Un eseu de inceput de an 2023
Traind mai bine de 20 de ani printre antreprenori, fiind eu însămi un antreprenor, m-am intrebat adesea: ce anume, mai presus de mitul viziunii (deh!) si de conjunctura unui loc si a unei industrii, a unui timp si a unui sentiment de consum specific, ce “talisman” au acesti oameni care au reusit (si reusesc), cateodata chiar impotriva evidentelor?! Ce au ei atat de diferit fata de ceilalti?
Un raspuns rezonabil mi-a fost dat de cuvantul «overconfidence» (pe romaneste, un exces de incredere, o supra-evaluare personala a abilitatilor si avantajelor pe care le ai prin sentimentul de incredere exagerata in tine, pentru atingerea unui scop).
«Overconfidence» este un fel de ideologie candida care defineste clasa antreprenoriala de-a lungul si de-a latul planetei (si care, nu — nu defineste, cum am putea sa credem, clasa politica si pe cei care se cocoata fara scrupule in varful piramidei sociale, si nici vremelnica gasca a asa-numitilor “influencers” de profesie, lipsiti de cele mai multe ori de elementarele calitati de educatie sau specializare in vreun domeniu; alte cuvinte definesc identitatea si personalitatea acestor doua grupuri, si nu doresc sa vorbesc aici despre tupeu, grandomanie, insolenta, samd).
Am intalnit, spre norocul meu, in cei 20 de ani de rock’n roll in business-ul Estului, antreprenori definiti prin toate extremele de identitate si personalitate umana:
- super-educati, dar si pur instinctuali sau chiar necultivati,
- imaginativi si originali, dar si rationali sau chiar plain vanilla,
- rebeli si nonconformisti, dar si conservatori si by the book,
- vizionari si super aspirationali, dar si pragmatici si executivi,
- cu profil de leaderi, dar si de manageri,
- cu apetit pentru risk, dar si intelepti si cumpatati,
- rezilienti, dar si conjuncturali, cu fitilul prea scurt pentru constructie,
- spectaculosi, dar si deloc carismatici,
- atei, precum si credinciosi, samd.
Ce au in comun, toti? Asa cum am spus, o incredere extravanganta in ei insisi, in abilitatile lor, in puterea lor de a face lucrurile sa se intample — sau de a le opri sa se intample.
Si acum,
contextualizandu-i pe acesti antreprenori, in aceste timpuri de excesiva incertitudine si haos, de neasteptata entropie / disruptie / schimbare / pivotare si cum naiba om mai denumi ceea ce traim de vreo 3 ani incoace, ma intreb: oare cum mai pot functiona ei in imprejurarile prezente, care ii lipsesc de puterea lor de a controla contextul, intamplarile si relationarile cu ceilalti? Ce anume ii ajuta, cum reusesc ei ca aceasta incertitudine endemica (“endemic uncertainty” cum a zis Zygmunt Bauman) sa nu ii ingenuncheze emotional, sa nu ii opreasca din drum, sa nu le puna businessurile intr-o stare de asteptare / do nothing sau de supravietuire? Mai ales ca restul oamenilor, in special cei tineri, fac fata tot mai greu “mitului normalitatii”, unii renuntand la vise, altii la sperante, altii chiar la joburi, samd.
Poate ma insel, dar simt de ceva vreme, pur si simplu — simt, cum spiritul stoic al acestor antreprenori s-a “indulcit” putin, si cum acestia cauta instinctual surse care sa le alimenteze / sustina <overconfidence>-ul. Ii simt mai apropiati si mai disponibili uman, mai conversationali, mai deschisi, mai sociabili si mai empatici decat erau pana acum cativa ani. Si cred ca acesti oameni unici, creatori de prosperitate, progres si modele de urmat pentru societate, au nevoie acum, mai mult ca niciodata, sa fie bagati in seama mai serios, sa fie intelesi, sa li se arate apreciere si incurajare. Un transfer de emotie, de energie, de incurajare («reassurance») pe care il putem oferi acestor oameni, de care depindem cu totii.
O natiune ca a noastra, definita prin low trust (society), poate sa isi alimenteze deficitul de incredere prin felul in care acesti oameni, marii si micii antreprenori ai Romaniei, privesc viata si ne invata despre destinul lor.
Si uite, asa, ajungem tot la elefantul din camera, la guvernantii nostri care, in loc sa susțină din rasputeri <overconfidence>-ul antreprenoriatului, nu fac decât sa distrugă increderea in sine, oriunde o găsesc! Recenta avalanșă de taxe si impozite, spre stârpirea consultanților si a micilor antreprenori in general (in pas cu knowledge si cu indie economies, nu-i asa?), arată o gândire politică meschina si in contradictie cu prezentul, a unor oameni care probabil cred ca te poti micșora spre măreție («shrink to greatness», deh!).
Slabă consolare ca vom rezista mai mult ca ei, prea mică e pedeapsa că-i vom uita curând.
Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
10 Ianuarie 2023
