“The New Territory” și un elefant în cameră

Eseu de început de an

În ultimii ani, am devenit tot mai atentă cu privire la narațiunile și retorica de business, la expresiile și cuvintele noi, la felul în care unele se transformă în glossy buzzwords, iar altele dispar în uitare, și mai ales — la mesajele subliminale pe care acestea le transmit cu privire la contextul, starea și lifestyle-ul business-urilor. Pentru mine, ca și consultant, contextul chiar contează, contextul este totul: idei valoroase și resurse impresionante pot să fie sabotate de contextul de business, social sau politic, iar în oglindă — idei comune și resurse modeste pot să genereze surprize plăcute într-un context favorabil, avantajos.

Una din obsesiile arenei de business, generată de motivația intrinsecă de creștere și dezvoltare a oricărui business, este NOUTATEA. O numim în diverse feluri, în special INOVAȚIE și dorim să transmitem astfel că progresăm, că evoluăm și, subconștient, că avem un viitor sub controlul nostru! Inovația, în zilele noastre, devine un fel de răspuns la întrebarea “Ce minuni a mai făcut tehnologia?”! Iar ultima ispravă a tehnologiei este, de bună seamă, AI. Nu cred că există vreun om de business care să nu fi petrecut ore bune, zile, citind, vorbind, argumentând, sperând sau, după caz — disperând, vizavi de the next big thing al omenirii — tehnologia AI!

Cuvântul NOU/NEW a creat un întreg teritoriu de expresii, oferind, pe cale de consecință — argumentație, judecăți de valoare, insight-uri cu privire la comportamente, la schimbare, la transformare, șamd. The New Territory? Să vedem:

Avem the new economy și the new creative economy, avem neobanks, new money (uneori asta însemnând “no money”, avem neo-consumerism, avem neo-feminism, neo-edu, neo-coffee shops, neo minimalism, neo-noir în cinematografie, avem neo-culture (nu mă refer aici la revoluția culturală chineză, ci la toate noile tipuri de credințe și valori și comportamente de viață, de business, de educație, de călătorit, de shopping, de alimentație, etc.), avem new wave of (everything) și new generation (of something) și avem neolife (nu, nu brandul care practic a îngropat sensul conceptual pe Google :), și multe, multe, alte nenumărate new/neo-something!

Și avem new wars. Un elefant în cameră, cu care ne-am obișnuit să trăim.

Starea de anxietate din businessul local și internațional este și va fi afectată de the new wars! Cu sau fără Anul Dragonului, simt că 2024 va fi un an de judecăți manipulative, de angoase, de îngrijorări și, în general — de chestii larger than life despre care vom prefera să discutăm ipotetic, fiindcă dacă le vom lua în serios, vai!… Desigur că suntem îngrijorați când asistăm la războaie non-fictionale, cu oameni care mor în fiecare oră, zi, săptămână, șamd, la doar câteva sute de km depărtare geografică de noi, când asistăm (deocamdată) la cum un tiran își transformă milenialii și gen z în mercenari și în carne de tun (fără metaforă!), și la cum terorismul și antisemitismul divizează lumea.

Reușim cumva să ignorăm sensul acestor cuvinte (tiran, opresiune, carne de tun, criminal, încarcerați, mutilați, dezrădăcinați, măcel, tortură, antisemitism)… și efectul lor, în realitate, de a produce suferință, moarte și destine spulberate. Vizionăm și citim știrile despre new wars și discutăm ipotetic dacă “a fost sau n-a fost” (vorba lui Porumboiu) și pericolul cel mai mare este că ne obișnuim cu această stare, că o putem considera un fel de normalitate. În extremă, putem chiar să bagatelizăm aceste new wars, să le “comoditizăm”! Binele nu învinge, iar Răul devine zi de zi atât de bine fabricat, încât îl putem accepta rațional!

Guys, trăim în secolul 21 și vorbim despre identitatea de gen a roboților AI, dar știm că NU roboții unei sau altei națiuni își pierd/risca “viața” în numele națiunii lor (deh!), ci oamenii tineri care se luptă între ei, și prea mulți mor. Stop! vă rog nu începeți să explicați că tehnologia câștigă războaiele, cât timp continuă să sufere și să moară mii de oameni în fiecare zi! Lumea este un loc periculos, cum zicea Einstein, dar nu pentru că Răul învinge, ci pentru că noi doar privim, fără să facem nimic. Trăim cu acest elefant în cameră, ne vedem în continuare de viețile noastre ca să explorăm the new territory, răsuflând ușurați că trebuie doar să asistăm la the new wars.

Și acum, ce putem să facem? Avem noi puterea de a face ceva?

În primul rând trebuie să începem să conștientizăm că the new territory din viața noastră nu vine doar cu “oferte”, ci și cu responsabilități; să fim alerți la felul în care Răul se infiltrează, în special prin social media și mediul politic! Societatea a ajuns atât de strident divizată, la nivel global, în clustere cu interese și mindset-uri (și IQ-uri!) diferite despre realitate, pericol, viitor, încât nu îi mai putem ignora pe “ceilalți”. Trebuie să participăm în conversații, trebuie să votăm, să votăm cu capul, cu gândul la siguranța copiilor noștri, a noastră, a businessurilor noastre.

2024 poate să fie începutul lui the new era, dacă Taiwan, Rusia, US, și câteva națiuni din Europa (România included) vor vota bine.

Aneta Bogdan, FCIM, Managing Partner Brandient
8 Ianuarie 2024

Despre «overconfidence»

Un eseu de inceput de an 2023

Traind mai bine de 20 de ani printre antreprenori, fiind eu însămi un antreprenor, m-am intrebat adesea: ce anume, mai presus de mitul viziunii (deh!) si de conjunctura unui loc si a unei industrii, a unui timp si a unui sentiment de consum specific, ce “talisman” au acesti oameni care au reusit (si reusesc), cateodata chiar impotriva evidentelor?! Ce au ei atat de diferit fata de ceilalti?

Un raspuns rezonabil mi-a fost dat de cuvantul «overconfidence» (pe romaneste, un exces de incredere, o supra-evaluare personala a abilitatilor si avantajelor pe care le ai prin sentimentul de incredere exagerata in tine, pentru atingerea unui scop).

«Overconfidence» este un fel de ideologie candida care defineste clasa antreprenoriala de-a lungul si de-a latul planetei (si care, nu — nu defineste, cum am putea sa credem, clasa politica si pe cei care se cocoata fara scrupule in varful piramidei sociale, si nici vremelnica gasca a asa-numitilor “influencers” de profesie, lipsiti de cele mai multe ori de elementarele calitati de educatie sau specializare in vreun domeniu; alte cuvinte definesc identitatea si personalitatea acestor doua grupuri, si nu doresc sa vorbesc aici despre tupeu, grandomanie, insolenta, samd).

Am intalnit, spre norocul meu, in cei 20 de ani de rock’n roll in business-ul Estului, antreprenori definiti prin toate extremele de identitate si personalitate umana:

  • super-educati, dar si pur instinctuali sau chiar necultivati,
  • imaginativi si originali, dar si rationali sau chiar plain vanilla,
  • rebeli si nonconformisti, dar si conservatori si by the book,
  • vizionari si super aspirationali, dar si pragmatici si executivi,
  • cu profil de leaderi, dar si de manageri,
  • cu apetit pentru risk, dar si intelepti si cumpatati,
  • rezilienti, dar si conjuncturali, cu fitilul prea scurt pentru constructie,
  • spectaculosi, dar si deloc carismatici,
  • atei, precum si credinciosi, samd.

Ce au in comun, toti? Asa cum am spus, o incredere extravanganta in ei insisi, in abilitatile lor, in puterea lor de a face lucrurile sa se intample — sau de a le opri sa se intample.

Si acum,

contextualizandu-i pe acesti antreprenori, in aceste timpuri de excesiva incertitudine si haos, de neasteptata entropie / disruptie / schimbare / pivotare si cum naiba om mai denumi ceea ce traim de vreo 3 ani incoace, ma intreb: oare cum mai pot functiona ei in imprejurarile prezente, care ii lipsesc de puterea lor de a controla contextul, intamplarile si relationarile cu ceilalti? Ce anume ii ajuta, cum reusesc ei ca aceasta incertitudine endemica (“endemic uncertainty” cum a zis Zygmunt Bauman) sa nu ii ingenuncheze emotional, sa nu ii opreasca din drum, sa nu le puna businessurile intr-o stare de asteptare / do nothing sau de supravietuire? Mai ales ca restul oamenilor, in special cei tineri, fac fata tot mai greu “mitului normalitatii”, unii renuntand la vise, altii la sperante, altii chiar la joburi, samd.

Poate ma insel, dar simt de ceva vreme, pur si simplu — simt, cum spiritul stoic al acestor antreprenori s-a “indulcit” putin, si cum acestia cauta instinctual surse care sa le alimenteze / sustina <overconfidence>-ul. Ii simt mai apropiati si mai disponibili uman, mai conversationali, mai deschisi, mai sociabili si mai empatici decat erau pana acum cativa ani. Si cred ca acesti oameni unici, creatori de prosperitate, progres si modele de urmat pentru societate, au nevoie acum, mai mult ca niciodata, sa fie bagati in seama mai serios, sa fie intelesi, sa li se arate apreciere si incurajare. Un transfer de emotie, de energie, de incurajare («reassurance») pe care il putem oferi acestor oameni, de care depindem cu totii.

O natiune ca a noastra, definita prin low trust (society), poate sa isi alimenteze deficitul de incredere prin felul in care acesti oameni, marii si micii antreprenori ai Romaniei, privesc viata si ne invata despre destinul lor.

Si uite, asa, ajungem tot la elefantul din camera, la guvernantii nostri care, in loc sa susțină din rasputeri <overconfidence>-ul antreprenoriatului, nu fac decât sa distrugă increderea in sine, oriunde o găsesc! Recenta avalanșă de taxe si impozite, spre stârpirea consultanților si a micilor antreprenori in general (in pas cu knowledge si cu indie economies, nu-i asa?), arată o gândire politică meschina si in contradictie cu prezentul, a unor oameni care probabil cred ca te poti micșora spre măreție («shrink to greatness», deh!).

Slabă consolare ca vom rezista mai mult ca ei, prea mică e pedeapsa că-i vom uita curând.

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
10 Ianuarie 2023

Colaj 2018

2018, incadrat in seria ultimilor 2 ani,

inceput cu pesimism — din cauza contextului politic local — si terminat in frustrare si furie (nu sunt deloc un fan al resemnarii!) din cauza aceluiasi context politic, 2018 a fost o amestecatura — mai elegant spus, un colaj, o colectie de experiente, realizari, esecuri, bucurii, stangacii, enervari, revelatii, prostii si prostioare, victorii (mici!), confuzii, indoieli, fantasme, samd; oricum, in mod cert — nimic fluid, nimic inchegat, lipsa unui intreg la care sa fi pus umarul, despre care sa poti spune ceva remarcabil. Un an minor (ca sa ramanem eleganti in exprimare)!

Desi:

  • Am reusit primul nostru proiect mare in Singapore — Geneco, pe care in sfarsit il putem vedea pe strazile de acolo, dupa ce a fost si premiat international –,
  • Editia internationala Branding on the Eastern Front este pe Amazon si pe raftul de ‘branding’ din librariile Kinokuniya Singapore,
  • Am livrat doua proiecte foarte mari, aici in Romania, pe care clientii le vor lansa in 2019 — in utilitati si FMCG,
  • I-am ajutat pro-bono pe unii dintre cei care ne ajuta sa avem o societate mai buna — Daruieste Viata si RO+ (PLUS),
  • Am lansat noua identitate a Echipei Nationale de Fotbal — probabil singurul nostru logo adorat prin sarut de cei care-l poarta,
  • Ne-am ocupat ca de obicei de o parte dintre clientii nostri strategici — Transavia, Dedeman, Delaco, QFort, BT, Heineken, Budureasca, Angst etc,
  • Brandingul de angajator a mai urcat niste trepte in topul serviciilor cerute de clienti in zilele astea,
  • Am iesit cu totii in piata Victoriei, seara si in weekend-uri, si “am pus tara la cale” la nesfarsit (desi acesta este, poate, singurul build-up al anului!),
  • Ne-au plecat oameni in care am investit mult, si exact cand ne asteptam sa inceapa un “return on investment”,
  • Am angajat oameni noi foarte buni, si avem acum probabil the best team ever, inclusv doi Managing Directors (in Bucuresti si Singapore),
  • Ne-am mutat intr-un nou sediu, dupa 10 ani de vietuire intr-una dintre cele mai frumoase case interbelice din Bucuresti,
  • Cip a implinit 10 ani in companie si este primul angajat care va beneficia de ‘free summer Fridays’ si vacante platite pentru inspiratie (Kit zice ca si el are dreptul, si militeaza acum pentru un tratatment egal intre antreprenor si angajat :),
  • La sfarsitul acestui an am inceput un proiect impreuna cu curajoasa echipa a primarului Bolojan din Oradea, care — daca va reusi, speram sa readuca credinta in valoarea reala a brandingului de destinatie,
  • Avem doi client strategici care in decembrie ne-au povestit despre planurile lor pentru 2019 — si ne-au dat astfel speranta ca in tara asta nu mor caii cand vor cainii,
  • Am ratat un proiect mare in care, in mod atat de neasteptat, o echipa de romani se straduieste — prin nestiinta si umoare personala, sa distruga un brand romanesc,
  • Am fost concediati de un român pe motiv ca suntem români (“noi suntem acum o firma internatională, nu putem lucra cu o firma romaneasca de branding” — wow!!!!!),
  • Am pierdut pitch-uri de oferta in Asia fiindca nu am fost acolo cand clientul a cerut sa ne vedem, desi am calatorit iar prea mult si resimtim tot mai mult povara acestui comportament de calator peste oceane,
  • Ne-am despartit amiabil de oameni care ne-au tratat neamiabil, am pariat pe proiecte care ne-au consumat timpul, dar nu au iesit, am fost (prea?) toleranti in fata ciudățeniilor unor parteneri si, ca de obicei — prea idealisti (asta, insa, ne tine in viata!)…

Hm, daca stiu ceva sigur despre mine, Kit, Mihai si echipa pe care o conducem, este ca nu suntem oameni care se sperie prea usor — mai degraba ne comportam ca un task force, decat ca o companie, si dupa atata aventura si pionierat si incercari, pot spune ca suntem sever superdotati cu ambitie, putere de munca, disciplina si optimism. Am ales in viata asta, la maturitate, sa credem ca putem sa facem, ca putem sa schimbam, ca putem sa traim in Romania, cum vrem noi, nu cum ni se impune de catre niste infractori.

Si totusi, …

gandul asta pervers, revine mereu, in ultimul timp, la inceputul fiecarui an nou: oare nu cumva Romania ma impiedica sa devin omul care doresc sa devin, odata cu trecerea mea prin viata? Oare nu cumva Romania imi impiedica firma pe care am construit-o atat de greu si de pasional, sa devina ceea merita, dupa 17 ani de rock’n roll estic?!

Aneta Bogdan

Business Success Stories for the EU-Singapore Free Trade Agreement

“Singapore is the most important market in Asia for branding & consulting and creative services, together with Hong Kong. It is a hub for Southeast Asia, it is English-speaking, cosmopolitan and easy to access. The EU-Singapore trade agreement encourages more EU companies to expand their services to Asia, and this would only increase the opportunities for a business like ours”.

—Aneta Bogdan

Continue reading “Business Success Stories for the EU-Singapore Free Trade Agreement”

Hahaha!!! “Life is a tale told by an idiot”

Cum altfel (decat râzând) să ne despărțim de 2017?

Să vedem:

Se pare că industria din care face parte Brandient se “reinventează” — marile grupuri de servicii de comunicare fie comasează companiile specializate (vezi comunicatul WPP “Brand Union, The Partners, Lambie-Nairn, Addison Group and VBAT to combine”), fie pur si simplu își inchid filialele (legendara MetaDesign tocmai a anuntat inchiderea a 3 filiale în Europa si SUA); în timp ce marile grupuri devin pe zi ce trece tot mai unfit cu timpurile, companiile mici de design si brand innovation sunt, mai nou, curtate de marile consultanțe de business și fonduri de investiții (înțeleg ratiunea economica, dar mor de curiozitate să vad cum ar putea să funcționeze împreuna).

Continue reading “Hahaha!!! “Life is a tale told by an idiot””

Este pregatita clasa profesionala romaneasca a comunicatorilor pentru a face fata noului context social si economic?

Despre nevoia de repozitionare prin knowledge a breslei comunicatorilor

Au trecut mai bine de doua decenii si jumatate de cand Romania s-a despartit de comunism, intrand — nu direct in capitalism, ci intr-o continua, parca nesfarsita stare de tranzitie, denumita academic “societate transformativa” (transformative society). Economic vorbind, ca mai toate tarile din Estul post comunist al Europei, Romania a savurat o crestere exacerbata a cererii de “orice” — de la bunuri de consum si servicii bancare, de tehnologie, de retail, farmaceutice – la idei si aspiratii, si astfel si-a atras un statut de tara emergenta, cu efectele bune, si mai putin bune, ale emergentei generate de boom-ul in consum. Continue reading “Este pregatita clasa profesionala romaneasca a comunicatorilor pentru a face fata noului context social si economic?”

Wally Olins: a tribute from the Eastern front

Along with Wally Olins, an era in branding is gone — a golden era, when brands had guts, vision, authenticity and loyal fans. However, he left us with all his learning and the blueprint for the future. It’s not for nothing that his last book is titled “Brand New: The Shape of Brands to Come”.

He always seemed to know the future, and was happy to share it with everybody. But, unlike the prophets of old, he didn’t speak in riddles, but in plain English. So plain that some people told me after his first conference in Bucharest in 2003: “What’s the big fuss about Wally? All that he said, wealready knew.” Sweet innocence! — only two hours of Wally were enough to sweep away their previous confusion and ignorance, just like an injection with branding truth serum. His congenial approach encouraged even his most unconditional admirers to take his greatness for granted: “he will always be here, we can always ask Wally about it”. Sadly, not anymore. But we still have his books, over which he confessed going through twenty times, back and forth, before publishing: “the first draft was twice as thick, and finally it got thinner”. In the process he also avoided the occult, esoteric jargon so exhausted by the lesser gifted in the industry.

Continue reading “Wally Olins: a tribute from the Eastern front”

Brand, casa regala, Romania

In toamna lui 2003, Wally Olins venea la Bucuresti, pentru a sustine prima conferinta dedicata brandingului de natiune. L-am intampinat la aeroport, impreuna cu asiciatii mei si dupa imbratisarile de rigoare, Wally – care punea pentru prima oara piciorul pe pamant romanesc – a intrebat: ‘So, what’s new with the Romanian Royal Family?’

Am fost luati prin surprindere atat de tare, ca ne-am abtinut greu sa nu scapam un ‘I beg your pardon?!”. Si fiindca chiar nu am stiut ce sa-i raspundem, mai mult decat ‘We believe they are well, thank you for asking’, atunci, Wally – istoric ca educatie si profesor la Oxford, s-a simtit dator sa ne predea intr-o lectie scurta si coplesitoare  cateva invataturi de baza despre regalitatea romaneasca, inclusiv amanunte inedite despre legatura romantica a printesei Margareta cu fostul prim ministru al Marii Britanii – Gordon Brown, pe cand erau studenti la Edinburgh University☺. Intr-un fel, Wally pasea prima oara pe pamantul romanesc cu foarte putine certitudini, si una dintre ele era, fara indoiala, Familia regala romaneasca inrudita cu Familia regala britanica.

Continue reading “Brand, casa regala, Romania”

Brand, Royal House, Romania

In the fall of 2003 Wally Olins came to Bucharest to deliver his speech for the first conference dedicated to nation branding. I welcomed him at the airport together with my partners and during the first minutes of our conversation, Wally—who was setting foot for the first time on Romanian land—asked us: ”So, what’s new with the Romanian Royal Family?”

We were so astounded by his question, that we hardly refrained from replying ”I beg your pardon?!” Not knowing how else to tackle this question, we simply responded We believe they are well, thank you for asking at which point Wally Olins—professor of History at Oxford University—felt compelled to teach us some short yet overwhelming facts about the Romanian Royalty, including some undisclosed details of the romantic liaison between HRH Princess Margaret and former prime minister of Great Britain, Gordon Brown, while students at the University of Edinburgh.

Continue reading “Brand, Royal House, Romania”