Category: Articles

Posted on

“The New Territory” și un elefant în cameră

Eseu de început de an

În ultimii ani, am devenit tot mai atentă cu privire la narațiunile și retorica de business, la expresiile și cuvintele noi, la felul în care unele se transformă în glossy buzzwords, iar altele dispar în uitare, și mai ales — la mesajele subliminale pe care acestea le transmit cu privire la contextul, starea și lifestyle-ul business-urilor. Pentru mine, ca și consultant, contextul chiar contează, contextul este totul: idei valoroase și resurse impresionante pot să fie sabotate de contextul de business, social sau politic, iar în oglindă — idei comune și resurse modeste pot să genereze surprize plăcute într-un context favorabil, avantajos.

Una din obsesiile arenei de business, generată de motivația intrinsecă de creștere și dezvoltare a oricărui business, este NOUTATEA. O numim în diverse feluri, în special INOVAȚIE și dorim să transmitem astfel că progresăm, că evoluăm și, subconștient, că avem un viitor sub controlul nostru! Inovația, în zilele noastre, devine un fel de răspuns la întrebarea “Ce minuni a mai făcut tehnologia?”! Iar ultima ispravă a tehnologiei este, de bună seamă, AI. Nu cred că există vreun om de business care să nu fi petrecut ore bune, zile, citind, vorbind, argumentând, sperând sau, după caz — disperând, vizavi de the next big thing al omenirii — tehnologia AI!

Cuvântul NOU/NEW a creat un întreg teritoriu de expresii, oferind, pe cale de consecință — argumentație, judecăți de valoare, insight-uri cu privire la comportamente, la schimbare, la transformare, șamd. The New Territory? Să vedem:

Avem the new economy și the new creative economy, avem neobanks, new money (uneori asta însemnând “no money”, avem neo-consumerism, avem neo-feminism, neo-edu, neo-coffee shops, neo minimalism, neo-noir în cinematografie, avem neo-culture (nu mă refer aici la revoluția culturală chineză, ci la toate noile tipuri de credințe și valori și comportamente de viață, de business, de educație, de călătorit, de shopping, de alimentație, etc.), avem new wave of (everything) și new generation (of something) și avem neolife (nu, nu brandul care practic a îngropat sensul conceptual pe Google :), și multe, multe, alte nenumărate new/neo-something!

Și avem new wars. Un elefant în cameră, cu care ne-am obișnuit să trăim.

Starea de anxietate din businessul local și internațional este și va fi afectată de the new wars! Cu sau fără Anul Dragonului, simt că 2024 va fi un an de judecăți manipulative, de angoase, de îngrijorări și, în general — de chestii larger than life despre care vom prefera să discutăm ipotetic, fiindcă dacă le vom lua în serios, vai!… Desigur că suntem îngrijorați când asistăm la războaie non-fictionale, cu oameni care mor în fiecare oră, zi, săptămână, șamd, la doar câteva sute de km depărtare geografică de noi, când asistăm (deocamdată) la cum un tiran își transformă milenialii și gen z în mercenari și în carne de tun (fără metaforă!), și la cum terorismul și antisemitismul divizează lumea.

Reușim cumva să ignorăm sensul acestor cuvinte (tiran, opresiune, carne de tun, criminal, încarcerați, mutilați, dezrădăcinați, măcel, tortură, antisemitism)… și efectul lor, în realitate, de a produce suferință, moarte și destine spulberate. Vizionăm și citim știrile despre new wars și discutăm ipotetic dacă “a fost sau n-a fost” (vorba lui Porumboiu) și pericolul cel mai mare este că ne obișnuim cu această stare, că o putem considera un fel de normalitate. În extremă, putem chiar să bagatelizăm aceste new wars, să le “comoditizăm”! Binele nu învinge, iar Răul devine zi de zi atât de bine fabricat, încât îl putem accepta rațional!

Guys, trăim în secolul 21 și vorbim despre identitatea de gen a roboților AI, dar știm că NU roboții unei sau altei națiuni își pierd/risca “viața” în numele națiunii lor (deh!), ci oamenii tineri care se luptă între ei, și prea mulți mor. Stop! vă rog nu începeți să explicați că tehnologia câștigă războaiele, cât timp continuă să sufere și să moară mii de oameni în fiecare zi! Lumea este un loc periculos, cum zicea Einstein, dar nu pentru că Răul învinge, ci pentru că noi doar privim, fără să facem nimic. Trăim cu acest elefant în cameră, ne vedem în continuare de viețile noastre ca să explorăm the new territory, răsuflând ușurați că trebuie doar să asistăm la the new wars.

Și acum, ce putem să facem? Avem noi puterea de a face ceva?

În primul rând trebuie să începem să conștientizăm că the new territory din viața noastră nu vine doar cu “oferte”, ci și cu responsabilități; să fim alerți la felul în care Răul se infiltrează, în special prin social media și mediul politic! Societatea a ajuns atât de strident divizată, la nivel global, în clustere cu interese și mindset-uri (și IQ-uri!) diferite despre realitate, pericol, viitor, încât nu îi mai putem ignora pe “ceilalți”. Trebuie să participăm în conversații, trebuie să votăm, să votăm cu capul, cu gândul la siguranța copiilor noștri, a noastră, a businessurilor noastre.

2024 poate să fie începutul lui the new era, dacă Taiwan, Rusia, US, și câteva națiuni din Europa (România included) vor vota bine.

Aneta Bogdan, FCIM, Managing Partner Brandient
8 Ianuarie 2024

Posted on

Despre «overconfidence»

Un eseu de inceput de an 2023

Traind mai bine de 20 de ani printre antreprenori, fiind eu însămi un antreprenor, m-am intrebat adesea: ce anume, mai presus de mitul viziunii (deh!) si de conjunctura unui loc si a unei industrii, a unui timp si a unui sentiment de consum specific, ce “talisman” au acesti oameni care au reusit (si reusesc), cateodata chiar impotriva evidentelor?! Ce au ei atat de diferit fata de ceilalti?

Un raspuns rezonabil mi-a fost dat de cuvantul «overconfidence» (pe romaneste, un exces de incredere, o supra-evaluare personala a abilitatilor si avantajelor pe care le ai prin sentimentul de incredere exagerata in tine, pentru atingerea unui scop).

«Overconfidence» este un fel de ideologie candida care defineste clasa antreprenoriala de-a lungul si de-a latul planetei (si care, nu — nu defineste, cum am putea sa credem, clasa politica si pe cei care se cocoata fara scrupule in varful piramidei sociale, si nici vremelnica gasca a asa-numitilor “influencers” de profesie, lipsiti de cele mai multe ori de elementarele calitati de educatie sau specializare in vreun domeniu; alte cuvinte definesc identitatea si personalitatea acestor doua grupuri, si nu doresc sa vorbesc aici despre tupeu, grandomanie, insolenta, samd).

Am intalnit, spre norocul meu, in cei 20 de ani de rock’n roll in business-ul Estului, antreprenori definiti prin toate extremele de identitate si personalitate umana:

  • super-educati, dar si pur instinctuali sau chiar necultivati,
  • imaginativi si originali, dar si rationali sau chiar plain vanilla,
  • rebeli si nonconformisti, dar si conservatori si by the book,
  • vizionari si super aspirationali, dar si pragmatici si executivi,
  • cu profil de leaderi, dar si de manageri,
  • cu apetit pentru risk, dar si intelepti si cumpatati,
  • rezilienti, dar si conjuncturali, cu fitilul prea scurt pentru constructie,
  • spectaculosi, dar si deloc carismatici,
  • atei, precum si credinciosi, samd.

Ce au in comun, toti? Asa cum am spus, o incredere extravanganta in ei insisi, in abilitatile lor, in puterea lor de a face lucrurile sa se intample — sau de a le opri sa se intample.

Si acum,

contextualizandu-i pe acesti antreprenori, in aceste timpuri de excesiva incertitudine si haos, de neasteptata entropie / disruptie / schimbare / pivotare si cum naiba om mai denumi ceea ce traim de vreo 3 ani incoace, ma intreb: oare cum mai pot functiona ei in imprejurarile prezente, care ii lipsesc de puterea lor de a controla contextul, intamplarile si relationarile cu ceilalti? Ce anume ii ajuta, cum reusesc ei ca aceasta incertitudine endemica (“endemic uncertainty” cum a zis Zygmunt Bauman) sa nu ii ingenuncheze emotional, sa nu ii opreasca din drum, sa nu le puna businessurile intr-o stare de asteptare / do nothing sau de supravietuire? Mai ales ca restul oamenilor, in special cei tineri, fac fata tot mai greu “mitului normalitatii”, unii renuntand la vise, altii la sperante, altii chiar la joburi, samd.

Poate ma insel, dar simt de ceva vreme, pur si simplu — simt, cum spiritul stoic al acestor antreprenori s-a “indulcit” putin, si cum acestia cauta instinctual surse care sa le alimenteze / sustina <overconfidence>-ul. Ii simt mai apropiati si mai disponibili uman, mai conversationali, mai deschisi, mai sociabili si mai empatici decat erau pana acum cativa ani. Si cred ca acesti oameni unici, creatori de prosperitate, progres si modele de urmat pentru societate, au nevoie acum, mai mult ca niciodata, sa fie bagati in seama mai serios, sa fie intelesi, sa li se arate apreciere si incurajare. Un transfer de emotie, de energie, de incurajare («reassurance») pe care il putem oferi acestor oameni, de care depindem cu totii.

O natiune ca a noastra, definita prin low trust (society), poate sa isi alimenteze deficitul de incredere prin felul in care acesti oameni, marii si micii antreprenori ai Romaniei, privesc viata si ne invata despre destinul lor.

Si uite, asa, ajungem tot la elefantul din camera, la guvernantii nostri care, in loc sa susțină din rasputeri <overconfidence>-ul antreprenoriatului, nu fac decât sa distrugă increderea in sine, oriunde o găsesc! Recenta avalanșă de taxe si impozite, spre stârpirea consultanților si a micilor antreprenori in general (in pas cu knowledge si cu indie economies, nu-i asa?), arată o gândire politică meschina si in contradictie cu prezentul, a unor oameni care probabil cred ca te poti micșora spre măreție («shrink to greatness», deh!).

Slabă consolare ca vom rezista mai mult ca ei, prea mică e pedeapsa că-i vom uita curând.

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
10 Ianuarie 2023

Posted on

Despre gender equality și puterea femeilor în business — o perspectivă, dupa 20 de ani de “businesswoman label”

Un speech susținut de Aneta Bogdan, la întâlnirea Club România din 25 februarie 2021

Club România a lansat invitația către un panel de femei care activează în politică, business și societatea civilă, de a discuta tema de mare actualitate a egalității de gen (gender equality), a puterii și succesului femeilor. Am fost una dintre invitate, și redau mai jos speech-ul pe care l-am susținut cu aceasta ocazie (de menționat ca speech-urile în Club România sunt restricționate la maximum 5 minute). 

Fac parte din prima generație de „femei de business” din România.

Activez în knowledge economy, și am reușit să construiesc o carieră capabilă să îmi aducă satisfacție reputațională, în domeniul atât de trend-setting al consultanței de branding. După 10 ani de „corporate citizen”, în anii ’90, am intrat în lumea eroică și provocatoare a antreprenoriatului, și sunt mândră de compania pe care am fondat-o împreună cu Kit Paul și Mihai Bogdan, Brandient, care operează în România, Europa de Est și Asia de Sud-Est, și este multi-premiată internațional și menționată cu respect în Rebrand Hall of Fame, alături de firme globale mult mai vechi și mai mari în domeniu

Continue reading “Despre gender equality și puterea femeilor în business — o perspectivă, dupa 20 de ani de “businesswoman label””
Posted on

Conversații colocviale și… mai puțin ortodoxe

L-am întâlnit pe Robert Katai acum 3 ani, la Cluj, cu ocazia unui speech pentru TEDx. Mi-a spus că este pasionat de marketing, că mi-a citit cartea și că l-a ajutat, că are un podcast și că își dorește să mă aibă ca invitat. L-am refuzat, din lipsă de timp, dar a fost perseverent și a tot revenit cu invitația, astfel că acum trei săptămâni, într-un weekend, am stat prietenește de vorbă despre ce se mai întâmplă azi prin marketing și branding.

A fost o discuție informală, cu garda jos, mai degrabă un small-talk de cafea, decât un interviu, astfel că anumite idei pe care le-am promptat trebuie luate cum grano salis, atâta timp cât nu au fost explicate și argumentate.

Una din marile insatisfacții pe care le trăim în Brandient este și aceea că am acumulat un imens bagaj de knowledge și experiență și că nu reușim — pur și simplu, nu reușim — să găsim timp și resurse ca să le împărtășim cu comunitatea profesională căreia îi aparținem.
 
Mai jos, câteva highlights din această conversație cu Robert.


Despre Marketing: 

  • Marketingul e una, generează activitate comercială, dacă vrei — o exacerbează, brandingul e alta — exacerbează relaționarea, și e plasă de siguranță pentru un marketing bun. Poți să fii loial unui brand și când ești într-o criză economică. 

 
Despre Pozitionare — teoriile oldschool vs. realitățile zilelor noastre:

  • Dacă ai o poziționare corectă, înseamnă că ai indicatorii de asociere, awareness, favorabilitate și loialitate, care te ajută să perpetuezi business-ul, crescându-l: vinzi cu preț mai bun, către mai mulți oameni, poți să extinzi gama ta de produse sub un brand, ș.a.m.d.

  • În teoria de marketing oldschool […] era mult loc (în orice piață) și toată lumea zicea “dacă ești primul — e bine! dacă esti lider — e bine!” (mda!). Acum, cu “primul“ și cu “lider” — e mai complicat: ești primul în primele 3 zile, după aceea vin ceilalți; și esti lider în anumite condiții, în anumite categorii, într-un anumit context.

  • Poziționarea oldschool era în speță despre (tactici de) marketing și comunicare de masă — advertising. Acum,ne-am pricopsit și cu Social Media — și, atenție, Social Media nu e cu poziționare! (by the way, atenție la hashtag-uri, care distrug poziționarile! — ele poziționează trendurile și movement-urile (nu brandurile).

  • … după marketingul fast-moving-consumer-goods-ului,  a venit economia serviciilor, iar de două-trei decade am intrat în economia knowledge-ului, a inovației, unde tehnologia a facut boom, ș.a.m.d. Cu ce ne confruntăm în plină economie a knowledge-ului? — cu post-truth era!

  • În marketingul de produs, era mai ușor să “speak differentiation” (prin poziționare). Dar când ești în marketingul serviciilor, în ceea ce poate un grup uman să livreze, atunci… trebuie să gândești “aliniere” — nu diferențiere! Aliniere: între resursele companiei, competențele umane ale companiei, avantajele competitive, produsele sau serviciile companiei — cu strategiile acesteia de dezvoltare.

  • … Alinierea se face prin identificare: gândește-te, spre exemplu, la serviciile de banking, retail, la experiența din brandurile digitale — (majoritatea brandurilor de acest fel) sunt, dacă îmi e îngăduit, cea mai interesantă (pseudo) contestare a poziționarii…

  • Brand Idea este un instrument foarte interesant de management, cu care poți să aliniezi comportamente organizaționale, strategii de marketing, strategii de comunicare. 

 
Despre brandurile digitale:

  • (Tot) discut cu Kit despre antipoziționare în brandurile digitale… Sunt câteva branduri care se ocupă, în mod special, cu distrugeri de poziționari — când ne îngrămădim toți, ca să fim vanduți “la kilogram” — să nu ne așteptăm ca faptul că ne aplaudă astăzi 582 de oameni ar înseamna vreo poziționare.

  • Noi le spunem… clienților — apropos de construcția de branduri prin mediul digital — să iasă și în mediul offline când construiesc brandul. Acolo este adevărul, acolo e esența, acolo ne funcționează nouă simțurile. În Social Media ne funcționează un comportament indus…

  • E o perioadă când am putea să chestionăm nu numai poziționarea, ci și alte concepte după care marketing-ul a funcționat în ultimele decade. 

 
Știi de fapt ce nu mai funcționează? Nu mai funcționează rețetele. Și de aceea e nevoie de oameni cu mintea frumoasă. E nevoie de oameni care pot să gândească contextual.
 
 
Pentru doritori, întreaga discuție poate fi ascultată în episodul dedicat din Katai Podcast.  

Posted on

A letter to Tony Spaeth, a few days late

Tony Spaeth, a visionary and true master in Identity Design

Dear Tony,

We remember fondly our first meeting in person in Bucharest, when you attended a conference accompanied by your lovely wife Ann, Brandient was just at the beginning of its journey, but your curiosity for anything new and worthy gave us the opportunity to meet and spend time together. 

On our walks, your sharp eye for the architectural gems in Bucharest made us realise how much of our everyday surroundings we took for granted. 

Later you met with Kit in Moscow as co-jurors of a design competition — and, funnily, paid for each other’s room at the check out, by mistake.

Tony and Kit in Moscow, judging together at Best of the Best, 2007

Our correspondence continued over the years, with your generous comments and encouragement for our work, and we continued sending you DVDs with the latest in the Romanian New Wave cinema, as well as books illustrating Bucharest’s architecture.

What we never told you out loud is what a great influence you have had on the way we approach and develop identity projects.

As all great masters, you made the complicated look so simple, by raising above all the noise and by pointing to the essence, the (g)old school of branding: educated, profound, wise, considerate — a simple formula for lasting creativity.

We never asked how you perceived the recent dark age of the fake and the shallow, and the consequent disregard of real competence and expertise, but we guess it was not a pleasant view; for us neither.

But as always, many owe to few, and the least we can do is to put at good use all the inspiration and knowledge you bestowed unto us with kindness and modesty, and to tell the younger generations that people like you are real, and they always beat the fake in the long run.

With gratitude,

the Easterners,
Aneta, Kit and Mihai

Posted on

Meaning 2021

Nu stiu vreun an in care sa fi reflectat atat de mult la meaning-ul businessului meu: la rece, rational, cinic, no strings attached. Probabil ca multi antreprenori au facut la fel in „acel” 2020.

Ii zic “meaning”, si inteleg prin asta ceva mai mult decat viziunea sau scopul dupa care oricare companie trebuie sa se ghideze. Meaning-ul unui business este din pacate (sau din fericire) legat inseparabil de destinul omului/grupului de oameni din spatele acestuia; si este un raspuns onest la intrebarea what’s the point of all of it? Si mai adanc, in ce fel business-ul meu adauga valoare vietii mele? Asta este o introducere care nu anunță nimic bun, ati putea sa spuneti! 

Honestly now, oricum eram la capatul puterilor, cu sau fara Covid, dupa cinci ani de Qatar Airlines via Doha spre KL sau Singapore, o data sau de doua ori pe luna, hm! Deci, m-am intrebat eu in fiecare zi a anului 2020, oare ce am cautat noi acolo, in partea aia a lumii, atat de departe, intr-o cultura atat de diferita, atat de puternica in values alignment (prin comparatie cu cultura noastra)? Oportunitatile de crestere a businessului, oare? Expunerea la experiente unice de dezvoltare si invatare? Oare, faima? Sau… smtg about self esteem?… Ouch!

Recunosc, am dezvoltat un fel de complex, un eastern ego 🙂 — pe care am crezut ca pot sa il tratez prin “eroismul” acestor calatorii si livrari de proiecte internationale, in mind set-ul (discutabil al) businessului contemporan, cum ca succesul profesional ar fi direct proportional cu cat de ocupat esti, cu cat de mult muncesti si pe unde calatoresti, bullshit de acest gen, pe care noi, esticii l-am inghitit pe nerasuflate, ca niste premianti care isi doresc sa-si impresioneze mentorul.

19 ani de Brandient rock ‘n’ roll est european si international, cu cateva amintiri detestabile, incrancenat ascunse sub preș (business bun pentru shrinks!) — incluzand aroganțe „cine sunteti voi sa ne invatati?” servite de britanici, francezi, spanioli si austrieci, excuse my political incorectness — in balanță cu some great memories, de admiratie si apreciere — si, nu de puține ori, chiar aplauze la sfarsitul unor prezentari, primite de la asiatici, acolo unde nu m-am simtit niciodata evaluata dupa „greutatea” țării din care provin, pe stereotipul vestic ca un individ nu poate sa fie mai bun profesional decat performanta economica a natiunii carei ii apartine 🙁   

So,
my company’s meaning? 

Nu, nu o sa vina din sustinerea business-urilor vestice de a intelege mai bine nevoile si asteptarile locale de consum, si nici din inspirarea conglomeratelor asiatice de a construi branduri mai cool decat complexul developing world.

Rostul profund al companiei mele este legat de efortul — cateodata kafkaesque, de a pune umarul la modernizarea si profesionalizarea calitatii businessului practicat de companiile romanesti. ADN-ul Brandient este legat ombilical de destinul Romaniei, cu pandemie sau fara, cu boom-uri economice sau crize, cu suisuri si coborasuri, cu dezamagiri si sperante care nu vor sa moara. 

Am motive sa fiu un pic mai optimista in 2021, si nu ma refer la mult asteptatele vaccinari care ne dau speranta ca va fi bine, si nici la talentatul domn Krugman care a prezis acum cateva zile ca „things will get better, seriously”, ca 2021 va aduce lucruri bune — social si economic, much faster, si pentru much longer decat ne asteptam. 

Ma refer in principal la sansa tarii noastre de a avea in sfarsit cateva beautiful minds si caractere de incredere, implicate in proiectele decizionale ale natiunii: Bucurestiul, condus de Nicusor Dan cu o echipa pe care sper sa si-o aleagă singur — nu sa i-o aleagă altii — are acum o sansa unica de a-si intelege menirea de locomotiva a societatii moderne romanesti. Marile orase ale tarii — cele conduse de grupul primarilor liberali, in frunte cu Bolojan — sunt dovada clara ca un primar vizionar si de buna credinta face mai mult pentru comunitatea locala, decat un parlament + un presedinte + un guvern, la un loc! Acesti primari au reusit sa schimbe destinul locului pe care l-au condus, si astfel sa influenteze direct calitatea vietii, spiritul si viitorul locuitorilor, facand astfel cinste nu numai numelui (hai sa zicem — “brandului”) lor personal, dar si ideologiei liberale, — ei sunt singurii care pot, si trebuie, sa salveze partidul liberal, acaparat de niste “functionari de headquarter”, lipsiti de viziune si vointa; ei sunt adevaratul partid liberal, iar functionarii trebuie sa faca un pas in spate, fiindca nu ne-au impresionat cu nimic “liberal” in ultimii 30 de ani, iar timpul functionarilor politruci a trecut! Ministerul Sanatatii, preluat de Vlad si exceptionala sa echipa, pe care trebuie sa ii sustinem — si numai pentru ca isi propun sa genereze o schimbare dramatica de profesionalizare a modus operandi-ului si mentalitatii unui sistem malign, in cel mai dificil, imposibil, context de schimbare — cel pandemic. In Parlamentul Romaniei avem insfarsit si o echipa de oameni tineri competenti, — ma refer in pricipal la cei veniti din aripa Plus, care au experiente de business-uri si cariere profesionale de succes si sunt capabili sa inteleaga ce are nevoie o natiune in secolul 21, ce au nevoie oamenii tineri, ce au nevoie business-urile mici si mari, ce au nevoie cetatenii din urban, dar si din rural — nu pentru a supravietui, ci pentru a trai decent, a crea prosperitate si a impinge natiunea in fata. 

De ce mi-e teama in acest an, si probabil, in cei care vor veni? 

Nu de antivaccinisti, nu de negationisti, conspirationisti, si restul de idioti (de altfel fiinte umane cu dreptul la viață ca si noi, depinde doar cum reusim sa ii impiedicam sa acceada la pozitii de putere in societate) — ci de cei care nu mai cred in nimic! Cei care nu mai cred in nimic, dar nu in sensul filozofic, nihilist, ci in cel al resemnarii, izolarii, neimplicarii, disengagement-ului, nepasarii, whatever-ului, in sensul incetarii de a mai cauta un meaning pentru viață. 

Din pacate, idiotii nu se vor transforma niciodata in “nihilisti”, ei vor “crede” cu vehemență orice prostie aparuta pe ecranul telefonului, si nu vor renunta niciodata — iar singurul mod de a echilibra lucrurile si de a trai intr-un „better normal” este implicarea, engagement-ul social, „păsarea” (da, inca mai exista in DEX!) samd.

Speranță este: in ultimii ani, in timp ce țări cu credentiale solide si pretentii democratice, precum USA si UK, au devenit exemplele favorite de “WTF!?” ale lumii, românii au punctat cu demnitate, de la nivelul „străzii” — au dizolvat o caracatiță odioasa care legitima infractionalitatea de la primaria de comuna pana la parlament (cu girul curtii constitutionale — care chiar nu isi merita majusculele!), au tratat cu refuz un referendum de ev mediu, si au renovat (nu fara emotii) parlamentul si guvernul intr-o structura mai demnă.

Pentru prima oara in ultimii treizeci de ani (si in cea mai buna conjunctura istorica pentru Romania ever), parca avem pe ce sa ne construim un meaning.

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
Bucuresti 5 decembrie 2021

Posted on

Brio, povestea începutului

Brio board
Board Brio, de la dreapta la stânga: Dragoș Iliescu, Aneta Bogdan, Gabi Bartic, Mihai Bogdan, Cristian Kit Paul.

Mâine 15 septembrie, Brio va fi listată pe platforma de crowdfunding Seedblink.com și, cu această ocazie, vreau să îi mulțumesc lui Dragoș Iliescu că mi-a propus, acum 6 ani, ca Brandient să îi fie partener în acest ambițios proiect, cu impact social imens pentru România. 

  • Pentru cei care încă nu au aflat, Brio® este platforma digitală de testare pentru îmbunătățirea performanței școlare, care se adresează copiilor din clasele I–XII, părinților, profesorilor și — în cuvinte mari — națiunii noastre, în efortul de transformare într-o națiune modernă și competitivă. Este singura platformă de acest calibru științific — încorporează peste 5 ani de muncă și o echipă de oameni super specializați, pasionați și believers în viitorul României (prin educație).
  • Celor care care nu îl cunosc pe Dragoș Iliescu, le-aș zice, într-un ton mai puțin formal, că este probabil cel mai important specialist român al momentului în științele psihometriei aplicate în educație, super-recunoscut internațional (pe principiul că nimeni nu e profet în țara lui — deși, ca să fim corecți, Dragoș are și în România un grup de fani, atât ca profesor universitar, cât și ca antreprenor și susținător al unor inițiative unice în domeniul serviciilor profesionale de consultanță în măsurare și evaluare).  

Mă știu cu Dragoș de mai bine de 20 de ani și spun cu sinceritate că îl ador, dar îl și invidiez pentru puterea sa de muncă (scrie câte o carte la doi ani, predă, conduce doctorate, călătorește continuu pentru conferințe și consultanță internațională, este președinte, vicepreședinte sau membru al celor mai mari organizații internaționale și, în plus, fondează ceea ce ar trebui să devină cel mai important milestone în progresul sistemului educațional romanesc!).

Acum 6 ani Dragoș a venit în biroul meu și m-a întrebat daca știu cine este Thomas Oakland. Am zis ca nu. Când mi-a explicat, am zis că… da, normal, indirect, toți știm câte ceva despre testele GMAT ș.a.m.d. (Tom este considerat părintele multor sisteme de testare educațională și a fost mentorul profesional al lui Dragoș). Well, a zis Dragoș, eu fac un startup cu acest om, aici în Romania, și am nevoie de un partener care să mă ajute să pionierăm în țara asta o categorie nouă de servicii educaționale de masă, la fel ca în majoritatea țărilor din lumea asta. Wow!, am zis… Mihai și Kit erau și ei de față și, daca îmi aduc aminte corect, nici nu am pus prea multe întrebări — am zis “da” pe loc, toți trei; nu am cerut nici cel puțin shares (Dragoș ne-a dat însă), și oricum nouă ni s-a părut (atunci) un business eminamente de impact social, un fel de payback al lui Brandient pentru Romania.

Brio.ro este platforma românească de evaluare educațională, creată pentru a asista elevii, părinții, profesorii și instituțiile de învățământ la îmbunătățirea performanței școlare și a încrederii.

Și așa am plecat la drum: au fost 5 ani grei, în fiecare zi ne-am dat seama că ne trebuie de 10 ori mai mulți bani și mai mulți oameni implicați, fiindcă proiectul devenea larger than life și consuma resurse imense de knowledge, talent și timp — Dragoș a continuat, împreună cu echipa de profesori, cercetători, statisticieni, programatori și Gazeta Matematică să perfecționeze produsul științific, construind și calibrând și mai mulți items, pe și mai mulți copii, în vreme ce noi am conceptualizat brandul, am desenat și redesenat de 3 ori platforma, cu totul (!) fiindcă produsul digital era un challenge mai dificil decât prevăzuse; am enervat toți programatorii și toți UX designerii care practic construiau în timp ce noi schimbam — deh, am explorat continuu insights, am remodelat continuu  segmentarea nevoilor, am schimbat de câteva ori împachetarea testelor, am adăugat servicii (și teste, Dragoș nu s-a putut abține!), am angajat oameni, am rulat modele de business (care arătau prea bine ca să le credem, honestly now!), iar în tot acest timp, am început să batem pe la uși căutând business angels, explicându-le că viitorul educației este digital, cu sau fără voia noastră, ș.a.m.d. Cumva, în acest foarte lung timp, am început să înțelegem că ceea ce am făcut noi în acești 5 ani nu e un simplu proiect, vreun startup oarecare, vreo app dezvoltataă într-un hub creativ “la o cafea”, ci un business bazat pe un purpose social care ne precede. La începutul acestui an, produsul științific a fost gata (mai avem de lucru la produsul digital), iar datorită pandemiei a fost testat cu succes pentru simularea testelor de Bacalaureat, cu ajutorul Asociației Dedeman. 

Iată-ne aici, înainte cu o zi de listare, grateful că avem ocazia să fim parte a acestui proiect, singurul proiect de business pe care l-am întâlnit in 30 de ani de business în geografia noastră capabil să împace natural un purpose social cu profitul.

Posted on

De la brandingul cu papion la brandingul de supraviețuire

Fragmente din webinarul susținut de Aneta în cadrul programului Academia Minților Creative.

Înregistrarea video a webinarului “De la brandingul cu papion la brandingul de supraviețuire” susținut de Aneta la Academia Minților Creative.

Ne-am obișnuit ca la începutul fiecărui an, fiecare lider de opinie (sau fiecare nobody, după caz), în fiecare industrie, să-și încerce norocul cu predicțiile anului care va veni. În cazul brandingului, pronosticurile au fost cam așa:

… more than ever, brandingul în 2020 va fi despre autenticitate… despre brand purpose, activism, sustenabilitate… despre avatars design și logouri flexibile… despre influencers, desigur!… despre back to the basics, despre the new age of privacy, și neapărat — despre the usual suspects „inovație”, „disrupție”, „digitalizare” ș.a.m.d. Ba chiar… forțând nota contextului — s-a spus că brandingul anului 2020 va fi influențat de seducția pentru stilul brandurilor japoneze (desigur cu referire și la marele eveniment al anului, Olimpiada 2020 Japonia).

Evident că nu a prezis nimeni faptul că anul acesta va fi despre pandemie și că brandingul, la fel ca multe industrii, va face ochii mari și va spune „OMG!” sau „WTF?!” — excuse my French — după caz!

Teza discursului meu mele este cuprinsă în aceste întrebări:
— Este, oare, criza prin care trecem, cumva — o criză și la nivelul brandingului?
— Sunt timpurile pe care le trăim un test acid al brandingului?
— Pot brandurile să facă ceva în ajutorul business-urilor? Sau pot să le facă rău acestora? 

Știu, și pot să îi înțeleg pe cei care cred că situația va reveni la normal, că ne vom întoarce la business as usual, la aceeași rutină de viață pe care am avut-o înainte de lockdown. Din păcate, sau din fericire, nu mă număr printre aceștia. Probabil că cei ca mine, care au trecut conștienți prin două regimuri sociale (și economice), care au muncit în ultimii treizeci de ani în diverse culturi și au strâns și vreo 50 de ani de viață, sunt un pic mai precauți, mai suspicioși când vine vorba despre natura umană. Și despre felul în care aceasta combină sentimente și acțiuni care ne afectează comportamentul și deciziile (inclusiv cele cu referire la consum). Deci da, eu percep iminența unei crize și la nivelul brandingului, criză pe care o vom conștientiza în timp. Pentru că brandurile relaționează cu oamenii prin multiple fațete, raționale, emoționale, chiar instinctuale, cum ar putea această relaționare să nu fie afectată de starea de șoc (sau post-șoc) psihologică și emoțională, a oamenilor, ca efect al pandemiei?!

Sună banal, dar două aspecte sunt provocatoare în branding (de aceea le și spunem triggers), atunci când vorbim despre relaționare: natura umană și homo economicus.

Homo economicus aplicat consumerismului (mai ales în timpul crizelor economice!) e un subiect dificil, așa că mai bine să îi lăsăm pe laureații Nobel în economie ca să dezbată aici — aș spune doar că, din perspectiva marketingului de bază, spre exemplu un sales promotion la un produs care nu este relevant pentru starea psihologică de șoc și de self-preservation nu prea ajută cu nimic! Un sales promotion la un produs de care avem nevoie urgentă, pe de altă parte — să spunem hârtie igienică — nu mai are rost să fie promovat prin apetitul uman pentru deals și more value for money (economic vorbind) fiindcă se vinde oricum. Ceea ce este sigur însă, din perspectiva precarității financiare personale pe care o simțim în acest context incert, este că lumea va deveni mai price-sensitive decât a fost, ceea ce va atrage desigur cerere pentru un anumit segment de produse și servicii.

Când vine vorba de natura umană însă, sociologii susțin că suntem fie cognitive misers (zgârciți) — adică vrem să rezolvăm cât mai ușor și fără efort deciziile / problemele, fie cognitivi flămânzi — adică seduși continuu de aspirații, curiozitate, experiențe noi, ș.a.m.d. În funcție de context, de tipologia generației și chiar în funcție de geografie (am învățat eu cu Kit și cu Mihai, tot comparând Estul European cu Estul Asiei, deh), reacționăm diferit! În timp de pandemie însă, suntem cognitiv zgârciți, adică mai puțin interesați de altceva decât de siguranță, certitudini, protejare, calmare, înțelegere ș.a.m.d.

Deci,
Sentimentele pe care le trăim în aceste luni — de frică, angoasă, îngrijorare (unii dintre noi, capabili să le balanseze și cu empatie, solidaritate, implicare, responsabilitate socială) produc un nivel nou în consum, și anume “starea emoțională” a consumatorului. Astfel, McKinsey publică periodic un raport despre starea emoțională a consumatorilor din lumea întreagă, care arăta cam așa, în luna mai 2020: pesimism + îngrijorare pentru sănătate și pentru criza economică + criza va dura mai mult de 4 luni și va cascada în criza economică.

Cu alte cuvinte, există un sentiment de incertitudine, în creștere, cu privire la viitor, așteptarea că vor scădea veniturile personale, ceea ce duce la reducerea cheltuielilor și implicit — a intenției de cumpărare; excepție fac cele câteva categorii de produse de tip grocery, food delivery at home, home entertainment și digital activities. Probabil va urma un peak în cererea pentru vacanță, ca un posibil escapism din situația emoțională inconfortabilă în care am fost blocați în aceste trei luni.

Câteva sfaturi pentru cei care au grijă de branduri — antreprenori, manageri, pentru cei care lucrează în serviciile profesionale creative:

  • Întotdeauna, când aveți de-a face cu o criză, bucurați-vă că sunteți ajutați, indirect, prin impunere — cum s-ar zice — să schimbați perspectiva, și astfel, poate, să găsiți / deschideți noi oportunități (acesta e un sfat, așa, de înțelepciune, să zicem 🙂
  • Brandingul a cam luat-o la vale în ultimii ani: a strâns atât de multă ipocrizie, atâtea „rețete” și atât BS, încât de multe ori, ca și consumatori — am exclamat „whatever!” sau „really?!”, și am ignorat, sau ne-am înfuriat, dar oricum, am pedepsit — sau am trecut mai departe. La ce este bun un brand, dacă nu e capabil să seducă și să convingă? Or, a răspunde la întrebarea „ce ne seduce acum / ce ne convinge?” este ceva profund uman — nu aveți nevoie de mari specialiști în branding pentru asta: solidaritatea, engagement-ul, empatia, a ne păsa de oameni — în general vorbind, nu numai de consumatorii produselor și serviciilor noastre, a ne implica! Atenție, nu vorbiți despre engagement și empatie, ci arătați-le, probați-le!
  • Strategic, nu mai faceți planuri de drum lung, ci fiți deschiși unei transformări continue: fiți flexibili și rezolvați step by step, săptămână după săptămână. Și lăsați 360º! Oricum a murit demult, doar că are încă susținători (care își susțin de fapt modelul de business, nu eficiența conceptului!)
  • La nivel de tipologie a mesajului și a tonului vocii — mai puțin fun, mai puțin cinism, atenție la limitele severe ale atenției audienței — atenția ne-a fost puternic afectată în această perioadă, deci nu e timpul potrivit pentru „ta-daaam = vă propunem ceva nou”, nici pentru I am the leader, the master of the domain, ș.a.m.d. Transmiteți mai multă siguranță și quick reaction și, desigur, respectați limitarea de distanțare socială (ce nume nepotrivit, nu-i așa?!). Conștientizați categoria în care operați și felul în care aceasta relaționează cu consumatorii.
  • Principala pivotare este desigur — cea DIGITALĂ — mai mult decât ne-am obișnuit să spunem amprenta digitală a brandului, susținută prin site-uri, app-uri, social media, ș.a.m.d. Atenție la seducția hashtag-urilor, nu le mai dedicați site-uri separate — faceți asta cu brandul vostru, acesta vine primul, după aceea vine hashtag-ul!
  • Cealaltă pivotare fundamentală este cea INTERNĂ — și aici nimic nu se rezolvă doar cu „bugete”, ci cu mult mai mult — angajații sunt prețioși, trebuie protejați în primul rând, dar trebuie să fie și ajutați să realizeze că trebuie să facă și ei, eforturi, pentru a susține businessurile în care activează: cred, personal, că industria de comunicare se va contracta, nerezonabil pentru unele entități și modele de business, dar și că este o foarte bună oportunitate pentru companiile agile, smart și cross-knowledge, acestea vor avea de câștigat!
  • Și, am lăsat la sfârșit această idee — pentru că suntem într-un program dedicat în primul rând antreprenorilor mici și mijlocii — am vești bune pentru voi: deși contraintuitiv, fiindcă businessurile mici suferă și vor suferi mai greu decât cele mari, brandurile mici, indie, locale, de comunități și de start-up-uri, au o șansă unică de a deveni și mai atrăgătoare, și mai convingătoare, prin comparație cu marile branduri globale, care vor fi mai greoaie în transformare, și acest lucru ar putea să fie decodificat ca neglijență / nepăsare si pedepsit de stakeholders. Nu ratați această oportunitate!

Aneta Bogdan FCIM
Managing Partner Brandient
București, 21 Mai 2020

Posted on

Dragi Non-Leaderi,

Este prima oară în viață când regret că nu am intrat în politică: nu în sensul de “carieră” — asta ar fi greu pentru cineva cu stilul meu de conducere — ci că am stat prea departe de politică, considerand-o paralelă cu destinul meu în această țară. 

Nimic nu este mai “ofertant” pentru un politician, decât “oportunitatea” oferită de o criză globală, socială, medicală, economică, informativă, etc — și cu atât mai mult când toate se compun într-o singură, unică, solidă certitudine: incertitudinea. Iar tu, ca politician, propunând soluția, salvarea, panaceul pentru o întreagă natiune, wow!… cât de tare trebuie să fie chestia asta în viața unui om! Din categoria Superman, Batman și alti super-eroi, cam așa.

O incertitudine de tipul celei pe care o traversăm acum este un moment cu adevarat unic, când, din postura de politician, nu te ajută prea mult rețetele unui management de criză, și când mai trebuie să faci față și unui tsunami de opinii și idei de pe margine. Ce te poate ajuta acum este leadershipul! Adica forța caracterului, mintea deschisa, curajul și voința obsesiva de a-i conduce și a-i salva pe ceilalti. Din pacate, leadershipul este, ca orice lucru autentic — rar si dificil, ca sa citez un filozof celebru. Și se vede de la o poșta daca îl ai sau nu, oricum te-ai așeza tu în poză. Atunci când viața oamenilor depinde de tine — nu doar la figurat, declarativ, într-un narativ de brand, ci de-adevăratelea — atunci când viața și spiritul unei națiuni depind de tine, atunci este nevoie de un comportament de leader!

Daca ieșim din retorica temperato-alarmistă a pandemiei, exacerbată de accesul neîngrădit a miliarde de oameni la o comunicare globală, din optimismul forțat, balansat cu o anxietate de fundal, și bancuri cu un virus cu comportament de milenial, este imposibil să nu realizăm că acesta este momentul pentru eroism.

Deci, cine vrea sa fie eroul națiunii noastre acum? Cine poate sa fie acest erou? Care politician își va arăta leadershipul în aceste zile? … Hm. Trouble! (Și la noi, dar și la altii, se pare!)

Eroul care ar trebui să îndrume acum națiunea, să o insufleăeasca, să fie un reper de încredere și certitudine — nu există! Eroul națiunii noastre nu există. Oamenii noștri politici sunt doar niște starlete amețite de reflectorul de pe scenă. Nimic interesant, nimic relevant, nimic impresionant. Să ai o astfel de șansă, în destinul tau de politician, și să te comporți ca un oarecare! România este o națiune mică, poate sa fie salvată cu știintă și cu voință. Sunt trei lucruri pe care trebuie sa le faci: viața oamenilor din perspectiva medicală, joburile oamenilor din perspectiva economică, și viitorul businessurilor locale. 

Am fondat acum 18 ani un business în domeniul serviciilor profesionale de consultanță de business și design. Talent-based company, activând relevant în economia de knowldege specifica secolului 21. Am construit cu viziune și multa încrâncenare și truda un business de succes nu numai in țară, dar și înafara țării. Este genul de business care într-o astfel de situație, pandemică, se stinge — este prea mic, nu are resurse de supraviețuire nelimitate, iar cererea pentru astfel de servicii, in vreme de pandemie, se reduce drastic. Mă trezesc în fiecare dimineață, la fel ca toti angajații mei, nu numai cu îngrijorarea amenințării directe asupra vieții celor pe care îi iubesc, dar și cu angoasa viitorului nostru — a sursei noastre de trai. 

Deși suntem conduși de un partid liberal (sic!), măsurile propuse de acest partid sunt “too little” — și în curand vor fi “too late” — clar insuficiente pentru a asigura României un viitor dupa ce această situație pandemica se va rezolva. Știu sute de businessuri din țara asta, prin natura jobului meu de consultant, care nu au cum să susțină luni de zile de salarii fără să aibă venituri. Statul trebuie sa iși dovedească rostul și sensul acum: pentru inceput, șomaj tehnic platit de statul român, salvarea tuturor joburilor și a companiilor care fac business etic, curat și real! În lipsa unor astfel de măsuri, futilitatea statului român vizavi de viitorul acestei natiuni va fi pecetluită forever. Și probabil, dupa Colectiv, dragnea&co, muie-psd, USR-Plus-ratarea-unei-sanse, și alte incantații din epoca non-distanțării sociale, oamenii vor ieși în stradă ca să chestioneze rolul statului pentru aceasta natiune, futilitatea existenței partidelor, la nivel moral si economic, șamd. 

În lipsa unui erou/leader national, avem insa o multime de eroi locali — doctorii, personalul medical, cei care fac voluntariat, companiile care ajuta acum prin donații și acces la servicii pro-bono, oameni obișnuiți cu putere limitată, dar care trebuie să se asigure ca the show must go on în joburile lor — acestia sunt micii noștri eroi. 

Daca cei care conduc acum ar ințelege gravitatea situației și ar salva angajații și companiile din perspectiva economică, aceștia ar putea, la rândul lor, să ajute statul, să faca voluntariat — fiindca este nevoie enorm de așa ceva intr-o țară cu o o populație îmbătrânită și un segment semnificativ de precariat tocmai intors de la muncă din Italia — sau pur și simplu să se concentreze să genereze soluții de remodelare a businessurilor lor, pentru ca sperăm să existe totuși și o perioadă post-coronavirus!

PS. dupa ce a citit textul meu, Kit a propus un titlu foarte cool: “Political class tragically smaller than a virus”.  True.

Posted on

We shall prevail (episodul 30)

Am petrecut sfârșitul lui 2019 în Singapore. Credeam că m-am obișnuit (în toți acești ani de străduință în a dezvolta Brandient Asia) cu show-off-ul acestui oraș-stat, cu statura sa de high flyer – dar încă mă regăsesc în postura de a exclama wow!, de a mă lăsa impresionată de cât de mult, și în ce ritm, au realizat singaporezii, și mai ales — de felul în care trăiesc, muncesc și se bucură de viață acești oameni. Și nu, nu sunt deloc naivă și ușor de impresionat, ba dimpotrivă — senioritatea mă împinge constant către o perspectivă supărător de cinică asupra realității, astfel că orice “poleială” îmi stârnește mai degrabă râsul decât admirația.

De data asta, m-am uitat cu atenție la sentimentul de mândrie națională pe care îl trăiesc și îl afișează, atât de natural, singaporezii. Oricine se urcă într-un Grab sau într-un taxi în Singapore, și începe o conversație cu șoferul, știe despre ce vorbesc: felul în care șoferii / taximetriștii “vând” imaginea de cea mai seducătoare destinație de turism, cel mai sigur și bun loc de trăit, cea mai yummy mâncare din Asia, cel mai deștept guvern de pe fața pământului (sic!), cea mai performantă educație pentru copii, cel mai bun loc de investit, cel mai ambițios, inovativ și progresist stat etc., etc. și … ah, da! — costul vieții e cam piperat, unele pensii sunt cam mici, dar… at the end of the day — merită!

În plus, în acest an, au aniversat 200 de ani de istorie, astfel că a fost un bun prilej nu numai pentru focul de artificii, dar mai ales pentru introspecția istorică, inteligența, și … speech-ul motivațional! M-a impresionat mesajul oficial de sfârșit de an, o mostră de engagement național, și nu pot să nu mă gândesc cât de bine, de respectat, de implicat / asumat se simte un cetățean căruia i se spune

“There can be no guarantee of success. But there never was, at any time during our history. As before, every step forward will take daring and determination. But if we stand together and keep making the effort, I am confident Singapore can continue to shine brightly in the world. This is our life, our future, our Singapore.“— citat din speech-ul de Anul Nou al prim-ministrului singaporez.

Da, este frustrant, și chiar dureros, că noi, Românii, nu putem să spunem, la sfârșitul unui an, că “…we are reforming our education system, our housing policies, our healthcare system to honour senior Singaporeans (Romanians), our transportantion …”, …”, dar nu credeți că am putea, cel puțin, să folosim timpul viitor, și să spunem “we will help workers to retrain, acquire new skills, find new jobs and stay employable, … we will improve social safety nets that protect the poor, the elderly, and the vulnerable, … we will support businesses to raise productivity and build new capabilities, …” ? (citate din acelasi speech al prim-ministrului singaporez)

Hm, o să-mi răspundeți voi, dar noi, românii, nu funcționăm așa! Nu folosim narativul motivațional niciodată! Nu putem să promitem, fiindcă… nu livrăm, nu avem ce spune, fiindcă nu prea am dovedit mare lucru…, cu alte cuvinte — despre ce să vorbească, motivant, șeful statului român sau prim-ministrul nostru la sfârșitul anului?!

Poate despre asta:

2019 a fost un an bun, fiindcă am reușit, în acest an, mai mult decât majoritatea statelor lumii (inclusiv eroii vestici pe care i-am idolatrizat ani în șir): am reușit să protejăm principiile democrației, chiar și cu o Constituție (și paznicii ei strâmbi) care mai mult ne-a încurcat, decât ne-a ajutat! Am pedepsit prin vot partidele politice toxice pentru națiune, am luptat, am rezistat, și am câștigat! Am câștigat NOI — cei cu bune intenții, cei care muncim, cei care ne plătim taxele, cei care nu furăm, cei care nu ne-am cocoțat pe spinarea altora, cei care nu considerăm că poporul este slab și prost, cei cărora ne pasă, cei pentru care România are viitor! NOI am câștigat! Ei au pierdut! Am reușit să progresăm ca și societate, am evoluat ca înțelegere a nevoii noastre de a ne transforma, de a deveni Noua Românie. Ne-am învins complexele de loser, frica de a fi mereu perdanți, angoasele născute din atâtea greșeli acumulate istoric, aș zice că we’ve come so far!! Eu am simțit, după multă vreme, și sper că și voi, că ne avem unii pe alții!

Așa că, pentru a treizecea oară, să spunem, în 2020: We shall prevail!

La mulți ani!

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient