Author: Aneta

Posted on

Cuvinte, buzzwords, urari de inceput de an

La inceputul anului, zice Ana: hai sa jucam jocul asta – miza este sa descoperim/gasim cuvinte concrete (in engleza), intr-un bloc de litere aranjate la gramada – iar primele trei cuvinte ne vor defini anul. Cool, nu?! Primele trei cuvinte “ochite de mine” au fost: lessons, gratitude, connections. Psihanalizand situatia – vedem ceea ce suntem programati sa vedem, ceea ce traim, nu? Inteleg asta, dar, sincer nu am fost prea “multumita” de cuvintele “mele” si chiar l-am invidiat pe Mihai pentru cuvintele lui (power, self, gratitude).

Lessons, pe romaneste <lectii>, cu sens extins – invatare, knowledge, samd. Hm, cred ca de la o anumita varsta toti suntem cam satuli de primit lectii – in special de la oamenii cu care ne intersectam viata; mai mult – daca practicam meseria de consultant, avem parte de lectii de dat, de-nu-le-putem-duce cateodata! Desi pare ca imi este usor sa dau lectii, nu este deloc asa: a da lectii in consultanta este un act de responsabilitate si intelepciune, nu de a outsmart un client, cum cred zecile de mii de auto-intitulati “consultanti” de pe LinkedIn (sincer, cred ca cea mai comuna profesie a momentului este cea de consultant; cand nu ai un job, o meserie, zici ca esti consultant). Ma intreb, sincer, oare si acesti diletanti se lupta zilnic, ca noi, astia cu joburi, cu (buzzword-ul) FOMO <fear of missing out>?

Gratitude (gratitudine, in limba romana, cu intelesul de recunostinta, obligatie morala, etc). Da, da, da, toti facem un pas in fata si vorbim despre gratitudine, fiindca este un cuvant pe val, dar cati dintre noi chiar reusim sa dovedim mai mult decat sa vorbim? Un cuvant atat de special, divin, pus in gura tuturor, oricand, cu orice ocazie, despre orice – “poștit” (sic! 🙂 ar zice o amica – dar cand tragem linie, observam cat de putina gratitudine exista in lumea asta si cat de putin facem toti in acest sens! Cat despre connections, ce altceva?! – doar imi castig traiul in lumea business-ului, traind intr-un web de relationari de tip network; dar, important de spus ca acest network al meu este pretios nu pentru ca pot sa sun cam pe oricine (no kidding!) si mi se raspunde, ci pentru ca pot sa ii sun exact pe cei pe care ii respect pentru ceea ce fac si cum fac. Nu numarul conteaza, ci calitatea si afinitatea de viziune si comportament.

In branding, cuvintele sunt pretioase: cateodata au puterea sa creeze chiar ADN-ul de brand, cateodata sunt, in sine, promisiuni de pozitionare a brandului. In plus, narativele de brand, tratate profesional, pot sa faca minuni, desi foarte putine branduri trateaza <cuvantul> cu respectul cuvenit.

Anul care a trecut a fost foarte generos in oferta de cuvinte, expresii, si la pachet – buzzword-uri. Cu acestea din urma, recunosc, am o relatie speciala, fiindca imi activeaza intotdeauna alarma de BS.

In 2021, buzzwords-urile din technologie le-au depasit in intensitate si seductie pe cele din business. Cuvinte inventate, inspirate de scrieri distopice, din meme, de minti mai mult sau mai putin creative – precum cripto, blockchain, metaverse, NFT, AI, AR, web3.0, big data, deep tech, GTM, MVP, XaaS – adica “everything as a service” (no shit! – excuse my french) au atras si continua sa atraga nu numai atentia, dar si dispozitia de investitii in idei bine ambalate verbal! Acestea s-au alaturat celor existente deja, precum disruptiv, digitalizare, platforma, algoritm, cloud&co, superapps, unicorn, samd. A aparut, by the way, si <soonicorn> – simplu de decodificat ca potential unicorn, cum altfel?! Sincer, imi pare rau doar pentru distopianul <metaverse>  atat de frumos, de aspirational, si apropriat de cea mai toxica mutatie sociala a momentului – FB corporation.

Ati observat ca traim inconjurati zilele astea de foarte multa creativitate la nivel lingvistic? Chiar si ultima versiune DEX si-a permis cateva “extravagante” si insfarsit, iata, a acceptat si cuvantul “brand” (definit greșit ca “marca de produs”, dar asta e alta lupta, va mai dura, probabil, 20 ani). Cel putin il accepta, fiindca acum 20 de ani, la o conferinta in fata unui grup de ambasadori ai Romaniei si functionari al Ministerului de Externe, era sa fiu linsata pentru folosirea acestui cuvant.

Buzzword-ul de business a fost mult mai legat de realitate si chiar s-a intrecut pe el in “umanitate” – deh, timpuri pandemice: the great resignation este probabil vedeta anului si elefantul din camera fiecarui top manager; hybrid work este la al doilea an de dominatie si este here to stay, cum ar zice englezul; leverage, pivot, game changer, deepdive, bandwidth, agile, samd, sunt cele cu care ne jucam deja de cativa ani. Iata si unul gratios si intelept, oferit de japonezi, ca sa intre in limbajul de business international: <Ikigai> adica sa ai un scop, o motivatie, un sens in ceea ce faci, ca sa merite.

Imi amintesc cu placere de anii cand ne intrau in vocabular cateva cuvinte noi si expresii frumoase, aspirationale, de care ne bucuram ca niste copii: acum vreo 15 ani, intr-o vacanta in Toscana, o fetita ocoșa (regionalism din Ardeal, cu sensul de copil destept si vorbaret) care se juca la piscina cu un prieten, a rostit – cred ca de vreo suta de ori, in cele cateva zile de convietuire turistica, expresia “meravigliosa creatura” – cu referire la pisici, catelusi, gaini, ce mai era prin curtea hotelului din Toscana. (Ca urmare, Bella, laggoto-ul nostru, este alintata de noi cu „meravigliosa creatura”).

Mai putin <FOMO>, mai mult <ikigai> si multe <meravigliose creature> va doresc in acest 2022!

Si inca o data, ce pacat de metaverse!

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
10 Ianuarie 2022

Posted on

Ganduri de final de an cu Andreea si Aneta

Despre short-term’ism și alte provocări cărora trebuie să le facem față acum: o discuție relaxată de 15 minute cu jurnalista Andreea Roșca, pentru podcastul The Vast & The Curious, disponibil acum pe Apple Podcast și Spotify.

Aneta Bogdan de vorba cu Andreea Rosca, in episodul din 22 Decembrie al podcastului The Vast & The Curious..
Posted on

Despre gender equality și puterea femeilor în business — o perspectivă, dupa 20 de ani de “businesswoman label”

Un speech susținut de Aneta Bogdan, la întâlnirea Club România din 25 februarie 2021

Club România a lansat invitația către un panel de femei care activează în politică, business și societatea civilă, de a discuta tema de mare actualitate a egalității de gen (gender equality), a puterii și succesului femeilor. Am fost una dintre invitate, și redau mai jos speech-ul pe care l-am susținut cu aceasta ocazie (de menționat ca speech-urile în Club România sunt restricționate la maximum 5 minute). 

Fac parte din prima generație de „femei de business” din România.

Activez în knowledge economy, și am reușit să construiesc o carieră capabilă să îmi aducă satisfacție reputațională, în domeniul atât de trend-setting al consultanței de branding. După 10 ani de „corporate citizen”, în anii ’90, am intrat în lumea eroică și provocatoare a antreprenoriatului, și sunt mândră de compania pe care am fondat-o împreună cu Kit Paul și Mihai Bogdan, Brandient, care operează în România, Europa de Est și Asia de Sud-Est, și este multi-premiată internațional și menționată cu respect în Rebrand Hall of Fame, alături de firme globale mult mai vechi și mai mari în domeniu

Continue reading “Despre gender equality și puterea femeilor în business — o perspectivă, dupa 20 de ani de “businesswoman label””
Posted on

Meaning 2021

Nu stiu vreun an in care sa fi reflectat atat de mult la meaning-ul businessului meu: la rece, rational, cinic, no strings attached. Probabil ca multi antreprenori au facut la fel in „acel” 2020.

Ii zic “meaning”, si inteleg prin asta ceva mai mult decat viziunea sau scopul dupa care oricare companie trebuie sa se ghideze. Meaning-ul unui business este din pacate (sau din fericire) legat inseparabil de destinul omului/grupului de oameni din spatele acestuia; si este un raspuns onest la intrebarea what’s the point of all of it? Si mai adanc, in ce fel business-ul meu adauga valoare vietii mele? Asta este o introducere care nu anunță nimic bun, ati putea sa spuneti! 

Honestly now, oricum eram la capatul puterilor, cu sau fara Covid, dupa cinci ani de Qatar Airlines via Doha spre KL sau Singapore, o data sau de doua ori pe luna, hm! Deci, m-am intrebat eu in fiecare zi a anului 2020, oare ce am cautat noi acolo, in partea aia a lumii, atat de departe, intr-o cultura atat de diferita, atat de puternica in values alignment (prin comparatie cu cultura noastra)? Oportunitatile de crestere a businessului, oare? Expunerea la experiente unice de dezvoltare si invatare? Oare, faima? Sau… smtg about self esteem?… Ouch!

Recunosc, am dezvoltat un fel de complex, un eastern ego 🙂 — pe care am crezut ca pot sa il tratez prin “eroismul” acestor calatorii si livrari de proiecte internationale, in mind set-ul (discutabil al) businessului contemporan, cum ca succesul profesional ar fi direct proportional cu cat de ocupat esti, cu cat de mult muncesti si pe unde calatoresti, bullshit de acest gen, pe care noi, esticii l-am inghitit pe nerasuflate, ca niste premianti care isi doresc sa-si impresioneze mentorul.

19 ani de Brandient rock ‘n’ roll est european si international, cu cateva amintiri detestabile, incrancenat ascunse sub preș (business bun pentru shrinks!) — incluzand aroganțe „cine sunteti voi sa ne invatati?” servite de britanici, francezi, spanioli si austrieci, excuse my political incorectness — in balanță cu some great memories, de admiratie si apreciere — si, nu de puține ori, chiar aplauze la sfarsitul unor prezentari, primite de la asiatici, acolo unde nu m-am simtit niciodata evaluata dupa „greutatea” țării din care provin, pe stereotipul vestic ca un individ nu poate sa fie mai bun profesional decat performanta economica a natiunii carei ii apartine 🙁   

So,
my company’s meaning? 

Nu, nu o sa vina din sustinerea business-urilor vestice de a intelege mai bine nevoile si asteptarile locale de consum, si nici din inspirarea conglomeratelor asiatice de a construi branduri mai cool decat complexul developing world.

Rostul profund al companiei mele este legat de efortul — cateodata kafkaesque, de a pune umarul la modernizarea si profesionalizarea calitatii businessului practicat de companiile romanesti. ADN-ul Brandient este legat ombilical de destinul Romaniei, cu pandemie sau fara, cu boom-uri economice sau crize, cu suisuri si coborasuri, cu dezamagiri si sperante care nu vor sa moara. 

Am motive sa fiu un pic mai optimista in 2021, si nu ma refer la mult asteptatele vaccinari care ne dau speranta ca va fi bine, si nici la talentatul domn Krugman care a prezis acum cateva zile ca „things will get better, seriously”, ca 2021 va aduce lucruri bune — social si economic, much faster, si pentru much longer decat ne asteptam. 

Ma refer in principal la sansa tarii noastre de a avea in sfarsit cateva beautiful minds si caractere de incredere, implicate in proiectele decizionale ale natiunii: Bucurestiul, condus de Nicusor Dan cu o echipa pe care sper sa si-o aleagă singur — nu sa i-o aleagă altii — are acum o sansa unica de a-si intelege menirea de locomotiva a societatii moderne romanesti. Marile orase ale tarii — cele conduse de grupul primarilor liberali, in frunte cu Bolojan — sunt dovada clara ca un primar vizionar si de buna credinta face mai mult pentru comunitatea locala, decat un parlament + un presedinte + un guvern, la un loc! Acesti primari au reusit sa schimbe destinul locului pe care l-au condus, si astfel sa influenteze direct calitatea vietii, spiritul si viitorul locuitorilor, facand astfel cinste nu numai numelui (hai sa zicem — “brandului”) lor personal, dar si ideologiei liberale, — ei sunt singurii care pot, si trebuie, sa salveze partidul liberal, acaparat de niste “functionari de headquarter”, lipsiti de viziune si vointa; ei sunt adevaratul partid liberal, iar functionarii trebuie sa faca un pas in spate, fiindca nu ne-au impresionat cu nimic “liberal” in ultimii 30 de ani, iar timpul functionarilor politruci a trecut! Ministerul Sanatatii, preluat de Vlad si exceptionala sa echipa, pe care trebuie sa ii sustinem — si numai pentru ca isi propun sa genereze o schimbare dramatica de profesionalizare a modus operandi-ului si mentalitatii unui sistem malign, in cel mai dificil, imposibil, context de schimbare — cel pandemic. In Parlamentul Romaniei avem insfarsit si o echipa de oameni tineri competenti, — ma refer in pricipal la cei veniti din aripa Plus, care au experiente de business-uri si cariere profesionale de succes si sunt capabili sa inteleaga ce are nevoie o natiune in secolul 21, ce au nevoie oamenii tineri, ce au nevoie business-urile mici si mari, ce au nevoie cetatenii din urban, dar si din rural — nu pentru a supravietui, ci pentru a trai decent, a crea prosperitate si a impinge natiunea in fata. 

De ce mi-e teama in acest an, si probabil, in cei care vor veni? 

Nu de antivaccinisti, nu de negationisti, conspirationisti, si restul de idioti (de altfel fiinte umane cu dreptul la viață ca si noi, depinde doar cum reusim sa ii impiedicam sa acceada la pozitii de putere in societate) — ci de cei care nu mai cred in nimic! Cei care nu mai cred in nimic, dar nu in sensul filozofic, nihilist, ci in cel al resemnarii, izolarii, neimplicarii, disengagement-ului, nepasarii, whatever-ului, in sensul incetarii de a mai cauta un meaning pentru viață. 

Din pacate, idiotii nu se vor transforma niciodata in “nihilisti”, ei vor “crede” cu vehemență orice prostie aparuta pe ecranul telefonului, si nu vor renunta niciodata — iar singurul mod de a echilibra lucrurile si de a trai intr-un „better normal” este implicarea, engagement-ul social, „păsarea” (da, inca mai exista in DEX!) samd.

Speranță este: in ultimii ani, in timp ce țări cu credentiale solide si pretentii democratice, precum USA si UK, au devenit exemplele favorite de “WTF!?” ale lumii, românii au punctat cu demnitate, de la nivelul „străzii” — au dizolvat o caracatiță odioasa care legitima infractionalitatea de la primaria de comuna pana la parlament (cu girul curtii constitutionale — care chiar nu isi merita majusculele!), au tratat cu refuz un referendum de ev mediu, si au renovat (nu fara emotii) parlamentul si guvernul intr-o structura mai demnă.

Pentru prima oara in ultimii treizeci de ani (si in cea mai buna conjunctura istorica pentru Romania ever), parca avem pe ce sa ne construim un meaning.

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
Bucuresti 5 decembrie 2021

Posted on

Brio, povestea începutului

Brio board
Board Brio, de la dreapta la stânga: Dragoș Iliescu, Aneta Bogdan, Gabi Bartic, Mihai Bogdan, Cristian Kit Paul.

Mâine 15 septembrie, Brio va fi listată pe platforma de crowdfunding Seedblink.com și, cu această ocazie, vreau să îi mulțumesc lui Dragoș Iliescu că mi-a propus, acum 6 ani, ca Brandient să îi fie partener în acest ambițios proiect, cu impact social imens pentru România. 

  • Pentru cei care încă nu au aflat, Brio® este platforma digitală de testare pentru îmbunătățirea performanței școlare, care se adresează copiilor din clasele I–XII, părinților, profesorilor și — în cuvinte mari — națiunii noastre, în efortul de transformare într-o națiune modernă și competitivă. Este singura platformă de acest calibru științific — încorporează peste 5 ani de muncă și o echipă de oameni super specializați, pasionați și believers în viitorul României (prin educație).
  • Celor care care nu îl cunosc pe Dragoș Iliescu, le-aș zice, într-un ton mai puțin formal, că este probabil cel mai important specialist român al momentului în științele psihometriei aplicate în educație, super-recunoscut internațional (pe principiul că nimeni nu e profet în țara lui — deși, ca să fim corecți, Dragoș are și în România un grup de fani, atât ca profesor universitar, cât și ca antreprenor și susținător al unor inițiative unice în domeniul serviciilor profesionale de consultanță în măsurare și evaluare).  

Mă știu cu Dragoș de mai bine de 20 de ani și spun cu sinceritate că îl ador, dar îl și invidiez pentru puterea sa de muncă (scrie câte o carte la doi ani, predă, conduce doctorate, călătorește continuu pentru conferințe și consultanță internațională, este președinte, vicepreședinte sau membru al celor mai mari organizații internaționale și, în plus, fondează ceea ce ar trebui să devină cel mai important milestone în progresul sistemului educațional romanesc!).

Acum 6 ani Dragoș a venit în biroul meu și m-a întrebat daca știu cine este Thomas Oakland. Am zis ca nu. Când mi-a explicat, am zis că… da, normal, indirect, toți știm câte ceva despre testele GMAT ș.a.m.d. (Tom este considerat părintele multor sisteme de testare educațională și a fost mentorul profesional al lui Dragoș). Well, a zis Dragoș, eu fac un startup cu acest om, aici în Romania, și am nevoie de un partener care să mă ajute să pionierăm în țara asta o categorie nouă de servicii educaționale de masă, la fel ca în majoritatea țărilor din lumea asta. Wow!, am zis… Mihai și Kit erau și ei de față și, daca îmi aduc aminte corect, nici nu am pus prea multe întrebări — am zis “da” pe loc, toți trei; nu am cerut nici cel puțin shares (Dragoș ne-a dat însă), și oricum nouă ni s-a părut (atunci) un business eminamente de impact social, un fel de payback al lui Brandient pentru Romania.

Brio.ro este platforma românească de evaluare educațională, creată pentru a asista elevii, părinții, profesorii și instituțiile de învățământ la îmbunătățirea performanței școlare și a încrederii.

Și așa am plecat la drum: au fost 5 ani grei, în fiecare zi ne-am dat seama că ne trebuie de 10 ori mai mulți bani și mai mulți oameni implicați, fiindcă proiectul devenea larger than life și consuma resurse imense de knowledge, talent și timp — Dragoș a continuat, împreună cu echipa de profesori, cercetători, statisticieni, programatori și Gazeta Matematică să perfecționeze produsul științific, construind și calibrând și mai mulți items, pe și mai mulți copii, în vreme ce noi am conceptualizat brandul, am desenat și redesenat de 3 ori platforma, cu totul (!) fiindcă produsul digital era un challenge mai dificil decât prevăzuse; am enervat toți programatorii și toți UX designerii care practic construiau în timp ce noi schimbam — deh, am explorat continuu insights, am remodelat continuu  segmentarea nevoilor, am schimbat de câteva ori împachetarea testelor, am adăugat servicii (și teste, Dragoș nu s-a putut abține!), am angajat oameni, am rulat modele de business (care arătau prea bine ca să le credem, honestly now!), iar în tot acest timp, am început să batem pe la uși căutând business angels, explicându-le că viitorul educației este digital, cu sau fără voia noastră, ș.a.m.d. Cumva, în acest foarte lung timp, am început să înțelegem că ceea ce am făcut noi în acești 5 ani nu e un simplu proiect, vreun startup oarecare, vreo app dezvoltataă într-un hub creativ “la o cafea”, ci un business bazat pe un purpose social care ne precede. La începutul acestui an, produsul științific a fost gata (mai avem de lucru la produsul digital), iar datorită pandemiei a fost testat cu succes pentru simularea testelor de Bacalaureat, cu ajutorul Asociației Dedeman. 

Iată-ne aici, înainte cu o zi de listare, grateful că avem ocazia să fim parte a acestui proiect, singurul proiect de business pe care l-am întâlnit in 30 de ani de business în geografia noastră capabil să împace natural un purpose social cu profitul.

Posted on

De la brandingul cu papion la brandingul de supraviețuire

Fragmente din webinarul susținut de Aneta în cadrul programului Academia Minților Creative.

Înregistrarea video a webinarului “De la brandingul cu papion la brandingul de supraviețuire” susținut de Aneta la Academia Minților Creative.

Ne-am obișnuit ca la începutul fiecărui an, fiecare lider de opinie (sau fiecare nobody, după caz), în fiecare industrie, să-și încerce norocul cu predicțiile anului care va veni. În cazul brandingului, pronosticurile au fost cam așa:

… more than ever, brandingul în 2020 va fi despre autenticitate… despre brand purpose, activism, sustenabilitate… despre avatars design și logouri flexibile… despre influencers, desigur!… despre back to the basics, despre the new age of privacy, și neapărat — despre the usual suspects „inovație”, „disrupție”, „digitalizare” ș.a.m.d. Ba chiar… forțând nota contextului — s-a spus că brandingul anului 2020 va fi influențat de seducția pentru stilul brandurilor japoneze (desigur cu referire și la marele eveniment al anului, Olimpiada 2020 Japonia).

Evident că nu a prezis nimeni faptul că anul acesta va fi despre pandemie și că brandingul, la fel ca multe industrii, va face ochii mari și va spune „OMG!” sau „WTF?!” — excuse my French — după caz!

Teza discursului meu mele este cuprinsă în aceste întrebări:
— Este, oare, criza prin care trecem, cumva — o criză și la nivelul brandingului?
— Sunt timpurile pe care le trăim un test acid al brandingului?
— Pot brandurile să facă ceva în ajutorul business-urilor? Sau pot să le facă rău acestora? 

Știu, și pot să îi înțeleg pe cei care cred că situația va reveni la normal, că ne vom întoarce la business as usual, la aceeași rutină de viață pe care am avut-o înainte de lockdown. Din păcate, sau din fericire, nu mă număr printre aceștia. Probabil că cei ca mine, care au trecut conștienți prin două regimuri sociale (și economice), care au muncit în ultimii treizeci de ani în diverse culturi și au strâns și vreo 50 de ani de viață, sunt un pic mai precauți, mai suspicioși când vine vorba despre natura umană. Și despre felul în care aceasta combină sentimente și acțiuni care ne afectează comportamentul și deciziile (inclusiv cele cu referire la consum). Deci da, eu percep iminența unei crize și la nivelul brandingului, criză pe care o vom conștientiza în timp. Pentru că brandurile relaționează cu oamenii prin multiple fațete, raționale, emoționale, chiar instinctuale, cum ar putea această relaționare să nu fie afectată de starea de șoc (sau post-șoc) psihologică și emoțională, a oamenilor, ca efect al pandemiei?!

Sună banal, dar două aspecte sunt provocatoare în branding (de aceea le și spunem triggers), atunci când vorbim despre relaționare: natura umană și homo economicus.

Homo economicus aplicat consumerismului (mai ales în timpul crizelor economice!) e un subiect dificil, așa că mai bine să îi lăsăm pe laureații Nobel în economie ca să dezbată aici — aș spune doar că, din perspectiva marketingului de bază, spre exemplu un sales promotion la un produs care nu este relevant pentru starea psihologică de șoc și de self-preservation nu prea ajută cu nimic! Un sales promotion la un produs de care avem nevoie urgentă, pe de altă parte — să spunem hârtie igienică — nu mai are rost să fie promovat prin apetitul uman pentru deals și more value for money (economic vorbind) fiindcă se vinde oricum. Ceea ce este sigur însă, din perspectiva precarității financiare personale pe care o simțim în acest context incert, este că lumea va deveni mai price-sensitive decât a fost, ceea ce va atrage desigur cerere pentru un anumit segment de produse și servicii.

Când vine vorba de natura umană însă, sociologii susțin că suntem fie cognitive misers (zgârciți) — adică vrem să rezolvăm cât mai ușor și fără efort deciziile / problemele, fie cognitivi flămânzi — adică seduși continuu de aspirații, curiozitate, experiențe noi, ș.a.m.d. În funcție de context, de tipologia generației și chiar în funcție de geografie (am învățat eu cu Kit și cu Mihai, tot comparând Estul European cu Estul Asiei, deh), reacționăm diferit! În timp de pandemie însă, suntem cognitiv zgârciți, adică mai puțin interesați de altceva decât de siguranță, certitudini, protejare, calmare, înțelegere ș.a.m.d.

Deci,
Sentimentele pe care le trăim în aceste luni — de frică, angoasă, îngrijorare (unii dintre noi, capabili să le balanseze și cu empatie, solidaritate, implicare, responsabilitate socială) produc un nivel nou în consum, și anume “starea emoțională” a consumatorului. Astfel, McKinsey publică periodic un raport despre starea emoțională a consumatorilor din lumea întreagă, care arăta cam așa, în luna mai 2020: pesimism + îngrijorare pentru sănătate și pentru criza economică + criza va dura mai mult de 4 luni și va cascada în criza economică.

Cu alte cuvinte, există un sentiment de incertitudine, în creștere, cu privire la viitor, așteptarea că vor scădea veniturile personale, ceea ce duce la reducerea cheltuielilor și implicit — a intenției de cumpărare; excepție fac cele câteva categorii de produse de tip grocery, food delivery at home, home entertainment și digital activities. Probabil va urma un peak în cererea pentru vacanță, ca un posibil escapism din situația emoțională inconfortabilă în care am fost blocați în aceste trei luni.

Câteva sfaturi pentru cei care au grijă de branduri — antreprenori, manageri, pentru cei care lucrează în serviciile profesionale creative:

  • Întotdeauna, când aveți de-a face cu o criză, bucurați-vă că sunteți ajutați, indirect, prin impunere — cum s-ar zice — să schimbați perspectiva, și astfel, poate, să găsiți / deschideți noi oportunități (acesta e un sfat, așa, de înțelepciune, să zicem 🙂
  • Brandingul a cam luat-o la vale în ultimii ani: a strâns atât de multă ipocrizie, atâtea „rețete” și atât BS, încât de multe ori, ca și consumatori — am exclamat „whatever!” sau „really?!”, și am ignorat, sau ne-am înfuriat, dar oricum, am pedepsit — sau am trecut mai departe. La ce este bun un brand, dacă nu e capabil să seducă și să convingă? Or, a răspunde la întrebarea „ce ne seduce acum / ce ne convinge?” este ceva profund uman — nu aveți nevoie de mari specialiști în branding pentru asta: solidaritatea, engagement-ul, empatia, a ne păsa de oameni — în general vorbind, nu numai de consumatorii produselor și serviciilor noastre, a ne implica! Atenție, nu vorbiți despre engagement și empatie, ci arătați-le, probați-le!
  • Strategic, nu mai faceți planuri de drum lung, ci fiți deschiși unei transformări continue: fiți flexibili și rezolvați step by step, săptămână după săptămână. Și lăsați 360º! Oricum a murit demult, doar că are încă susținători (care își susțin de fapt modelul de business, nu eficiența conceptului!)
  • La nivel de tipologie a mesajului și a tonului vocii — mai puțin fun, mai puțin cinism, atenție la limitele severe ale atenției audienței — atenția ne-a fost puternic afectată în această perioadă, deci nu e timpul potrivit pentru „ta-daaam = vă propunem ceva nou”, nici pentru I am the leader, the master of the domain, ș.a.m.d. Transmiteți mai multă siguranță și quick reaction și, desigur, respectați limitarea de distanțare socială (ce nume nepotrivit, nu-i așa?!). Conștientizați categoria în care operați și felul în care aceasta relaționează cu consumatorii.
  • Principala pivotare este desigur — cea DIGITALĂ — mai mult decât ne-am obișnuit să spunem amprenta digitală a brandului, susținută prin site-uri, app-uri, social media, ș.a.m.d. Atenție la seducția hashtag-urilor, nu le mai dedicați site-uri separate — faceți asta cu brandul vostru, acesta vine primul, după aceea vine hashtag-ul!
  • Cealaltă pivotare fundamentală este cea INTERNĂ — și aici nimic nu se rezolvă doar cu „bugete”, ci cu mult mai mult — angajații sunt prețioși, trebuie protejați în primul rând, dar trebuie să fie și ajutați să realizeze că trebuie să facă și ei, eforturi, pentru a susține businessurile în care activează: cred, personal, că industria de comunicare se va contracta, nerezonabil pentru unele entități și modele de business, dar și că este o foarte bună oportunitate pentru companiile agile, smart și cross-knowledge, acestea vor avea de câștigat!
  • Și, am lăsat la sfârșit această idee — pentru că suntem într-un program dedicat în primul rând antreprenorilor mici și mijlocii — am vești bune pentru voi: deși contraintuitiv, fiindcă businessurile mici suferă și vor suferi mai greu decât cele mari, brandurile mici, indie, locale, de comunități și de start-up-uri, au o șansă unică de a deveni și mai atrăgătoare, și mai convingătoare, prin comparație cu marile branduri globale, care vor fi mai greoaie în transformare, și acest lucru ar putea să fie decodificat ca neglijență / nepăsare si pedepsit de stakeholders. Nu ratați această oportunitate!

Aneta Bogdan FCIM
Managing Partner Brandient
București, 21 Mai 2020

Posted on

From branding with a bow tie to branding for survival

An excerpt from the talk held by Aneta on May, 20th in the AMC UniCredit webinar about branding strategy during the pandemic 

At the beginning of every year, we got used to watching every leader, in every industry, trying his/her hand at prophesizing what the new year will bring; in the case of branding, the forecast was along these lines: “more than ever, 2020 in branding will be about authenticity…, about brand purpose, activism, sustainability…, about avatar design and flexible logos…, about influencers…, about back to the basics…, about the new age of privacy,” as well as the usual suspects: “innovation, disruption, digitalization,” etc. Moreover, it was said that branding in 2020 would be influenced by the Japanese brands’ aesthetic (evidently a reference to the year’s major sport event, the 2020 Olympics in Japan :). Obviously, nobody could foretell that this year would be about a … pandemic — and that branding, alongside many other industries, would, with wide-eyed shock, say, “OMG!” or “WTF?!” (pardon my French)!

The thesis of my talk is contained within these questions:
— Is it possible that this pandemic crisis that all mankind is journeying through at the moment, will generate a crisis at the level of branding in of itself?
— Are the times we are living in a litmus test for branding?
— Can branding do something, right now, to help business? Or can it merely do harm?

I know and can understand those that wish to believe that the situation will return to normal — that we will return to business as usual, to the same routines, from before the lockdown. Unfortunately, or possibly quite fortunately, I don’t count myself among the adherers of this ideology. This might be because those like me, who have lived through two different socio-economic regimes, who have worked for the last thirty years in divergent cultures and have accumulated around fifty years of life experience, are a tad more cautious, more suspicious when it comes to talking about human nature. About the way in which this inextricable combination of sentiments and actions affect our daily behavior and decision-making processes (including those related to consumption). So — yes, I perceive an imminent crisis, at a branding level, which we will have no choice but to acknowledge in time. Because, if we accept that brands are capable of building relationships with people, through numerous layers — some more emotional, some more rational, or more instinctual — how could these relationships not be affected by the psychological shock (or post-shock) within the emotions of people?

It may sound banal, but there are two things that are particularly provocative in branding (as such we call these triggers), when we speak about “relationship”: human nature and homo economicus. Homo economics applied to consumerism (especially in such crisis contexts) is a difficult subject, hence we’ll let the Nobel laureates in economics debate this subject. I’ll just say that from the perspective of fundamental marketing, for example: a sales promotion to promote a product that is not relevant for the state of mind people find themselves in, namely that of psychological shock and self-preservation, does not help! A sales promotion for an item which one urgently needs on the other hand, say toilet paper, does not have to be uttered through the classic lens of human appetite for deals and more value for money (economically speaking). What is certain, however, is that the perspective of financial precariousness that individuals acutely feel in these uncertain times will lead to individuals becoming more price-sensitive, more so than before, which will certainly attract demand for a specific segment of products and services.

When we speak about human nature, however, sociologists uphold that we are either cognitive miser (that is to say, we desire to resolve our decisions and problems as easily and with the least possible effort), or cognitively hungry (that is to say, continuously aspiring, curious, experimenting etc.) With respect to context, to the typology of the generation and even with respect to geographical considerations (Kit, Mihai and I have discovered this by comparing our work between Eastern Europe and Eastern Asia), we all react differently! However, during a pandemic we tend towards cognitive frugality: less interested in anything but safety, certainty, protection, calm, understanding etc.

Therefore, the sentiments that we have been harboring in these months — of fear, anguish, worry (some of us even capable to balance the aforementioned with empathy, solidarity, engagement and social responsibility) produce a new layer in consumerism, namely the “emotional state” of the consumer. McKinsey periodically publishes a report about the emotional state of the consumer across the whole world, and the most recent reads as such for May 2020: pessimism and worry for their health and an economic crisis, a crisis which will last longer than four months and cascade into a deeper economic crisis.

In other words, there is a prevailing sentiment of uncertainty, uncertainty in growth, in future outlook; expectations that personal incomes will diminish, implicitly leading to the reduction in spending, and the reduction in the intention to spend; 

Categories such a grocery stores, food deliveries, home entertainment and digital activities are what make an exception. Soon, there will probably be a peak in requests for holiday, a possible escapism from the uncomfortable emotional situation in which we have been blocked for three months.

A few words of advice for those who take care of brands — as entrepreneurs, managers, and for those who work in the creative services profession:

  • Whenever you are facing a crisis, be grateful for the fact you are, indirectly, pushed to change your perspective. This could be a time to discover new opportunities for your business (I have to admit this advice is more about compassion and understanding, than anything else)
  • Branding has kind of gone downhill in the last few years: it has spun around so many hypocrisies, some many “recipes”, so much BS, that can only turn the consumer off or make them exclaim, “Whatever!” (or worse still, “Really?!”). This means that we as consumers will eventually end up ignoring, or even resenting, certain brands—either way, we have punished the brand or have moved on. I’m asking you now: What is the purpose of a brand, if not to seduce and convince? Or, you could take a minute to consider, what actually seduces and convinces us? I’d say that the answer is something profoundly human — you don’t need great expertise in branding to perceive this; it is about solidarity, engagement, empathy, it is about caring for people, generally speaking — not just as consumers of our products and services, but as engaged individuals! Careful: don’t speak of engagement and empathy, show them!
  • Strategically, one can no longer make long-term plans. Instead, one must be open to continuous transformation: be flexible and create resolutions step by step, week by week. Abandon 360 communication approach! It died a long time ago anyway. Just because it still has some support (from those who would rather defend the business model than the efficiency of the concept!) doesn’t mean it necessarily is relevant today.
  • At the level of typology of messages and tone of voice: a little less “fun”, a little less cynicism; care to the severely limited attention span of your audience. Our attention spans have been severed, meaning that the “Ta-daaa = we’ve got something brand new for you!” approach is no longer appropriate. Neither is “I am the leader, the master of this domain.” Instead, try to transmit reassurance and agility and, certainly, respect the limits of social distancing (an inappropriate neologism, don’t you think?). Acknowledge the category within which you operate and the way you hold a relationship with the consumer.
  • Naturally, the primary pivot is towards DIGITAL — more so than the ‘digital footprint’ of a brand in the past (i.e.: the site, apps, social media etc.) Careful with hashtags, don’t dedicate them a separate site — do this through your brand, first. Then the hashtag comes second.
  • Another important pivot that is fundamental is that of the INTERNAL. Nothing here is merely resolved with “budgets”, but rather with something much more demanding and complex — employees are precious, they must be protected first and foremost, but they must be helped to realize that they, too, must make an effort to sustain the business by which they are employed. I personally believe that the communications industry will contract/shrink/tighten, which will be highly incompatible with certain philosophies and models of business, yet this can be a blessing for firms that are agile, smart, and cross knowledge: these will be the winners of this era.
  • And, I’ve left this idea for last — as we are in a program dedicated towards small entrepreneurs — I have good news for you: although constrictive, and despite the fact that small business suffer and will have to suffer more than larger firms, small brands, indie, local, community and start-ups, will also have an enormous and unique opportunity to become more attractive, more convincing in comparison to the larger globalized brands. Larger brands, which rely heavily on countless bureaucratic layers, might not be quick enough to react and to acclimatize to the new normal, which in turn could be decoded by consumers as a lack of compassion or negligence by stakeholders. Do not miss this opportunity!

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
Bucharest, May 21, 2020
Webinar: AMC UniCredit Bank 

Posted on

Dragi Non-Leaderi,

Este prima oară în viață când regret că nu am intrat în politică: nu în sensul de “carieră” — asta ar fi greu pentru cineva cu stilul meu de conducere — ci că am stat prea departe de politică, considerand-o paralelă cu destinul meu în această țară. 

Nimic nu este mai “ofertant” pentru un politician, decât “oportunitatea” oferită de o criză globală, socială, medicală, economică, informativă, etc — și cu atât mai mult când toate se compun într-o singură, unică, solidă certitudine: incertitudinea. Iar tu, ca politician, propunând soluția, salvarea, panaceul pentru o întreagă natiune, wow!… cât de tare trebuie să fie chestia asta în viața unui om! Din categoria Superman, Batman și alti super-eroi, cam așa.

O incertitudine de tipul celei pe care o traversăm acum este un moment cu adevarat unic, când, din postura de politician, nu te ajută prea mult rețetele unui management de criză, și când mai trebuie să faci față și unui tsunami de opinii și idei de pe margine. Ce te poate ajuta acum este leadershipul! Adica forța caracterului, mintea deschisa, curajul și voința obsesiva de a-i conduce și a-i salva pe ceilalti. Din pacate, leadershipul este, ca orice lucru autentic — rar si dificil, ca sa citez un filozof celebru. Și se vede de la o poșta daca îl ai sau nu, oricum te-ai așeza tu în poză. Atunci când viața oamenilor depinde de tine — nu doar la figurat, declarativ, într-un narativ de brand, ci de-adevăratelea — atunci când viața și spiritul unei națiuni depind de tine, atunci este nevoie de un comportament de leader!

Daca ieșim din retorica temperato-alarmistă a pandemiei, exacerbată de accesul neîngrădit a miliarde de oameni la o comunicare globală, din optimismul forțat, balansat cu o anxietate de fundal, și bancuri cu un virus cu comportament de milenial, este imposibil să nu realizăm că acesta este momentul pentru eroism.

Deci, cine vrea sa fie eroul națiunii noastre acum? Cine poate sa fie acest erou? Care politician își va arăta leadershipul în aceste zile? … Hm. Trouble! (Și la noi, dar și la altii, se pare!)

Eroul care ar trebui să îndrume acum națiunea, să o insufleăeasca, să fie un reper de încredere și certitudine — nu există! Eroul națiunii noastre nu există. Oamenii noștri politici sunt doar niște starlete amețite de reflectorul de pe scenă. Nimic interesant, nimic relevant, nimic impresionant. Să ai o astfel de șansă, în destinul tau de politician, și să te comporți ca un oarecare! România este o națiune mică, poate sa fie salvată cu știintă și cu voință. Sunt trei lucruri pe care trebuie sa le faci: viața oamenilor din perspectiva medicală, joburile oamenilor din perspectiva economică, și viitorul businessurilor locale. 

Am fondat acum 18 ani un business în domeniul serviciilor profesionale de consultanță de business și design. Talent-based company, activând relevant în economia de knowldege specifica secolului 21. Am construit cu viziune și multa încrâncenare și truda un business de succes nu numai in țară, dar și înafara țării. Este genul de business care într-o astfel de situație, pandemică, se stinge — este prea mic, nu are resurse de supraviețuire nelimitate, iar cererea pentru astfel de servicii, in vreme de pandemie, se reduce drastic. Mă trezesc în fiecare dimineață, la fel ca toti angajații mei, nu numai cu îngrijorarea amenințării directe asupra vieții celor pe care îi iubesc, dar și cu angoasa viitorului nostru — a sursei noastre de trai. 

Deși suntem conduși de un partid liberal (sic!), măsurile propuse de acest partid sunt “too little” — și în curand vor fi “too late” — clar insuficiente pentru a asigura României un viitor dupa ce această situație pandemica se va rezolva. Știu sute de businessuri din țara asta, prin natura jobului meu de consultant, care nu au cum să susțină luni de zile de salarii fără să aibă venituri. Statul trebuie sa iși dovedească rostul și sensul acum: pentru inceput, șomaj tehnic platit de statul român, salvarea tuturor joburilor și a companiilor care fac business etic, curat și real! În lipsa unor astfel de măsuri, futilitatea statului român vizavi de viitorul acestei natiuni va fi pecetluită forever. Și probabil, dupa Colectiv, dragnea&co, muie-psd, USR-Plus-ratarea-unei-sanse, și alte incantații din epoca non-distanțării sociale, oamenii vor ieși în stradă ca să chestioneze rolul statului pentru aceasta natiune, futilitatea existenței partidelor, la nivel moral si economic, șamd. 

În lipsa unui erou/leader national, avem insa o multime de eroi locali — doctorii, personalul medical, cei care fac voluntariat, companiile care ajuta acum prin donații și acces la servicii pro-bono, oameni obișnuiți cu putere limitată, dar care trebuie să se asigure ca the show must go on în joburile lor — acestia sunt micii noștri eroi. 

Daca cei care conduc acum ar ințelege gravitatea situației și ar salva angajații și companiile din perspectiva economică, aceștia ar putea, la rândul lor, să ajute statul, să faca voluntariat — fiindca este nevoie enorm de așa ceva intr-o țară cu o o populație îmbătrânită și un segment semnificativ de precariat tocmai intors de la muncă din Italia — sau pur și simplu să se concentreze să genereze soluții de remodelare a businessurilor lor, pentru ca sperăm să existe totuși și o perioadă post-coronavirus!

PS. dupa ce a citit textul meu, Kit a propus un titlu foarte cool: “Political class tragically smaller than a virus”.  True.

Posted on

We shall prevail (episodul 30)

Am petrecut sfârșitul lui 2019 în Singapore. Credeam că m-am obișnuit (în toți acești ani de străduință în a dezvolta Brandient Asia) cu show-off-ul acestui oraș-stat, cu statura sa de high flyer – dar încă mă regăsesc în postura de a exclama wow!, de a mă lăsa impresionată de cât de mult, și în ce ritm, au realizat singaporezii, și mai ales — de felul în care trăiesc, muncesc și se bucură de viață acești oameni. Și nu, nu sunt deloc naivă și ușor de impresionat, ba dimpotrivă — senioritatea mă împinge constant către o perspectivă supărător de cinică asupra realității, astfel că orice “poleială” îmi stârnește mai degrabă râsul decât admirația.

De data asta, m-am uitat cu atenție la sentimentul de mândrie națională pe care îl trăiesc și îl afișează, atât de natural, singaporezii. Oricine se urcă într-un Grab sau într-un taxi în Singapore, și începe o conversație cu șoferul, știe despre ce vorbesc: felul în care șoferii / taximetriștii “vând” imaginea de cea mai seducătoare destinație de turism, cel mai sigur și bun loc de trăit, cea mai yummy mâncare din Asia, cel mai deștept guvern de pe fața pământului (sic!), cea mai performantă educație pentru copii, cel mai bun loc de investit, cel mai ambițios, inovativ și progresist stat etc., etc. și … ah, da! — costul vieții e cam piperat, unele pensii sunt cam mici, dar… at the end of the day — merită!

În plus, în acest an, au aniversat 200 de ani de istorie, astfel că a fost un bun prilej nu numai pentru focul de artificii, dar mai ales pentru introspecția istorică, inteligența, și … speech-ul motivațional! M-a impresionat mesajul oficial de sfârșit de an, o mostră de engagement național, și nu pot să nu mă gândesc cât de bine, de respectat, de implicat / asumat se simte un cetățean căruia i se spune

“There can be no guarantee of success. But there never was, at any time during our history. As before, every step forward will take daring and determination. But if we stand together and keep making the effort, I am confident Singapore can continue to shine brightly in the world. This is our life, our future, our Singapore.“— citat din speech-ul de Anul Nou al prim-ministrului singaporez.

Da, este frustrant, și chiar dureros, că noi, Românii, nu putem să spunem, la sfârșitul unui an, că “…we are reforming our education system, our housing policies, our healthcare system to honour senior Singaporeans (Romanians), our transportantion …”, …”, dar nu credeți că am putea, cel puțin, să folosim timpul viitor, și să spunem “we will help workers to retrain, acquire new skills, find new jobs and stay employable, … we will improve social safety nets that protect the poor, the elderly, and the vulnerable, … we will support businesses to raise productivity and build new capabilities, …” ? (citate din acelasi speech al prim-ministrului singaporez)

Hm, o să-mi răspundeți voi, dar noi, românii, nu funcționăm așa! Nu folosim narativul motivațional niciodată! Nu putem să promitem, fiindcă… nu livrăm, nu avem ce spune, fiindcă nu prea am dovedit mare lucru…, cu alte cuvinte — despre ce să vorbească, motivant, șeful statului român sau prim-ministrul nostru la sfârșitul anului?!

Poate despre asta:

2019 a fost un an bun, fiindcă am reușit, în acest an, mai mult decât majoritatea statelor lumii (inclusiv eroii vestici pe care i-am idolatrizat ani în șir): am reușit să protejăm principiile democrației, chiar și cu o Constituție (și paznicii ei strâmbi) care mai mult ne-a încurcat, decât ne-a ajutat! Am pedepsit prin vot partidele politice toxice pentru națiune, am luptat, am rezistat, și am câștigat! Am câștigat NOI — cei cu bune intenții, cei care muncim, cei care ne plătim taxele, cei care nu furăm, cei care nu ne-am cocoțat pe spinarea altora, cei care nu considerăm că poporul este slab și prost, cei cărora ne pasă, cei pentru care România are viitor! NOI am câștigat! Ei au pierdut! Am reușit să progresăm ca și societate, am evoluat ca înțelegere a nevoii noastre de a ne transforma, de a deveni Noua Românie. Ne-am învins complexele de loser, frica de a fi mereu perdanți, angoasele născute din atâtea greșeli acumulate istoric, aș zice că we’ve come so far!! Eu am simțit, după multă vreme, și sper că și voi, că ne avem unii pe alții!

Așa că, pentru a treizecea oară, să spunem, în 2020: We shall prevail!

La mulți ani!

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient

Posted on

Petre si primii ani de marketing romanesc

Primul an de marketing, Petre Barbu

La inceputul anilor 90, doi tineri jurnalisti se faceau cunoscuti pentru interesul aratat industriei de media din Romania. Ambii scriau pentru revista Capital — la vremea aceea, singura publicatie interesata de nenascuta-inca societate de business locala. Petre Barbu si Petrisor Obae — despre ei vorbesc. 

Petre este jurnalist in continuare — intre timp a devenit si scriitor de romane, si dramaturg, practicand ireversibil un stil de scriere de un realism (de multe ori insuportabil) emotional, iar Petrisor este un pionier al jurnalismului practicat in mediul digital, si un leader de opinie al acestui mediu. Pasiunea pentru domeniul media, pentru oamenii si intamplarile acestui domeniu, nu le-a disparut niciunuia.

Petre Barbu, caci despre el si ultima lui carte scriu acum aceste randuri — a lansat recent o culegere de interviuri sub numele Primul an de marketing, intregind astfel privirea asupra tandemului “client de marketing — agentie de publicitate” (cartea sa Primul an de publicitate a fost lansata acum 6 ani).

Primul an de marketing aduna amintirile autentice ale unui grup restrans de profesionisti care au avut sansa invaluabila de a activa la inceputul anilor 90 in domeniul abia nascut al marketingului autohton (foarte putini dintre acestia mai activeaza inca in domeniu). 

Pionieri, exploratori, intrati in miezul capitalismului direct din comunism, tineri, drept pentru care curajosi, ambitiosi — si cumva inconstienti; cum altfel s-ar fi aruncat intr-o meserie care nu avea nici o radacina sau conexiune cu societatea locala careia ii apartineau!

Cartea este valoroasa nu atât din perspectiva literara — interviurile sunt prezentate fara chirurgie stilistica, redand personalitatea si stilul fiecarui intervievat — ci din motivul atat de evident, si atat de simplu, ca este de fapt o forma de memorie colectiva pentru un domeniu volatil si as indrazni sa spun — non-established-inca, chiar si dupa 30 de ani de la inception.

O societatea care nu are memorie colectiva, nu exista. Cu atat mai mult cand vorbim despre societati in transformare continua, cum este cea romaneasca. Memoriile celor intevievati sunt nimic altceva decat interpretarile acestora asupra status quo-ului meseriei din acei ani, minunate si pretioase pentru ca demonstreaza nasterea unei noi industrii intr-un context pe care chiar si cei care au inventat marketingul — americanii si in general vesticii, greu l-ar putea descifra, si evident — intr-un context in care cuvantul “internet” (vai, vai!) nu insemna inca nimic. In plus, prin aceste memorii, putem sa zarim si interesante povesti despre destin (“dezvoltare personala”, in jargon curent) — adevarate exemple de storytelling autentic.

Cartea este pentru cei care inteleg ca exista si marketing, nu numai neinspirat-numitul marketing digital, pentru cei care constientizeaza ca orice categorie profesionala, cel putin in ultimii 2000 de ani de dezvoltare a umanitatii, se dezvolta pe baza unor acumulari de knowledge, de experiente umane, si de respect pentru autoritate. 

O recomand cu caldura si celor tineri, si celor care traiesc cu impresia ca un algoritm SEO sau o campanie pe Facebook sunt supremele instrumente de marketing.

Aneta Bogdan FCIM Chartered Marketer

P.S. Corect e sa adaug si faptul ca sunt unul dintre cei 14 profesionisti intervievati.