The quest of an Eastern brand consultant
Au aflat ca Romania este intr-o stare de conflict social. Intre grupul imens de romani onesti si onorabili — si o mana de reprezentanti retrograzi si corupti ai clasei politice, care detin vremelnic puterea.
M-am intors ieri in tara, a trebuit sa iau un Ryanair (nu sunt un mare fan al low costului, are avantajele pretului desigur, dar si neajunsuri de confort) si in timp ce rasfoiam ultimul The Economist, in asteptarea imbarcarii, citind despre ingrijorarile elitei mondiale vizavi de ‘precariat’, am realizat ca sunt intr-un loc inconjurata de precariatul romanesc, manifestat prin doua categorii sociale: tineri si foarte tineri, educati, cautand in lumea larga o oportunitatea de a trai mai bine (sau cel putin, un job decent pentru educatia si aspiratiile lor) — sa le zicem young, freelance precariat — precum si oameni saraci, fara educatie, care muncesc in serviciile in care nu vrea nimeni sa munceasca, in afara tarii, pentru bani foarte putini, fara niciun fel de siguranta, fara protectie — migrant work, sa zicem.
Azi ne-am plimbat pe o plaja stranie, inconjurata de o ceata intensa si cumva stralucitoare, iar Kit a facut fotografia asta — cand am privit-o, am avut sentimentul ca esentializeaza anul 2016. “In ceață”. Cu alte cuvinte — in confuzie, sub restrictia de a vedea clar. In fiecare dimineata a acestui an, mintea mea a fost lucida si m-a pregatit despre ce, si cum, trebuie sa fac lucrurile in acea zi; in fiecare seara — am stiut ca ceva neasteptat si nedorit s-a intamplat, si a trebuit sa refac puzzle-ul si sa incerc din nou, in ziua de apoi. Temeri, ingrijorare si lipsa de certitudini au definit acest an. “The New Normal” mi-am zis, si am mers mai departe. The new normal — definit ca o situatie neasteptata, atipica, dar care treptat inlocuieste standardul, uzualul.
Agenţii schimbării — o specie rară — sau game changers, cum îi numeşte Aneta Bogdan, sunt optimiştii, „profesionişti pentru care speranţa înseamnă a descoperi noi perspective, a încerca lucruri noi, a profita de noi oportunităţi, şi nu a se lăsa impresionaţi de problemele unei industrii care îşi caută debusolată un nou purpose”. Invitaţii mei nu vor livra reţete de optimism, ne propunem mai degrabă un mic răgaz de reflecţie, o „aerisire” din registrul actualităţii şi un efort de recuperare a unor repere esenţiale pentru profesie şi viaţă deopotrivă. Îi mulţumesc Anetei pentru acestă contribuţie!
Continue reading “Am noroc ca inca ma simt sedusa de ceea ce fac”
Reporter: Care sunt acele valori pe care ar trebui să le aibă o femeie la început de carieră ca să se facă remarcată, să aibă succes?
Aneta Bogdan: Eu nu cred în scurtături, văd cariera drept un lucru în care investeşti ani, investeşti emoţie, efort intelectual şi, dacă ai noroc, un pic de pasiune. Dacă eşti tânăr ar trebui să nu te plictiseşti prea repede, să nu fii leneş şi să ai mintea deschisă astfel încât să acumulezi, să înveţi. Cine crede că a nimerit-o la douăzeci şi ceva de ani de bună seamă îşi va pune întrebarea „ce sunt eu?” la 40. Asta dacă nu este vreun geniu sau nu are o calitate sau un talent atât de remarcabile încât să nu mai aibă nevoie de altceva. Noi, ceilalţi, care nu suntem lăsaţi cu genialitatea sau unicitatea de care vorbeam, trebuie să ne construim cariera în timp. Şi ca să construieşti trebuie să fii deschis, cu mintea acasă la tine şi sufletul unde trebuie.
Din perspectiva creativa, desi este designer ca educatie, ca formatie si profesie, cred ca nu gresesc cand spun despre el ca este fundamental un word-person: pe de o parte, Kit gaseste inspiratie in cuvinte, pe de alta – se foloseste de cuvinte, de cate ori are ocazia sa “vanda” o idee, sau o creatie. Sau o viziune. Kit este multidisciplinar in design, asta se intampla cu cei carora Dumnezeu le-a dat talent cu carul, el abordeaza la fel de usor designul de ambalaj de raft, designul de identitate de corporatie, designul digital, designul de comunicare, dar si designul de sisteme. Cu o ascunsa aplecare pentru cel din urma.
Daca insa citesti mai mult si faci cativa pasi la fata locului, ajungi la concluzia ca este incorect, si chiar nedrept, sa vorbesti de Singapore ca despre un miracol. Miracol implica o intamplare brusca si de sorginte divina, deci fara multa implicare din partea subiectului – iar nimic nu poate fi mai departe de adevar decat o astfel de descriere a ceea ce a realizat Singapore. Mult mai corect ar fi sa definim dezvoltarea orasului-stat Singapore in termeni de design – well, foarte putin “divin” si foarte mult omenesc.
Pentru oricine are ochi sa vada si minte sa inteleaga, votul intr-adevar “fenomenal” de ieri nu mai este despre marii barbati ai tarii si televiziunile lor zburatoare! Nici cel putin despre nemti nu mai este, ci despre tanara generatie, cea care a impus ieri schimbarea pe care o asteptam de 25 de ani!
Cateodata mi-a reusit — vezi proiectele din Connex sau pionieratul pe piata romanesca cu Brandient, cateodata nu — vezi proiecte, unele chiar reusite si care chiar si-au atins scopul, dar care nu au reusit sa schimbe “regulile jocului”. Sa le numim proiecte by the book. E rau asa ceva — proiecte by the book? Pe piata noastra (mica si locala 🙂 nu e rau, ba chiar e bine, dintr-o anumita perspectiva: aceea de a te delimita de amatorism si de diletantism, si mai ales — de a pune corect fundatia! Dar nu si din perspectiva de a progresa.
Pe un brief de pionierat in acele timpuri, care cerea abordarea unei strategii culturale in pozitionarea brandului, prin afirmarea spiritului romanesc al brandului Connex si asocierea acestuia cu personalitati marcante ale natiunii noastre, un prea tanar copywriter pentru rezolvarea unui asemenea brief a scris “Daca pui pasiune in ceea ce faci, vei reusi“ etc. si a concluzionat cu memorabilul slogan, devenit cliseu al optimismului sau, dupa caz, al cinismulului romanesc – “Viitorul suna bine”. Tanarul copywriter se numea Liviu David si lucra in “echipa de aur” a publicitatii romanesti, pentru compania OFC/DMB&B (devenita D’Arcy, peste cativa ani). Si da, era prea tanar pentru un astfel de brief, dar industria de profil nu avea inca seniori, si mai ales – nici nu constientiza ca ii lipsesc seniorii, atat de mare erau entuziasmul si bucuria de a face advertising in timpurile alea imediat postcomuniste.