us? I’d say that the answer is something profoundly human — you don’t need great expertise in branding to perceive thisit is about solidarity, engagement, empathy, it is about caring for people, generally speaking — not just as consumers of our products and services, but as engaged individuals! Careful: don’t speak of engagement and empathy, show them!
  • Strategically, one can no longer make long-term plans. Instead, one must be open to continuous transformation: be flexible and create resolutions step by step, week by week. Abandon 360 communication approach! It died a long time ago anyway. Just because it still has some support (from those who would rather defend the business model than the efficiency of the concept!) doesn’t mean it necessarily is relevant today.
  • At the level of typology of messages and tone of voice: a little less “fun”, a little less cynicism; care to the severely limited attention span of your audience. Our attention spans have been severed, meaning that the “Ta-daaa = we’ve got something brand new for you!” approach is no longer appropriate. Neither is “I am the leader, the master of this domain.” Instead, try to transmit reassurance and agility and, certainly, respect the limits of social distancing (an inappropriate neologism, don’t you think?). Acknowledge the category within which you operate and the way you hold a relationship with the consumer.
  • Naturally, the primary pivot is towards DIGITAL — more so than the ‘digital footprint’ of a brand in the past (i.e.: the site, apps, social media etc.) Careful with hashtags, don’t dedicate them a separate site — do this through your brand, first. Then the hashtag comes second.
  • Another important pivot that is fundamental is that of the INTERNAL. Nothing here is merely resolved with “budgets”, but rather with something much more demanding and complex — employees are precious, they must be protected first and foremost, but they must be helped to realize that they, too, must make an effort to sustain the business by which they are employed. I personally believe that the communications industry will contract/shrink/tighten, which will be highly incompatible with certain philosophies and models of business, yet this can be a blessing for firms that are agile, smart, and cross knowledge: these will be the winners of this era.
  • And, I’ve left this idea for last — as we are in a program dedicated towards small entrepreneurs — I have good news for you: although constrictive, and despite the fact that small business suffer and will have to suffer more than larger firms, small brands, indie, local, community and start-ups, will also have an enormous and unique opportunity to become more attractive, more convincing in comparison to the larger globalized brands. Larger brands, which rely heavily on countless bureaucratic layers, might not be quick enough to react and to acclimatize to the new normal, which in turn could be decoded by consumers as a lack of compassion or negligence by stakeholders. Do not miss this opportunity!

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
Bucharest, May 21, 2020
Webinar: AMC UniCredit Bank 

Dragi Non-Leaderi,

Este prima oară în viață când regret că nu am intrat în politică: nu în sensul de “carieră” — asta ar fi greu pentru cineva cu stilul meu de conducere — ci că am stat prea departe de politică, considerand-o paralelă cu destinul meu în această țară. 

Nimic nu este mai “ofertant” pentru un politician, decât “oportunitatea” oferită de o criză globală, socială, medicală, economică, informativă, etc — și cu atât mai mult când toate se compun într-o singură, unică, solidă certitudine: incertitudinea. Iar tu, ca politician, propunând soluția, salvarea, panaceul pentru o întreagă natiune, wow!… cât de tare trebuie să fie chestia asta în viața unui om! Din categoria Superman, Batman și alti super-eroi, cam așa.

O incertitudine de tipul celei pe care o traversăm acum este un moment cu adevarat unic, când, din postura de politician, nu te ajută prea mult rețetele unui management de criză, și când mai trebuie să faci față și unui tsunami de opinii și idei de pe margine. Ce te poate ajuta acum este leadershipul! Adica forța caracterului, mintea deschisa, curajul și voința obsesiva de a-i conduce și a-i salva pe ceilalti. Din pacate, leadershipul este, ca orice lucru autentic — rar si dificil, ca sa citez un filozof celebru. Și se vede de la o poșta daca îl ai sau nu, oricum te-ai așeza tu în poză. Atunci când viața oamenilor depinde de tine — nu doar la figurat, declarativ, într-un narativ de brand, ci de-adevăratelea — atunci când viața și spiritul unei națiuni depind de tine, atunci este nevoie de un comportament de leader!

Daca ieșim din retorica temperato-alarmistă a pandemiei, exacerbată de accesul neîngrădit a miliarde de oameni la o comunicare globală, din optimismul forțat, balansat cu o anxietate de fundal, și bancuri cu un virus cu comportament de milenial, este imposibil să nu realizăm că acesta este momentul pentru eroism.

Deci, cine vrea sa fie eroul națiunii noastre acum? Cine poate sa fie acest erou? Care politician își va arăta leadershipul în aceste zile? … Hm. Trouble! (Și la noi, dar și la altii, se pare!)

Eroul care ar trebui să îndrume acum națiunea, să o insufleăeasca, să fie un reper de încredere și certitudine — nu există! Eroul națiunii noastre nu există. Oamenii noștri politici sunt doar niște starlete amețite de reflectorul de pe scenă. Nimic interesant, nimic relevant, nimic impresionant. Să ai o astfel de șansă, în destinul tau de politician, și să te comporți ca un oarecare! România este o națiune mică, poate sa fie salvată cu știintă și cu voință. Sunt trei lucruri pe care trebuie sa le faci: viața oamenilor din perspectiva medicală, joburile oamenilor din perspectiva economică, și viitorul businessurilor locale. 

Am fondat acum 18 ani un business în domeniul serviciilor profesionale de consultanță de business și design. Talent-based company, activând relevant în economia de knowldege specifica secolului 21. Am construit cu viziune și multa încrâncenare și truda un business de succes nu numai in țară, dar și înafara țării. Este genul de business care într-o astfel de situație, pandemică, se stinge — este prea mic, nu are resurse de supraviețuire nelimitate, iar cererea pentru astfel de servicii, in vreme de pandemie, se reduce drastic. Mă trezesc în fiecare dimineață, la fel ca toti angajații mei, nu numai cu îngrijorarea amenințării directe asupra vieții celor pe care îi iubesc, dar și cu angoasa viitorului nostru — a sursei noastre de trai. 

Deși suntem conduși de un partid liberal (sic!), măsurile propuse de acest partid sunt “too little” — și în curand vor fi “too late” — clar insuficiente pentru a asigura României un viitor dupa ce această situație pandemica se va rezolva. Știu sute de businessuri din țara asta, prin natura jobului meu de consultant, care nu au cum să susțină luni de zile de salarii fără să aibă venituri. Statul trebuie sa iși dovedească rostul și sensul acum: pentru inceput, șomaj tehnic platit de statul român, salvarea tuturor joburilor și a companiilor care fac business etic, curat și real! În lipsa unor astfel de măsuri, futilitatea statului român vizavi de viitorul acestei natiuni va fi pecetluită forever. Și probabil, dupa Colectiv, dragnea&co, muie-psd, USR-Plus-ratarea-unei-sanse, și alte incantații din epoca non-distanțării sociale, oamenii vor ieși în stradă ca să chestioneze rolul statului pentru aceasta natiune, futilitatea existenței partidelor, la nivel moral si economic, șamd. 

În lipsa unui erou/leader national, avem insa o multime de eroi locali — doctorii, personalul medical, cei care fac voluntariat, companiile care ajuta acum prin donații și acces la servicii pro-bono, oameni obișnuiți cu putere limitată, dar care trebuie să se asigure ca the show must go on în joburile lor — acestia sunt micii noștri eroi. 

Daca cei care conduc acum ar ințelege gravitatea situației și ar salva angajații și companiile din perspectiva economică, aceștia ar putea, la rândul lor, să ajute statul, să faca voluntariat — fiindca este nevoie enorm de așa ceva intr-o țară cu o o populație îmbătrânită și un segment semnificativ de precariat tocmai intors de la muncă din Italia — sau pur și simplu să se concentreze să genereze soluții de remodelare a businessurilor lor, pentru ca sperăm să existe totuși și o perioadă post-coronavirus!

PS. dupa ce a citit textul meu, Kit a propus un titlu foarte cool: “Political class tragically smaller than a virus”.  True.

We shall prevail (episodul 30)

Am petrecut sfârșitul lui 2019 în Singapore. Credeam că m-am obișnuit (în toți acești ani de străduință în a dezvolta Brandient Asia) cu show-off-ul acestui oraș-stat, cu statura sa de high flyer – dar încă mă regăsesc în postura de a exclama wow!, de a mă lăsa impresionată de cât de mult, și în ce ritm, au realizat singaporezii, și mai ales — de felul în care trăiesc, muncesc și se bucură de viață acești oameni. Și nu, nu sunt deloc naivă și ușor de impresionat, ba dimpotrivă — senioritatea mă împinge constant către o perspectivă supărător de cinică asupra realității, astfel că orice “poleială” îmi stârnește mai degrabă râsul decât admirația.

De data asta, m-am uitat cu atenție la sentimentul de mândrie națională pe care îl trăiesc și îl afișează, atât de natural, singaporezii. Oricine se urcă într-un Grab sau într-un taxi în Singapore, și începe o conversație cu șoferul, știe despre ce vorbesc: felul în care șoferii / taximetriștii “vând” imaginea de cea mai seducătoare destinație de turism, cel mai sigur și bun loc de trăit, cea mai yummy mâncare din Asia, cel mai deștept guvern de pe fața pământului (sic!), cea mai performantă educație pentru copii, cel mai bun loc de investit, cel mai ambițios, inovativ și progresist stat etc., etc. și … ah, da! — costul vieții e cam piperat, unele pensii sunt cam mici, dar… at the end of the day — merită!

În plus, în acest an, au aniversat 200 de ani de istorie, astfel că a fost un bun prilej nu numai pentru focul de artificii, dar mai ales pentru introspecția istorică, inteligența, și … speech-ul motivațional! M-a impresionat mesajul oficial de sfârșit de an, o mostră de engagement național, și nu pot să nu mă gândesc cât de bine, de respectat, de implicat / asumat se simte un cetățean căruia i se spune

“There can be no guarantee of success. But there never was, at any time during our history. As before, every step forward will take daring and determination. But if we stand together and keep making the effort, I am confident Singapore can continue to shine brightly in the world. This is our life, our future, our Singapore.— citat din speech-ul de Anul Nou al prim-ministrului singaporez.

Da, este frustrant, și chiar dureros, că noi, Românii, nu putem să spunem, la sfârșitul unui an, că “…we are reforming our education system, our housing policies, our healthcare system to honour senior Singaporeans (Romanians), our transportantion …”, …”, dar nu credeți că am putea, cel puțin, să folosim timpul viitor, și să spunem we will help workers to retrain, acquire new skills, find new jobs and stay employable, … we will improve social safety nets that protect the poor, the elderly, and the vulnerable, … we will support businesses to raise productivity and build new capabilities, …” ? (citate din acelasi speech al prim-ministrului singaporez)

Hm, o să-mi răspundeți voi, dar noi, românii, nu funcționăm așa! Nu folosim narativul motivațional niciodată! Nu putem să promitem, fiindcă… nu livrăm, nu avem ce spune, fiindcă nu prea am dovedit mare lucru…, cu alte cuvinte — despre ce să vorbească, motivant, șeful statului român sau prim-ministrul nostru la sfârșitul anului?!

Poate despre asta:

2019 a fost un an bun, fiindcă am reușit, în acest an, mai mult decât majoritatea statelor lumii (inclusiv eroii vestici pe care i-am idolatrizat ani în șir): am reușit să protejăm principiile democrației, chiar și cu o Constituție (și paznicii ei strâmbi) care mai mult ne-a încurcat, decât ne-a ajutat! Am pedepsit prin vot partidele politice toxice pentru națiune, am luptat, am rezistat, și am câștigat! Am câștigat NOI — cei cu bune intenții, cei care muncim, cei care ne plătim taxele, cei care nu furăm, cei care nu ne-am cocoțat pe spinarea altora, cei care nu considerăm că poporul este slab și prost, cei cărora ne pasă, cei pentru care România are viitor! NOI am câștigat! Ei au pierdut! Am reușit să progresăm ca și societate, am evoluat ca înțelegere a nevoii noastre de a ne transforma, de a deveni Noua Românie. Ne-am învins complexele de loser, frica de a fi mereu perdanți, angoasele născute din atâtea greșeli acumulate istoric, aș zice că we’ve come so far!! Eu am simțit, după multă vreme, și sper că și voi, că ne avem unii pe alții!

Așa că, pentru a treizecea oară, să spunem, în 2020: We shall prevail!

La mulți ani!

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient

Petre si primii ani de marketing romanesc

Primul an de marketing, Petre Barbu

La inceputul anilor 90, doi tineri jurnalisti se faceau cunoscuti pentru interesul aratat industriei de media din Romania. Ambii scriau pentru revista Capital — la vremea aceea, singura publicatie interesata de nenascuta-inca societate de business locala. Petre Barbu si Petrisor Obae — despre ei vorbesc. 

Petre este jurnalist in continuare — intre timp a devenit si scriitor de romane, si dramaturg, practicand ireversibil un stil de scriere de un realism (de multe ori insuportabil) emotional, iar Petrisor este un pionier al jurnalismului practicat in mediul digital, si un leader de opinie al acestui mediu. Pasiunea pentru domeniul media, pentru oamenii si intamplarile acestui domeniu, nu le-a disparut niciunuia.

Petre Barbu, caci despre el si ultima lui carte scriu acum aceste randuri — a lansat recent o culegere de interviuri sub numele Primul an de marketing, intregind astfel privirea asupra tandemului “client de marketing — agentie de publicitate” (cartea sa Primul an de publicitate a fost lansata acum 6 ani).

Primul an de marketing aduna amintirile autentice ale unui grup restrans de profesionisti care au avut sansa invaluabila de a activa la inceputul anilor 90 in domeniul abia nascut al marketingului autohton (foarte putini dintre acestia mai activeaza inca in domeniu). 

Pionieri, exploratori, intrati in miezul capitalismului direct din comunism, tineri, drept pentru care curajosi, ambitiosi — si cumva inconstienti; cum altfel s-ar fi aruncat intr-o meserie care nu avea nici o radacina sau conexiune cu societatea locala careia ii apartineau!

Cartea este valoroasa nu atât din perspectiva literara — interviurile sunt prezentate fara chirurgie stilistica, redand personalitatea si stilul fiecarui intervievat — ci din motivul atat de evident, si atat de simplu, ca este de fapt o forma de memorie colectiva pentru un domeniu volatil si as indrazni sa spun — non-established-inca, chiar si dupa 30 de ani de la inception.

O societatea care nu are memorie colectiva, nu exista. Cu atat mai mult cand vorbim despre societati in transformare continua, cum este cea romaneasca. Memoriile celor intevievati sunt nimic altceva decat interpretarile acestora asupra status quo-ului meseriei din acei ani, minunate si pretioase pentru ca demonstreaza nasterea unei noi industrii intr-un context pe care chiar si cei care au inventat marketingul — americanii si in general vesticii, greu l-ar putea descifra, si evident — intr-un context in care cuvantul “internet” (vai, vai!) nu insemna inca nimic. In plus, prin aceste memorii, putem sa zarim si interesante povesti despre destin (“dezvoltare personala”, in jargon curent) — adevarate exemple de storytelling autentic.

Cartea este pentru cei care inteleg ca exista si marketing, nu numai neinspirat-numitul marketing digital, pentru cei care constientizeaza ca orice categorie profesionala, cel putin in ultimii 2000 de ani de dezvoltare a umanitatii, se dezvolta pe baza unor acumulari de knowledge, de experiente umane, si de respect pentru autoritate. 

O recomand cu caldura si celor tineri, si celor care traiesc cu impresia ca un algoritm SEO sau o campanie pe Facebook sunt supremele instrumente de marketing.

Aneta Bogdan FCIM Chartered Marketer

P.S. Corect e sa adaug si faptul ca sunt unul dintre cei 14 profesionisti intervievati.

Modele de viata

Despre importanţa de a avea modele

Ceva fundamental rău se întâmplă cu noi în ultimii ani când vine vorba despre raportarea la modele de viaţă, la nevoia profund umană de a inspirat, ghidat, susţinut, motivat de un alt semen (acesta, de obicei, mai în vârstă decât tine, mai experimentat în viaţă sau mai bun în meseria pe care o practici). Ne plângem că suntem într-o criză de role models, dar este doar o imensă confuzie generată chiar de noi înşine, din obsesia asta planetară pentru cultura faimei, a celebrităţii. Modele sunt destule şi vor fi întotdeauna prezente în societate. Cred că ne-am cam pierdut instinctul şi apetitul de a le vedea.

Tehnologia inflaţionării narcisismului a creat nu numai o superofertă de starlete supra-expuse (prin social media mai ales) care nu au nimic de spus decât Me! Me! Me! (oricâtă umbră ar face „me” pământului degeaba!), dar, mai ales, a creat un comportament de ignorare a modelelor adevărate. 

Continue reading “Modele de viata”

Progres

Trei clienti internationali Brandient ne-au scris, intreband “Aneta, Kit sunteti OK, e totul OK acolo, la voi?” — semn ca au aflat.

Au aflat ca Romania este intr-o stare de conflict social. Intre grupul imens de romani onesti si onorabili — si o mana de reprezentanti retrograzi si corupti ai clasei politice, care detin vremelnic puterea.

Continue reading “Progres”

Precariat

Intr-un interviu pentru Al Jazeera anul trecut (cred ca ultimul sau interviu, Zygmunt s-a stins in decembrie 2016) Zygmunt Bauman a rostit de vreo zece ori cuvantul ‘precariat’, intr-un context legat de valul de emigranti care a ajuns in Europa in 2016. Pentru mai multa informatie pe tema asta, va recomand The Precariat, cartea scrisa de Guy Standing, profesor la London Business School, ceva imi spune ca vom vorbi tot mai mult despre subiectul asta in anii care vin!

M-am intors ieri in tara, a trebuit sa iau un Ryanair (nu sunt un mare fan al low costului, are avantajele pretului desigur, dar si neajunsuri de confort) si in timp ce rasfoiam ultimul The Economist, in asteptarea imbarcarii, citind despre ingrijorarile elitei mondiale vizavi de ‘precariat’, am realizat ca sunt intr-un loc inconjurata de precariatul romanesc, manifestat prin doua categorii sociale: tineri si foarte tineri, educati, cautand in lumea larga o oportunitatea de a trai mai bine (sau cel putin, un job decent pentru educatia si aspiratiile lor) — sa le zicem young, freelance precariat — precum si oameni saraci, fara educatie, care muncesc in serviciile in care nu vrea nimeni sa munceasca, in afara tarii, pentru bani foarte putini, fara niciun fel de siguranta, fara protectie — migrant work, sa zicem.

Continue reading “Precariat”

Un (alt) nume pentru anul 2016

Am calatorit [prea] mult anul acesta. Business travel. Satui de zboruri lungi in Asia, am decis sa petrecem cateva zile de vacanta cu familia — de data asta mai aproape de casa, in Middle East.

Aneta plimbandu-se prin ceata, pe o plaja in Doha.
Aneta, Doha, 2016. Foto Cristian Kit Paul.

Azi ne-am plimbat pe o plaja stranie, inconjurata de o ceata intensa si cumva stralucitoare, iar Kit a facut fotografia asta — cand am privit-o, am avut sentimentul ca esentializeaza anul 2016. “In ceață”. Cu alte cuvinte — in confuzie, sub restrictia de a vedea clar. In fiecare dimineata a acestui an, mintea mea a fost lucida si m-a pregatit despre ce, si cum, trebuie sa fac lucrurile in acea zi; in fiecare seara — am stiut ca ceva neasteptat si nedorit s-a intamplat, si a trebuit sa refac puzzle-ul si sa incerc din nou, in ziua de apoi. Temeri, ingrijorare si lipsa de certitudini au definit acest an. “The New Normal” mi-am zis, si am mers mai departe. The new normal — definit ca o situatie neasteptata, atipica, dar care treptat inlocuieste standardul, uzualul.

Continue reading “Un (alt) nume pentru anul 2016”