Category: Română

Nu stiu vreun an in care sa fi reflectat atat de mult la meaning-ul businessului meu: la rece, rational, cinic, no strings attached. Probabil ca multi antreprenori au facut la fel in „acel” 2020.

Ii zic “meaning”, si inteleg prin asta ceva mai mult decat viziunea sau scopul dupa care oricare companie trebuie sa se ghideze. Meaning-ul unui business este din pacate (sau din fericire) legat inseparabil de destinul omului/grupului de oameni din spatele acestuia; si este un raspuns onest la intrebarea what’s the point of all of it? Si mai adanc, in ce fel business-ul meu adauga valoare vietii mele? Asta este o introducere care nu anunță nimic bun, ati putea sa spuneti! 

Honestly now, oricum eram la capatul puterilor, cu sau fara Covid, dupa cinci ani de Qatar Airlines via Doha spre KL sau Singapore, o data sau de doua ori pe luna, hm! Deci, m-am intrebat eu in fiecare zi a anului 2020, oare ce am cautat noi acolo, in partea aia a lumii, atat de departe, intr-o cultura atat de diferita, atat de puternica in values alignment (prin comparatie cu cultura noastra)? Oportunitatile de crestere a businessului, oare? Expunerea la experiente unice de dezvoltare si invatare? Oare, faima? Sau… smtg about self esteem?… Ouch!

Recunosc, am dezvoltat un fel de complex, un eastern ego 🙂 — pe care am crezut ca pot sa il tratez prin “eroismul” acestor calatorii si livrari de proiecte internationale, in mind set-ul (discutabil al) businessului contemporan, cum ca succesul profesional ar fi direct proportional cu cat de ocupat esti, cu cat de mult muncesti si pe unde calatoresti, bullshit de acest gen, pe care noi, esticii l-am inghitit pe nerasuflate, ca niste premianti care isi doresc sa-si impresioneze mentorul.

19 ani de Brandient rock ‘n’ roll est european si international, cu cateva amintiri detestabile, incrancenat ascunse sub preș (business bun pentru shrinks!) — incluzand aroganțe „cine sunteti voi sa ne invatati?” servite de britanici, francezi, spanioli si austrieci, excuse my political incorectness — in balanță cu some great memories, de admiratie si apreciere — si, nu de puține ori, chiar aplauze la sfarsitul unor prezentari, primite de la asiatici, acolo unde nu m-am simtit niciodata evaluata dupa „greutatea” țării din care provin, pe stereotipul vestic ca un individ nu poate sa fie mai bun profesional decat performanta economica a natiunii carei ii apartine 🙁   

So,
my company’s meaning? 

Nu, nu o sa vina din sustinerea business-urilor vestice de a intelege mai bine nevoile si asteptarile locale de consum, si nici din inspirarea conglomeratelor asiatice de a construi branduri mai cool decat complexul developing world.

Rostul profund al companiei mele este legat de efortul — cateodata kafkaesque, de a pune umarul la modernizarea si profesionalizarea calitatii businessului practicat de companiile romanesti. ADN-ul Brandient este legat ombilical de destinul Romaniei, cu pandemie sau fara, cu boom-uri economice sau crize, cu suisuri si coborasuri, cu dezamagiri si sperante care nu vor sa moara. 

Am motive sa fiu un pic mai optimista in 2021, si nu ma refer la mult asteptatele vaccinari care ne dau speranta ca va fi bine, si nici la talentatul domn Krugman care a prezis acum cateva zile ca „things will get better, seriously”, ca 2021 va aduce lucruri bune — social si economic, much faster, si pentru much longer decat ne asteptam. 

Ma refer in principal la sansa tarii noastre de a avea in sfarsit cateva beautiful minds si caractere de incredere, implicate in proiectele decizionale ale natiunii: Bucurestiul, condus de Nicusor Dan cu o echipa pe care sper sa si-o aleagă singur — nu sa i-o aleagă altii — are acum o sansa unica de a-si intelege menirea de locomotiva a societatii moderne romanesti. Marile orase ale tarii — cele conduse de grupul primarilor liberali, in frunte cu Bolojan — sunt dovada clara ca un primar vizionar si de buna credinta face mai mult pentru comunitatea locala, decat un parlament + un presedinte + un guvern, la un loc! Acesti primari au reusit sa schimbe destinul locului pe care l-au condus, si astfel sa influenteze direct calitatea vietii, spiritul si viitorul locuitorilor, facand astfel cinste nu numai numelui (hai sa zicem — “brandului”) lor personal, dar si ideologiei liberale, — ei sunt singurii care pot, si trebuie, sa salveze partidul liberal, acaparat de niste “functionari de headquarter”, lipsiti de viziune si vointa; ei sunt adevaratul partid liberal, iar functionarii trebuie sa faca un pas in spate, fiindca nu ne-au impresionat cu nimic “liberal” in ultimii 30 de ani, iar timpul functionarilor politruci a trecut! Ministerul Sanatatii, preluat de Vlad si exceptionala sa echipa, pe care trebuie sa ii sustinem — si numai pentru ca isi propun sa genereze o schimbare dramatica de profesionalizare a modus operandi-ului si mentalitatii unui sistem malign, in cel mai dificil, imposibil, context de schimbare — cel pandemic. In Parlamentul Romaniei avem insfarsit si o echipa de oameni tineri competenti, — ma refer in pricipal la cei veniti din aripa Plus, care au experiente de business-uri si cariere profesionale de succes si sunt capabili sa inteleaga ce are nevoie o natiune in secolul 21, ce au nevoie oamenii tineri, ce au nevoie business-urile mici si mari, ce au nevoie cetatenii din urban, dar si din rural — nu pentru a supravietui, ci pentru a trai decent, a crea prosperitate si a impinge natiunea in fata. 

De ce mi-e teama in acest an, si probabil, in cei care vor veni? 

Nu de antivaccinisti, nu de negationisti, conspirationisti, si restul de idioti (de altfel fiinte umane cu dreptul la viață ca si noi, depinde doar cum reusim sa ii impiedicam sa acceada la pozitii de putere in societate) — ci de cei care nu mai cred in nimic! Cei care nu mai cred in nimic, dar nu in sensul filozofic, nihilist, ci in cel al resemnarii, izolarii, neimplicarii, disengagement-ului, nepasarii, whatever-ului, in sensul incetarii de a mai cauta un meaning pentru viață. 

Din pacate, idiotii nu se vor transforma niciodata in “nihilisti”, ei vor “crede” cu vehemență orice prostie aparuta pe ecranul telefonului, si nu vor renunta niciodata — iar singurul mod de a echilibra lucrurile si de a trai intr-un „better normal” este implicarea, engagement-ul social, „păsarea” (da, inca mai exista in DEX!) samd.

Speranță este: in ultimii ani, in timp ce țări cu credentiale solide si pretentii democratice, precum USA si UK, au devenit exemplele favorite de “WTF!?” ale lumii, românii au punctat cu demnitate, de la nivelul „străzii” — au dizolvat o caracatiță odioasa care legitima infractionalitatea de la primaria de comuna pana la parlament (cu girul curtii constitutionale — care chiar nu isi merita majusculele!), au tratat cu refuz un referendum de ev mediu, si au renovat (nu fara emotii) parlamentul si guvernul intr-o structura mai demnă.

Pentru prima oara in ultimii treizeci de ani (si in cea mai buna conjunctura istorica pentru Romania ever), parca avem pe ce sa ne construim un meaning.

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
Bucuresti 5 decembrie 2021