Brio, povestea începutului

Brio board
Board Brio, de la dreapta la stânga: Dragoș Iliescu, Aneta Bogdan, Gabi Bartic, Mihai Bogdan, Cristian Kit Paul.

Mâine 15 septembrie, Brio va fi listată pe platforma de crowdfunding Seedblink.com și, cu această ocazie, vreau să îi mulțumesc lui Dragoș Iliescu că mi-a propus, acum 6 ani, ca Brandient să îi fie partener în acest ambițios proiect, cu impact social imens pentru România. 

  • Pentru cei care încă nu au aflat, Brio® este platforma digitală de testare pentru îmbunătățirea performanței școlare, care se adresează copiilor din clasele I–XII, părinților, profesorilor și — în cuvinte mari — națiunii noastre, în efortul de transformare într-o națiune modernă și competitivă. Este singura platformă de acest calibru științific — încorporează peste 5 ani de muncă și o echipă de oameni super specializați, pasionați și believers în viitorul României (prin educație).
  • Celor care care nu îl cunosc pe Dragoș Iliescu, le-aș zice, într-un ton mai puțin formal, că este probabil cel mai important specialist român al momentului în științele psihometriei aplicate în educație, super-recunoscut internațional (pe principiul că nimeni nu e profet în țara lui — deși, ca să fim corecți, Dragoș are și în România un grup de fani, atât ca profesor universitar, cât și ca antreprenor și susținător al unor inițiative unice în domeniul serviciilor profesionale de consultanță în măsurare și evaluare).  

Mă știu cu Dragoș de mai bine de 20 de ani și spun cu sinceritate că îl ador, dar îl și invidiez pentru puterea sa de muncă (scrie câte o carte la doi ani, predă, conduce doctorate, călătorește continuu pentru conferințe și consultanță internațională, este președinte, vicepreședinte sau membru al celor mai mari organizații internaționale și, în plus, fondează ceea ce ar trebui să devină cel mai important milestone în progresul sistemului educațional romanesc!).

Acum 6 ani Dragoș a venit în biroul meu și m-a întrebat daca știu cine este Thomas Oakland. Am zis ca nu. Când mi-a explicat, am zis că… da, normal, indirect, toți știm câte ceva despre testele GMAT ș.a.m.d. (Tom este considerat părintele multor sisteme de testare educațională și a fost mentorul profesional al lui Dragoș). Well, a zis Dragoș, eu fac un startup cu acest om, aici în Romania, și am nevoie de un partener care să mă ajute să pionierăm în țara asta o categorie nouă de servicii educaționale de masă, la fel ca în majoritatea țărilor din lumea asta. Wow!, am zis… Mihai și Kit erau și ei de față și, daca îmi aduc aminte corect, nici nu am pus prea multe întrebări — am zis “da” pe loc, toți trei; nu am cerut nici cel puțin shares (Dragoș ne-a dat însă), și oricum nouă ni s-a părut (atunci) un business eminamente de impact social, un fel de payback al lui Brandient pentru Romania.

Brio.ro este platforma românească de evaluare educațională, creată pentru a asista elevii, părinții, profesorii și instituțiile de învățământ la îmbunătățirea performanței școlare și a încrederii.

Și așa am plecat la drum: au fost 5 ani grei, în fiecare zi ne-am dat seama că ne trebuie de 10 ori mai mulți bani și mai mulți oameni implicați, fiindcă proiectul devenea larger than life și consuma resurse imense de knowledge, talent și timp — Dragoș a continuat, împreună cu echipa de profesori, cercetători, statisticieni, programatori și Gazeta Matematică să perfecționeze produsul științific, construind și calibrând și mai mulți items, pe și mai mulți copii, în vreme ce noi am conceptualizat brandul, am desenat și redesenat de 3 ori platforma, cu totul (!) fiindcă produsul digital era un challenge mai dificil decât prevăzuse; am enervat toți programatorii și toți UX designerii care practic construiau în timp ce noi schimbam — deh, am explorat continuu insights, am remodelat continuu  segmentarea nevoilor, am schimbat de câteva ori împachetarea testelor, am adăugat servicii (și teste, Dragoș nu s-a putut abține!), am angajat oameni, am rulat modele de business (care arătau prea bine ca să le credem, honestly now!), iar în tot acest timp, am început să batem pe la uși căutând business angels, explicându-le că viitorul educației este digital, cu sau fără voia noastră, ș.a.m.d. Cumva, în acest foarte lung timp, am început să înțelegem că ceea ce am făcut noi în acești 5 ani nu e un simplu proiect, vreun startup oarecare, vreo app dezvoltataă într-un hub creativ “la o cafea”, ci un business bazat pe un purpose social care ne precede. La începutul acestui an, produsul științific a fost gata (mai avem de lucru la produsul digital), iar datorită pandemiei a fost testat cu succes pentru simularea testelor de Bacalaureat, cu ajutorul Asociației Dedeman. 

Iată-ne aici, înainte cu o zi de listare, grateful că avem ocazia să fim parte a acestui proiect, singurul proiect de business pe care l-am întâlnit in 30 de ani de business în geografia noastră capabil să împace natural un purpose social cu profitul.

Dragi Non-Leaderi,

Este prima oară în viață când regret că nu am intrat în politică: nu în sensul de “carieră” — asta ar fi greu pentru cineva cu stilul meu de conducere — ci că am stat prea departe de politică, considerand-o paralelă cu destinul meu în această țară. 

Nimic nu este mai “ofertant” pentru un politician, decât “oportunitatea” oferită de o criză globală, socială, medicală, economică, informativă, etc — și cu atât mai mult când toate se compun într-o singură, unică, solidă certitudine: incertitudinea. Iar tu, ca politician, propunând soluția, salvarea, panaceul pentru o întreagă natiune, wow!… cât de tare trebuie să fie chestia asta în viața unui om! Din categoria Superman, Batman și alti super-eroi, cam așa.

O incertitudine de tipul celei pe care o traversăm acum este un moment cu adevarat unic, când, din postura de politician, nu te ajută prea mult rețetele unui management de criză, și când mai trebuie să faci față și unui tsunami de opinii și idei de pe margine. Ce te poate ajuta acum este leadershipul! Adica forța caracterului, mintea deschisa, curajul și voința obsesiva de a-i conduce și a-i salva pe ceilalti. Din pacate, leadershipul este, ca orice lucru autentic — rar si dificil, ca sa citez un filozof celebru. Și se vede de la o poșta daca îl ai sau nu, oricum te-ai așeza tu în poză. Atunci când viața oamenilor depinde de tine — nu doar la figurat, declarativ, într-un narativ de brand, ci de-adevăratelea — atunci când viața și spiritul unei națiuni depind de tine, atunci este nevoie de un comportament de leader!

Daca ieșim din retorica temperato-alarmistă a pandemiei, exacerbată de accesul neîngrădit a miliarde de oameni la o comunicare globală, din optimismul forțat, balansat cu o anxietate de fundal, și bancuri cu un virus cu comportament de milenial, este imposibil să nu realizăm că acesta este momentul pentru eroism.

Deci, cine vrea sa fie eroul națiunii noastre acum? Cine poate sa fie acest erou? Care politician își va arăta leadershipul în aceste zile? … Hm. Trouble! (Și la noi, dar și la altii, se pare!)

Eroul care ar trebui să îndrume acum națiunea, să o insufleăeasca, să fie un reper de încredere și certitudine — nu există! Eroul națiunii noastre nu există. Oamenii noștri politici sunt doar niște starlete amețite de reflectorul de pe scenă. Nimic interesant, nimic relevant, nimic impresionant. Să ai o astfel de șansă, în destinul tau de politician, și să te comporți ca un oarecare! România este o națiune mică, poate sa fie salvată cu știintă și cu voință. Sunt trei lucruri pe care trebuie sa le faci: viața oamenilor din perspectiva medicală, joburile oamenilor din perspectiva economică, și viitorul businessurilor locale. 

Am fondat acum 18 ani un business în domeniul serviciilor profesionale de consultanță de business și design. Talent-based company, activând relevant în economia de knowldege specifica secolului 21. Am construit cu viziune și multa încrâncenare și truda un business de succes nu numai in țară, dar și înafara țării. Este genul de business care într-o astfel de situație, pandemică, se stinge — este prea mic, nu are resurse de supraviețuire nelimitate, iar cererea pentru astfel de servicii, in vreme de pandemie, se reduce drastic. Mă trezesc în fiecare dimineață, la fel ca toti angajații mei, nu numai cu îngrijorarea amenințării directe asupra vieții celor pe care îi iubesc, dar și cu angoasa viitorului nostru — a sursei noastre de trai. 

Deși suntem conduși de un partid liberal (sic!), măsurile propuse de acest partid sunt “too little” — și în curand vor fi “too late” — clar insuficiente pentru a asigura României un viitor dupa ce această situație pandemica se va rezolva. Știu sute de businessuri din țara asta, prin natura jobului meu de consultant, care nu au cum să susțină luni de zile de salarii fără să aibă venituri. Statul trebuie sa iși dovedească rostul și sensul acum: pentru inceput, șomaj tehnic platit de statul român, salvarea tuturor joburilor și a companiilor care fac business etic, curat și real! În lipsa unor astfel de măsuri, futilitatea statului român vizavi de viitorul acestei natiuni va fi pecetluită forever. Și probabil, dupa Colectiv, dragnea&co, muie-psd, USR-Plus-ratarea-unei-sanse, și alte incantații din epoca non-distanțării sociale, oamenii vor ieși în stradă ca să chestioneze rolul statului pentru aceasta natiune, futilitatea existenței partidelor, la nivel moral si economic, șamd. 

În lipsa unui erou/leader national, avem insa o multime de eroi locali — doctorii, personalul medical, cei care fac voluntariat, companiile care ajuta acum prin donații și acces la servicii pro-bono, oameni obișnuiți cu putere limitată, dar care trebuie să se asigure ca the show must go on în joburile lor — acestia sunt micii noștri eroi. 

Daca cei care conduc acum ar ințelege gravitatea situației și ar salva angajații și companiile din perspectiva economică, aceștia ar putea, la rândul lor, să ajute statul, să faca voluntariat — fiindca este nevoie enorm de așa ceva intr-o țară cu o o populație îmbătrânită și un segment semnificativ de precariat tocmai intors de la muncă din Italia — sau pur și simplu să se concentreze să genereze soluții de remodelare a businessurilor lor, pentru ca sperăm să existe totuși și o perioadă post-coronavirus!

PS. dupa ce a citit textul meu, Kit a propus un titlu foarte cool: “Political class tragically smaller than a virus”.  True.

We shall prevail (episodul 30)

Am petrecut sfârșitul lui 2019 în Singapore. Credeam că m-am obișnuit (în toți acești ani de străduință în a dezvolta Brandient Asia) cu show-off-ul acestui oraș-stat, cu statura sa de high flyer – dar încă mă regăsesc în postura de a exclama wow!, de a mă lăsa impresionată de cât de mult, și în ce ritm, au realizat singaporezii, și mai ales — de felul în care trăiesc, muncesc și se bucură de viață acești oameni. Și nu, nu sunt deloc naivă și ușor de impresionat, ba dimpotrivă — senioritatea mă împinge constant către o perspectivă supărător de cinică asupra realității, astfel că orice “poleială” îmi stârnește mai degrabă râsul decât admirația.

De data asta, m-am uitat cu atenție la sentimentul de mândrie națională pe care îl trăiesc și îl afișează, atât de natural, singaporezii. Oricine se urcă într-un Grab sau într-un taxi în Singapore, și începe o conversație cu șoferul, știe despre ce vorbesc: felul în care șoferii / taximetriștii “vând” imaginea de cea mai seducătoare destinație de turism, cel mai sigur și bun loc de trăit, cea mai yummy mâncare din Asia, cel mai deștept guvern de pe fața pământului (sic!), cea mai performantă educație pentru copii, cel mai bun loc de investit, cel mai ambițios, inovativ și progresist stat etc., etc. și … ah, da! — costul vieții e cam piperat, unele pensii sunt cam mici, dar… at the end of the day — merită!

În plus, în acest an, au aniversat 200 de ani de istorie, astfel că a fost un bun prilej nu numai pentru focul de artificii, dar mai ales pentru introspecția istorică, inteligența, și … speech-ul motivațional! M-a impresionat mesajul oficial de sfârșit de an, o mostră de engagement național, și nu pot să nu mă gândesc cât de bine, de respectat, de implicat / asumat se simte un cetățean căruia i se spune

“There can be no guarantee of success. But there never was, at any time during our history. As before, every step forward will take daring and determination. But if we stand together and keep making the effort, I am confident Singapore can continue to shine brightly in the world. This is our life, our future, our Singapore.— citat din speech-ul de Anul Nou al prim-ministrului singaporez.

Da, este frustrant, și chiar dureros, că noi, Românii, nu putem să spunem, la sfârșitul unui an, că “…we are reforming our education system, our housing policies, our healthcare system to honour senior Singaporeans (Romanians), our transportantion …”, …”, dar nu credeți că am putea, cel puțin, să folosim timpul viitor, și să spunem we will help workers to retrain, acquire new skills, find new jobs and stay employable, … we will improve social safety nets that protect the poor, the elderly, and the vulnerable, … we will support businesses to raise productivity and build new capabilities, …” ? (citate din acelasi speech al prim-ministrului singaporez)

Hm, o să-mi răspundeți voi, dar noi, românii, nu funcționăm așa! Nu folosim narativul motivațional niciodată! Nu putem să promitem, fiindcă… nu livrăm, nu avem ce spune, fiindcă nu prea am dovedit mare lucru…, cu alte cuvinte — despre ce să vorbească, motivant, șeful statului român sau prim-ministrul nostru la sfârșitul anului?!

Poate despre asta:

2019 a fost un an bun, fiindcă am reușit, în acest an, mai mult decât majoritatea statelor lumii (inclusiv eroii vestici pe care i-am idolatrizat ani în șir): am reușit să protejăm principiile democrației, chiar și cu o Constituție (și paznicii ei strâmbi) care mai mult ne-a încurcat, decât ne-a ajutat! Am pedepsit prin vot partidele politice toxice pentru națiune, am luptat, am rezistat, și am câștigat! Am câștigat NOI — cei cu bune intenții, cei care muncim, cei care ne plătim taxele, cei care nu furăm, cei care nu ne-am cocoțat pe spinarea altora, cei care nu considerăm că poporul este slab și prost, cei cărora ne pasă, cei pentru care România are viitor! NOI am câștigat! Ei au pierdut! Am reușit să progresăm ca și societate, am evoluat ca înțelegere a nevoii noastre de a ne transforma, de a deveni Noua Românie. Ne-am învins complexele de loser, frica de a fi mereu perdanți, angoasele născute din atâtea greșeli acumulate istoric, aș zice că we’ve come so far!! Eu am simțit, după multă vreme, și sper că și voi, că ne avem unii pe alții!

Așa că, pentru a treizecea oară, să spunem, în 2020: We shall prevail!

La mulți ani!

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient

Petre si primii ani de marketing romanesc

Primul an de marketing, Petre Barbu

La inceputul anilor 90, doi tineri jurnalisti se faceau cunoscuti pentru interesul aratat industriei de media din Romania. Ambii scriau pentru revista Capital — la vremea aceea, singura publicatie interesata de nenascuta-inca societate de business locala. Petre Barbu si Petrisor Obae — despre ei vorbesc. 

Petre este jurnalist in continuare — intre timp a devenit si scriitor de romane, si dramaturg, practicand ireversibil un stil de scriere de un realism (de multe ori insuportabil) emotional, iar Petrisor este un pionier al jurnalismului practicat in mediul digital, si un leader de opinie al acestui mediu. Pasiunea pentru domeniul media, pentru oamenii si intamplarile acestui domeniu, nu le-a disparut niciunuia.

Petre Barbu, caci despre el si ultima lui carte scriu acum aceste randuri — a lansat recent o culegere de interviuri sub numele Primul an de marketing, intregind astfel privirea asupra tandemului “client de marketing — agentie de publicitate” (cartea sa Primul an de publicitate a fost lansata acum 6 ani).

Primul an de marketing aduna amintirile autentice ale unui grup restrans de profesionisti care au avut sansa invaluabila de a activa la inceputul anilor 90 in domeniul abia nascut al marketingului autohton (foarte putini dintre acestia mai activeaza inca in domeniu). 

Pionieri, exploratori, intrati in miezul capitalismului direct din comunism, tineri, drept pentru care curajosi, ambitiosi — si cumva inconstienti; cum altfel s-ar fi aruncat intr-o meserie care nu avea nici o radacina sau conexiune cu societatea locala careia ii apartineau!

Cartea este valoroasa nu atât din perspectiva literara — interviurile sunt prezentate fara chirurgie stilistica, redand personalitatea si stilul fiecarui intervievat — ci din motivul atat de evident, si atat de simplu, ca este de fapt o forma de memorie colectiva pentru un domeniu volatil si as indrazni sa spun — non-established-inca, chiar si dupa 30 de ani de la inception.

O societatea care nu are memorie colectiva, nu exista. Cu atat mai mult cand vorbim despre societati in transformare continua, cum este cea romaneasca. Memoriile celor intevievati sunt nimic altceva decat interpretarile acestora asupra status quo-ului meseriei din acei ani, minunate si pretioase pentru ca demonstreaza nasterea unei noi industrii intr-un context pe care chiar si cei care au inventat marketingul — americanii si in general vesticii, greu l-ar putea descifra, si evident — intr-un context in care cuvantul “internet” (vai, vai!) nu insemna inca nimic. In plus, prin aceste memorii, putem sa zarim si interesante povesti despre destin (“dezvoltare personala”, in jargon curent) — adevarate exemple de storytelling autentic.

Cartea este pentru cei care inteleg ca exista si marketing, nu numai neinspirat-numitul marketing digital, pentru cei care constientizeaza ca orice categorie profesionala, cel putin in ultimii 2000 de ani de dezvoltare a umanitatii, se dezvolta pe baza unor acumulari de knowledge, de experiente umane, si de respect pentru autoritate. 

O recomand cu caldura si celor tineri, si celor care traiesc cu impresia ca un algoritm SEO sau o campanie pe Facebook sunt supremele instrumente de marketing.

Aneta Bogdan FCIM Chartered Marketer

P.S. Corect e sa adaug si faptul ca sunt unul dintre cei 14 profesionisti intervievati.

Colaj 2018

2018, incadrat in seria ultimilor 2 ani,

inceput cu pesimism — din cauza contextului politic local — si terminat in frustrare si furie (nu sunt deloc un fan al resemnarii!) din cauza aceluiasi context politic, 2018 a fost o amestecatura — mai elegant spus, un colaj, o colectie de experiente, realizari, esecuri, bucurii, stangacii, enervari, revelatii, prostii si prostioare, victorii (mici!), confuzii, indoieli, fantasme, samd; oricum, in mod cert — nimic fluid, nimic inchegat, lipsa unui intreg la care sa fi pus umarul, despre care sa poti spune ceva remarcabil. Un an minor (ca sa ramanem eleganti in exprimare)!

Desi:

  • Am reusit primul nostru proiect mare in Singapore — Geneco, pe care in sfarsit il putem vedea pe strazile de acolo, dupa ce a fost si premiat international –,
  • Editia internationala Branding on the Eastern Front este pe Amazon si pe raftul de ‘branding’ din librariile Kinokuniya Singapore,
  • Am livrat doua proiecte foarte mari, aici in Romania, pe care clientii le vor lansa in 2019 — in utilitati si FMCG,
  • I-am ajutat pro-bono pe unii dintre cei care ne ajuta sa avem o societate mai buna — Daruieste Viata si RO+ (PLUS),
  • Am lansat noua identitate a Echipei Nationale de Fotbal — probabil singurul nostru logo adorat prin sarut de cei care-l poarta,
  • Ne-am ocupat ca de obicei de o parte dintre clientii nostri strategici — Transavia, Dedeman, Delaco, QFort, BT, Heineken, Budureasca, Angst etc,
  • Brandingul de angajator a mai urcat niste trepte in topul serviciilor cerute de clienti in zilele astea,
  • Am iesit cu totii in piata Victoriei, seara si in weekend-uri, si “am pus tara la cale” la nesfarsit (desi acesta este, poate, singurul build-up al anului!),
  • Ne-au plecat oameni in care am investit mult, si exact cand ne asteptam sa inceapa un “return on investment”,
  • Am angajat oameni noi foarte buni, si avem acum probabil the best team ever, inclusv doi Managing Directors (in Bucuresti si Singapore),
  • Ne-am mutat intr-un nou sediu, dupa 10 ani de vietuire intr-una dintre cele mai frumoase case interbelice din Bucuresti,
  • Cip a implinit 10 ani in companie si este primul angajat care va beneficia de ‘free summer Fridays’ si vacante platite pentru inspiratie (Kit zice ca si el are dreptul, si militeaza acum pentru un tratatment egal intre antreprenor si angajat :),
  • La sfarsitul acestui an am inceput un proiect impreuna cu curajoasa echipa a primarului Bolojan din Oradea, care — daca va reusi, speram sa readuca credinta in valoarea reala a brandingului de destinatie,
  • Avem doi client strategici care in decembrie ne-au povestit despre planurile lor pentru 2019 — si ne-au dat astfel speranta ca in tara asta nu mor caii cand vor cainii,
  • Am ratat un proiect mare in care, in mod atat de neasteptat, o echipa de romani se straduieste — prin nestiinta si umoare personala, sa distruga un brand romanesc,
  • Am fost concediati de un român pe motiv ca suntem români (“noi suntem acum o firma internatională, nu putem lucra cu o firma romaneasca de branding” — wow!!!!!),
  • Am pierdut pitch-uri de oferta in Asia fiindca nu am fost acolo cand clientul a cerut sa ne vedem, desi am calatorit iar prea mult si resimtim tot mai mult povara acestui comportament de calator peste oceane,
  • Ne-am despartit amiabil de oameni care ne-au tratat neamiabil, am pariat pe proiecte care ne-au consumat timpul, dar nu au iesit, am fost (prea?) toleranti in fata ciudățeniilor unor parteneri si, ca de obicei — prea idealisti (asta, insa, ne tine in viata!)…

Hm, daca stiu ceva sigur despre mine, Kit, Mihai si echipa pe care o conducem, este ca nu suntem oameni care se sperie prea usor — mai degraba ne comportam ca un task force, decat ca o companie, si dupa atata aventura si pionierat si incercari, pot spune ca suntem sever superdotati cu ambitie, putere de munca, disciplina si optimism. Am ales in viata asta, la maturitate, sa credem ca putem sa facem, ca putem sa schimbam, ca putem sa traim in Romania, cum vrem noi, nu cum ni se impune de catre niste infractori.

Si totusi, …

gandul asta pervers, revine mereu, in ultimul timp, la inceputul fiecarui an nou: oare nu cumva Romania ma impiedica sa devin omul care doresc sa devin, odata cu trecerea mea prin viata? Oare nu cumva Romania imi impiedica firma pe care am construit-o atat de greu si de pasional, sa devina ceea merita, dupa 17 ani de rock’n roll estic?!

Aneta Bogdan

Hahaha!!! “Life is a tale told by an idiot”

Cum altfel (decat râzând) să ne despărțim de 2017?

Să vedem:

Se pare că industria din care face parte Brandient se “reinventează” — marile grupuri de servicii de comunicare fie comasează companiile specializate (vezi comunicatul WPP “Brand Union, The Partners, Lambie-Nairn, Addison Group and VBAT to combine”), fie pur si simplu își inchid filialele (legendara MetaDesign tocmai a anuntat inchiderea a 3 filiale în Europa si SUA); în timp ce marile grupuri devin pe zi ce trece tot mai unfit cu timpurile, companiile mici de design si brand innovation sunt, mai nou, curtate de marile consultanțe de business și fonduri de investiții (înțeleg ratiunea economica, dar mor de curiozitate să vad cum ar putea să funcționeze împreuna).

Continue reading “Hahaha!!! “Life is a tale told by an idiot””

Este pregatita clasa profesionala romaneasca a comunicatorilor pentru a face fata noului context social si economic?

Despre nevoia de repozitionare prin knowledge a breslei comunicatorilor

Au trecut mai bine de doua decenii si jumatate de cand Romania s-a despartit de comunism, intrand — nu direct in capitalism, ci intr-o continua, parca nesfarsita stare de tranzitie, denumita academic “societate transformativa” (transformative society). Economic vorbind, ca mai toate tarile din Estul post comunist al Europei, Romania a savurat o crestere exacerbata a cererii de “orice” — de la bunuri de consum si servicii bancare, de tehnologie, de retail, farmaceutice – la idei si aspiratii, si astfel si-a atras un statut de tara emergenta, cu efectele bune, si mai putin bune, ale emergentei generate de boom-ul in consum. Continue reading “Este pregatita clasa profesionala romaneasca a comunicatorilor pentru a face fata noului context social si economic?”

Modele de viata

Despre importanţa de a avea modele

Ceva fundamental rău se întâmplă cu noi în ultimii ani când vine vorba despre raportarea la modele de viaţă, la nevoia profund umană de a inspirat, ghidat, susţinut, motivat de un alt semen (acesta, de obicei, mai în vârstă decât tine, mai experimentat în viaţă sau mai bun în meseria pe care o practici). Ne plângem că suntem într-o criză de role models, dar este doar o imensă confuzie generată chiar de noi înşine, din obsesia asta planetară pentru cultura faimei, a celebrităţii. Modele sunt destule şi vor fi întotdeauna prezente în societate. Cred că ne-am cam pierdut instinctul şi apetitul de a le vedea.

Tehnologia inflaţionării narcisismului a creat nu numai o superofertă de starlete supra-expuse (prin social media mai ales) care nu au nimic de spus decât Me! Me! Me! (oricâtă umbră ar face „me” pământului degeaba!), dar, mai ales, a creat un comportament de ignorare a modelelor adevărate. 

Continue reading “Modele de viata”

Progres

Trei clienti internationali Brandient ne-au scris, intreband “Aneta, Kit sunteti OK, e totul OK acolo, la voi?” — semn ca au aflat.

Au aflat ca Romania este intr-o stare de conflict social. Intre grupul imens de romani onesti si onorabili — si o mana de reprezentanti retrograzi si corupti ai clasei politice, care detin vremelnic puterea.

Continue reading “Progres”