Precariat

Intr-un interviu pentru Al Jazeera anul trecut (cred ca ultimul sau interviu, Zygmunt s-a stins in decembrie 2016) Zygmunt Bauman a rostit de vreo zece ori cuvantul ‘precariat’, intr-un context legat de valul de emigranti care a ajuns in Europa in 2016. Pentru mai multa informatie pe tema asta, va recomand The Precariat, cartea scrisa de Guy Standing, profesor la London Business School, ceva imi spune ca vom vorbi tot mai mult despre subiectul asta in anii care vin!

M-am intors ieri in tara, a trebuit sa iau un Ryanair (nu sunt un mare fan al low costului, are avantajele pretului desigur, dar si neajunsuri de confort) si in timp ce rasfoiam ultimul The Economist, in asteptarea imbarcarii, citind despre ingrijorarile elitei mondiale vizavi de ‘precariat’, am realizat ca sunt intr-un loc inconjurata de precariatul romanesc, manifestat prin doua categorii sociale: tineri si foarte tineri, educati, cautand in lumea larga o oportunitatea de a trai mai bine (sau cel putin, un job decent pentru educatia si aspiratiile lor) — sa le zicem young, freelance precariat — precum si oameni saraci, fara educatie, care muncesc in serviciile in care nu vrea nimeni sa munceasca, in afara tarii, pentru bani foarte putini, fara niciun fel de siguranta, fara protectie — migrant work, sa zicem.

Precariat (din engl. proletariat + precarious) — o clasa sociala eterogena, foarte mobila, definita prin conditia lipsei securitatii unui job si in cele din urma, a unui viitor. Nu este un fenomen romanesc, sau est european, ci unul global, se manifesta intens in ultimii ani pretutindeni, afecteaza atat tinerii bine educati, cat si muncitorii nespecializati si ne-educati, dar si forta de munca migranta.

Precariatul romanesc nu a prea votat in decembrie. Din varii motive. Sunt cateva milioane bune de romani care si-au luat curajosi viata in propriile maini si cauta cu perseverenta, in alte locuri din lumea asta, viata pe care nu o pot avea in tara lor. Pentru ei, intrebarea ‘in ce tara traim?’ primeste alt raspuns decat ‘in Romania’. Pentru noi insa, cei care am votat, cei care acceptam ca democratia are si limite — cum ar fi ca tara este condusa de un grup de oameni votati de numai 18% din populatia tarii — intrebarea ‘in ce tara traim, in ce tara facem business?” devine catastrofala in aceste zile.

Ca antreprenor care activeaza in industria serviciilor creative, si ca exportator de servicii creative romanesti, nu imi este ingaduit sa fac politica.

Dar schimbarile vizate in codul penal, cu adresa exacta, care demonstreaza ca, pentru guvernanti legea nu este erga omnes in Romania, ca cineva care a furat nu este pedepsit, iar ca noi ceilalti, cei care nu am furat, care am respectat legile, trebuie sa acceptam acest lucru si sa muncim mai departe, sa ne platim taxele mai departe, ca ei sa poata sa continue aceasta sarada nationala pe care nu o mai putem rezolva de 25 de ani — toate astea ma obliga sa nu tac.

Sunt obligata — in fata mea si a partenerilor mei din Brandient, a angajatilor mei, si a clientilor mei care isi platesc taxele catre statul roman si nu fura, ci muncesc, sustinand acest stat si bugetele pe care clasa politica le imparte cu condescendenta catre un sistem mai degraba mafiotic decat democratic — sa spun clar ca businessurile romanesti aluneca spre ‘precariat’! Insecuritate, lipsa de stabilitate, vulnerabilitate, fara viitor. Asta este ceea ce clasa politica a Romaniei, niciodata creatoare de prosperitate pentru natiunea noastra, ne ofera inca o data.

 

Aneta Bogdan, FCIM, Chartered Marketer
Managing Partner Brandient
Ianuarie 2017

SaveSave

SaveSave