Ideea unui serial despre entuziasm în industria comunicării s-a născut din dorinţa de a desluşi legătura care există între progresul acestei industrii şi optimismul comunicatorilor.
Agenţii schimbării — o specie rară — sau game changers, cum îi numeşte Aneta Bogdan, sunt optimiştii, „profesionişti pentru care speranţa înseamnă a descoperi noi perspective, a încerca lucruri noi, a profita de noi oportunităţi, şi nu a se lăsa impresionaţi de problemele unei industrii care îşi caută debusolată un nou purpose”. Invitaţii mei nu vor livra reţete de optimism, ne propunem mai degrabă un mic răgaz de reflecţie, o „aerisire” din registrul actualităţii şi un efort de recuperare a unor repere esenţiale pentru profesie şi viaţă deopotrivă. Îi mulţumesc Anetei pentru acestă contribuţie!
Pe o scala a optimismului, unde crezi că întâlnim astăzi comunicatorul român?
Seniorii industriei locale nu se mai regăsesc, de câţiva ani buni, pe scala optimismului, ci mai degrabă – pe cea a pesimismului. « Fake it till you make it »nu mai este cool pentru ziua de azi, iar succesul a încetat să mai fie o adeverinţă de credibilitate. Cunosc destui care au renunţat, dar şi mulţi care încearcă, perseverent, să se reinventeze în alte industrii, urmandu-şi visele, pasiunile personale şi hobby-urile, pe care se străduiesc să le transforme în surse de venit. Cunosc însă puţini care sunt game changers, sau cel puţin agenţi ai schimbării. Adică — optimişti. Adică – profesionişti pentru care speranţa înseamnă a descoperi noi perspective, a încerca lucruri noi, a profita de noi oportunităţi, şi nu a se lăsa impresionaţi de problemele unei industrii care îşi caută debusolată un nou purpose. Cunosc puţini care pot să povestească despre cum fac ceva-mai-mult-decât-să-facă-faţă acestor timpuri, şi să te surprindă cu curajul sau viziunea lor.
Cei foarte tineri însă, prin avantajul biologic şi prin lipsa « bagajelor » ancestrale, îmi par destul de optimişti, ceea ce nu înseamnă neapărat că sunt şi conştienţi de ceea ce se întâmplă, desigur.
Având şansa să muncesc şi în alte pieţe decât cea locală, pot să spun însă că nu stăm nici mai rău, nici mai bine: şi în alte pieţe, în estul Asiei şi al Europei, dar şi în vestul Europei, pendulul este mai degrabă înspre pesimism şi îngrijorare, decât optimism şi exaltare.
Cum arată optimismul Anetei Bogdan mai de aproape?
Nu sunt un mare fan al ideii de apocalipsă, deşi, da – şi eu am zile când mă plâng despre cum nu reuşesc să fac Brandient să meargă mai bine. Pentru mine însă « a mă plânge » nu înseamnă a renunţa, a ceda, ci dimpotrivă — înseamnă a mă înfuria, şi a face ceva. Continuu, fac ceva nou. Cred că asta mă salvează. Muncesc foarte mult. Asta este singura formă de optimism pe care o practic acum 🙂
Din păcate, recent am descoperit că resursele noastre fizice sunt şi ele limitate [ca orice resurse] şi că a fi perseverent înseamnă mai degrabă a găsi moduri de a te reîncarca, decât de a rezista, de a nu renunţa.
Cât timp mai pot să susţin speech-uri motivaţionale, cred că sunt OK, ha ha.
Crezi că stăm bine cu entuziasmul în industria comunicării?
Stăm bine doar dacă avem vârsta de 25 de ani şi zero experienţă în industrie 🙂
Este o industrie grea în care, ori arzi, ori eşti mediocru. Iar cei care au ars spectaculos, n-au ajuns nici cel puţin bogaţi — sau cu sufletul în rai! O industrie care consumă knowledge, talent, timp, dar şi relaţionări. Şi, în principal, aceste relaţionări sunt tot mai greu de susţinut într-o lume definită prin ipocrizie, lipsă de loialitate, şi prin exacerbarea superficialităţii şi a non-valorii. Câteodată mi se pare că chiar şi celor care au invăţat să mimeze entuziasmul, exersat mai ales pe platformele digitale, le cam trece prin cap că « împăratul e gol ».
Şi apoi, să fim cinstiţi cu noi înşine, cât de entuziast poţi să fii într-o ţară ca România? Ce anume te poate face entuziast? Cele 6% procente creştere pe care nu le simţim în business? Următoarele alegeri? Taxele pe care le plătim unui stat incompetent şi corupt? O piaţă mică şi săracă? O naţiune fără viziune, confuză, părăsită de cei tineri şi educaţi, si care refuză să înţeleagă că transformarea ei depinde de transformarea la nivelul fiecărui cetăţean?
Cum apreciezi în general atitudinea comunicatorului român faţă de teritoriul nevoilor sociale şi al implicării civice?
În general, cred că nu stăm prea rău în această zona. Ne străduim să ajutăm, mai ales cei tineri fac o bună performanţă aici. Dar, pe de altă parte, avem această meteahnă de a vorbi mult, de a face mult zgomot — câteodată chiar zgomot de calitate :), dar, apoi, considerăm că lucrurile se vor rezolva de la sine. Multe proiecte, multe cauze, dar puţine rezultate vizibile şi notabile.
Personal, prefer să fac lucruri şi să vorbesc mai puţin. În Brandient, spre exemplu, facem pro-bono-uri pentru cauze în care credem, ca oameni, şi asta ne face bine mental, emoţional.
Cum ne ferim noi, comunicatorii, de oboseală cronică şi pe alocuri de pesimism?
Nu ne putem feri, dacă avem mintea acasă la noi, dacă înţelegem ce se întâmplă în lume şi în industria noastră. Interferăm cu schimbările din jurul nostru atât de profund! Preluăm ezitările, temerile, căutarile, încercările tuturor industriilor, prin clienţii noştri care operează în aceste industrii! Consumerismul este obositor ca fenomen, nu numai pentru consumatori, dar şi pentru cei care îi alimentează succesul, pentru comunicatori ! Copleşiti de technologie, oare cum am ajuns să fim terifiaţi că nu suntem suficient de eficienţi, deşi muncim mai mult?! Cum am ajuns să credem că putem trăi virtual şi că avem nevoie de apps care să ureze „la mulţi ani!” prietenilor pe care încă îi mai avem?
Cele mai puţin „eficiente” activităţi pentru oameni sunt şi cele mai importante pentru aceştia: iubirea, grija pentru cineva, pasiunile, imaginaţia, proiectele personale — pentru asta trăim, ca fiinţe umane, şi asta ne ajută să ne reîncărcăm şi să mergem mai departe.
Nu ne putem feri de oboseală şi de pesimism, dar avem la îndemână antidotul – şi nu mă refer aici la alergat, ciclism, gym, călătorii — sau la număratul paşilor şi al caloriilor, haha — ci la copiii noştri, partenerii noştri de viaţă, prietenii, oamenii pe care îi iubim şi pentru care trăim şi cu care trebuie să petrecem cât mai mult timp [timp real, nu virtual].
Ce înseamnă pentru tine un moment de entuziasm?
Ana Bogdan este momentul meu de entuziasm.
Cartea pe care sper să o termin până în decembrie este un moment de entuziasm.
Mă poate entuziasma încă un desen frumos de ambalaj, un logo memorabil, o fotografie făcută de Kit, chiar aplauzele clienţilor după o prezentare — am noroc ca încă mă simt sedusă de ceea ce fac.
Aneta Bogdan, FCIM, Chartered Marketer
Managing Partner Brandient
Articol publicat de PR Romania
Octombrie 2016