2018, incadrat in seria ultimilor 2 ani,
inceput cu pesimism — din cauza contextului politic local — si terminat in frustrare si furie (nu sunt deloc un fan al resemnarii!) din cauza aceluiasi context politic, 2018 a fost o amestecatura — mai elegant spus, un colaj, o colectie de experiente, realizari, esecuri, bucurii, stangacii, enervari, revelatii, prostii si prostioare, victorii (mici!), confuzii, indoieli, fantasme, samd; oricum, in mod cert — nimic fluid, nimic inchegat, lipsa unui intreg la care sa fi pus umarul, despre care sa poti spune ceva remarcabil. Un an minor (ca sa ramanem eleganti in exprimare)!
Desi:
- Am reusit primul nostru proiect mare in Singapore — Geneco, pe care in sfarsit il putem vedea pe strazile de acolo, dupa ce a fost si premiat international –,
- Editia internationala Branding on the Eastern Front este pe Amazon si pe raftul de ‘branding’ din librariile Kinokuniya Singapore,
- Am livrat doua proiecte foarte mari, aici in Romania, pe care clientii le vor lansa in 2019 — in utilitati si FMCG,
- I-am ajutat pro-bono pe unii dintre cei care ne ajuta sa avem o societate mai buna — Daruieste Viata si RO+ (PLUS),
- Am lansat noua identitate a Echipei Nationale de Fotbal — probabil singurul nostru logo adorat prin sarut de cei care-l poarta,
- Ne-am ocupat ca de obicei de o parte dintre clientii nostri strategici — Transavia, Dedeman, Delaco, QFort, BT, Heineken, Budureasca, Angst etc,
- Brandingul de angajator a mai urcat niste trepte in topul serviciilor cerute de clienti in zilele astea,
- Am iesit cu totii in piata Victoriei, seara si in weekend-uri, si “am pus tara la cale” la nesfarsit (desi acesta este, poate, singurul build-up al anului!),
- Ne-au plecat oameni in care am investit mult, si exact cand ne asteptam sa inceapa un “return on investment”,
- Am angajat oameni noi foarte buni, si avem acum probabil the best team ever, inclusv doi Managing Directors (in Bucuresti si Singapore),
- Ne-am mutat intr-un nou sediu, dupa 10 ani de vietuire intr-una dintre cele mai frumoase case interbelice din Bucuresti,
- Cip a implinit 10 ani in companie si este primul angajat care va beneficia de ‘free summer Fridays’ si vacante platite pentru inspiratie (Kit zice ca si el are dreptul, si militeaza acum pentru un tratatment egal intre antreprenor si angajat :),
- La sfarsitul acestui an am inceput un proiect impreuna cu curajoasa echipa a primarului Bolojan din Oradea, care — daca va reusi, speram sa readuca credinta in valoarea reala a brandingului de destinatie,
- Avem doi client strategici care in decembrie ne-au povestit despre planurile lor pentru 2019 — si ne-au dat astfel speranta ca in tara asta nu mor caii cand vor cainii,
- Am ratat un proiect mare in care, in mod atat de neasteptat, o echipa de romani se straduieste — prin nestiinta si umoare personala, sa distruga un brand romanesc,
- Am fost concediati de un român pe motiv ca suntem români (“noi suntem acum o firma internatională, nu putem lucra cu o firma romaneasca de branding” — wow!!!!!),
- Am pierdut pitch-uri de oferta in Asia fiindca nu am fost acolo cand clientul a cerut sa ne vedem, desi am calatorit iar prea mult si resimtim tot mai mult povara acestui comportament de calator peste oceane,
- Ne-am despartit amiabil de oameni care ne-au tratat neamiabil, am pariat pe proiecte care ne-au consumat timpul, dar nu au iesit, am fost (prea?) toleranti in fata ciudățeniilor unor parteneri si, ca de obicei — prea idealisti (asta, insa, ne tine in viata!)…
Hm, daca stiu ceva sigur despre mine, Kit, Mihai si echipa pe care o conducem, este ca nu suntem oameni care se sperie prea usor — mai degraba ne comportam ca un task force, decat ca o companie, si dupa atata aventura si pionierat si incercari, pot spune ca suntem sever superdotati cu ambitie, putere de munca, disciplina si optimism. Am ales in viata asta, la maturitate, sa credem ca putem sa facem, ca putem sa schimbam, ca putem sa traim in Romania, cum vrem noi, nu cum ni se impune de catre niste infractori.
Si totusi, …
gandul asta pervers, revine mereu, in ultimul timp, la inceputul fiecarui an nou: oare nu cumva Romania ma impiedica sa devin omul care doresc sa devin, odata cu trecerea mea prin viata? Oare nu cumva Romania imi impiedica firma pe care am construit-o atat de greu si de pasional, sa devina ceea merita, dupa 17 ani de rock’n roll estic?!
Aneta Bogdan
He always seemed to know the future, and was happy to share it with everybody. But, unlike the prophets of old, he didn’t speak in riddles, but in plain English. So plain that some people told me after his first conference in Bucharest in 2003: “What’s the big fuss about Wally? All that he said, wealready knew.” Sweet innocence! — only two hours of Wally were enough to sweep away their previous confusion and ignorance, just like an injection with branding truth serum. His congenial approach encouraged even his most unconditional admirers to take his greatness for granted: “he will always be here, we can always ask Wally about it”. Sadly, not anymore. But we still have his books, over which he confessed going through twenty times, back and forth, before publishing: “the first draft was twice as thick, and finally it got thinner”. In the process he also avoided the occult, esoteric jargon so exhausted by the lesser gifted in the industry.