Am calatorit [prea] mult anul acesta. Business travel. Satui de zboruri lungi in Asia, am decis sa petrecem cateva zile de vacanta cu familia — de data asta mai aproape de casa, in Middle East.
Azi ne-am plimbat pe o plaja stranie, inconjurata de o ceata intensa si cumva stralucitoare, iar Kit a facut fotografia asta — cand am privit-o, am avut sentimentul ca esentializeaza anul 2016. “In ceață”. Cu alte cuvinte — in confuzie, sub restrictia de a vedea clar. In fiecare dimineata a acestui an, mintea mea a fost lucida si m-a pregatit despre ce, si cum, trebuie sa fac lucrurile in acea zi; in fiecare seara — am stiut ca ceva neasteptat si nedorit s-a intamplat, si a trebuit sa refac puzzle-ul si sa incerc din nou, in ziua de apoi. Temeri, ingrijorare si lipsa de certitudini au definit acest an. “The New Normal” mi-am zis, si am mers mai departe. The new normal — definit ca o situatie neasteptata, atipica, dar care treptat inlocuieste standardul, uzualul.