Meaning 2021

Nu stiu vreun an in care sa fi reflectat atat de mult la meaning-ul businessului meu: la rece, rational, cinic, no strings attached. Probabil ca multi antreprenori au facut la fel in „acel” 2020.

Ii zic “meaning”, si inteleg prin asta ceva mai mult decat viziunea sau scopul dupa care oricare companie trebuie sa se ghideze. Meaning-ul unui business este din pacate (sau din fericire) legat inseparabil de destinul omului/grupului de oameni din spatele acestuia; si este un raspuns onest la intrebarea what’s the point of all of it? Si mai adanc, in ce fel business-ul meu adauga valoare vietii mele? Asta este o introducere care nu anunță nimic bun, ati putea sa spuneti! 

Honestly now, oricum eram la capatul puterilor, cu sau fara Covid, dupa cinci ani de Qatar Airlines via Doha spre KL sau Singapore, o data sau de doua ori pe luna, hm! Deci, m-am intrebat eu in fiecare zi a anului 2020, oare ce am cautat noi acolo, in partea aia a lumii, atat de departe, intr-o cultura atat de diferita, atat de puternica in values alignment (prin comparatie cu cultura noastra)? Oportunitatile de crestere a businessului, oare? Expunerea la experiente unice de dezvoltare si invatare? Oare, faima? Sau… smtg about self esteem?… Ouch!

Recunosc, am dezvoltat un fel de complex, un eastern ego 🙂 — pe care am crezut ca pot sa il tratez prin “eroismul” acestor calatorii si livrari de proiecte internationale, in mind set-ul (discutabil al) businessului contemporan, cum ca succesul profesional ar fi direct proportional cu cat de ocupat esti, cu cat de mult muncesti si pe unde calatoresti, bullshit de acest gen, pe care noi, esticii l-am inghitit pe nerasuflate, ca niste premianti care isi doresc sa-si impresioneze mentorul.

19 ani de Brandient rock ‘n’ roll est european si international, cu cateva amintiri detestabile, incrancenat ascunse sub preș (business bun pentru shrinks!) — incluzand aroganțe „cine sunteti voi sa ne invatati?” servite de britanici, francezi, spanioli si austrieci, excuse my political incorectness — in balanță cu some great memories, de admiratie si apreciere — si, nu de puține ori, chiar aplauze la sfarsitul unor prezentari, primite de la asiatici, acolo unde nu m-am simtit niciodata evaluata dupa „greutatea” țării din care provin, pe stereotipul vestic ca un individ nu poate sa fie mai bun profesional decat performanta economica a natiunii carei ii apartine 🙁   

So,
my company’s meaning? 

Nu, nu o sa vina din sustinerea business-urilor vestice de a intelege mai bine nevoile si asteptarile locale de consum, si nici din inspirarea conglomeratelor asiatice de a construi branduri mai cool decat complexul developing world.

Rostul profund al companiei mele este legat de efortul — cateodata kafkaesque, de a pune umarul la modernizarea si profesionalizarea calitatii businessului practicat de companiile romanesti. ADN-ul Brandient este legat ombilical de destinul Romaniei, cu pandemie sau fara, cu boom-uri economice sau crize, cu suisuri si coborasuri, cu dezamagiri si sperante care nu vor sa moara. 

Am motive sa fiu un pic mai optimista in 2021, si nu ma refer la mult asteptatele vaccinari care ne dau speranta ca va fi bine, si nici la talentatul domn Krugman care a prezis acum cateva zile ca „things will get better, seriously”, ca 2021 va aduce lucruri bune — social si economic, much faster, si pentru much longer decat ne asteptam. 

Ma refer in principal la sansa tarii noastre de a avea in sfarsit cateva beautiful minds si caractere de incredere, implicate in proiectele decizionale ale natiunii: Bucurestiul, condus de Nicusor Dan cu o echipa pe care sper sa si-o aleagă singur — nu sa i-o aleagă altii — are acum o sansa unica de a-si intelege menirea de locomotiva a societatii moderne romanesti. Marile orase ale tarii — cele conduse de grupul primarilor liberali, in frunte cu Bolojan — sunt dovada clara ca un primar vizionar si de buna credinta face mai mult pentru comunitatea locala, decat un parlament + un presedinte + un guvern, la un loc! Acesti primari au reusit sa schimbe destinul locului pe care l-au condus, si astfel sa influenteze direct calitatea vietii, spiritul si viitorul locuitorilor, facand astfel cinste nu numai numelui (hai sa zicem — “brandului”) lor personal, dar si ideologiei liberale, — ei sunt singurii care pot, si trebuie, sa salveze partidul liberal, acaparat de niste “functionari de headquarter”, lipsiti de viziune si vointa; ei sunt adevaratul partid liberal, iar functionarii trebuie sa faca un pas in spate, fiindca nu ne-au impresionat cu nimic “liberal” in ultimii 30 de ani, iar timpul functionarilor politruci a trecut! Ministerul Sanatatii, preluat de Vlad si exceptionala sa echipa, pe care trebuie sa ii sustinem — si numai pentru ca isi propun sa genereze o schimbare dramatica de profesionalizare a modus operandi-ului si mentalitatii unui sistem malign, in cel mai dificil, imposibil, context de schimbare — cel pandemic. In Parlamentul Romaniei avem insfarsit si o echipa de oameni tineri competenti, — ma refer in pricipal la cei veniti din aripa Plus, care au experiente de business-uri si cariere profesionale de succes si sunt capabili sa inteleaga ce are nevoie o natiune in secolul 21, ce au nevoie oamenii tineri, ce au nevoie business-urile mici si mari, ce au nevoie cetatenii din urban, dar si din rural — nu pentru a supravietui, ci pentru a trai decent, a crea prosperitate si a impinge natiunea in fata. 

De ce mi-e teama in acest an, si probabil, in cei care vor veni? 

Nu de antivaccinisti, nu de negationisti, conspirationisti, si restul de idioti (de altfel fiinte umane cu dreptul la viață ca si noi, depinde doar cum reusim sa ii impiedicam sa acceada la pozitii de putere in societate) — ci de cei care nu mai cred in nimic! Cei care nu mai cred in nimic, dar nu in sensul filozofic, nihilist, ci in cel al resemnarii, izolarii, neimplicarii, disengagement-ului, nepasarii, whatever-ului, in sensul incetarii de a mai cauta un meaning pentru viață. 

Din pacate, idiotii nu se vor transforma niciodata in “nihilisti”, ei vor “crede” cu vehemență orice prostie aparuta pe ecranul telefonului, si nu vor renunta niciodata — iar singurul mod de a echilibra lucrurile si de a trai intr-un „better normal” este implicarea, engagement-ul social, „păsarea” (da, inca mai exista in DEX!) samd.

Speranță este: in ultimii ani, in timp ce țări cu credentiale solide si pretentii democratice, precum USA si UK, au devenit exemplele favorite de “WTF!?” ale lumii, românii au punctat cu demnitate, de la nivelul „străzii” — au dizolvat o caracatiță odioasa care legitima infractionalitatea de la primaria de comuna pana la parlament (cu girul curtii constitutionale — care chiar nu isi merita majusculele!), au tratat cu refuz un referendum de ev mediu, si au renovat (nu fara emotii) parlamentul si guvernul intr-o structura mai demnă.

Pentru prima oara in ultimii treizeci de ani (si in cea mai buna conjunctura istorica pentru Romania ever), parca avem pe ce sa ne construim un meaning.

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
Bucuresti 5 decembrie 2021

Dragi Non-Leaderi,

Este prima oară în viață când regret că nu am intrat în politică: nu în sensul de “carieră” — asta ar fi greu pentru cineva cu stilul meu de conducere — ci că am stat prea departe de politică, considerand-o paralelă cu destinul meu în această țară. 

Nimic nu este mai “ofertant” pentru un politician, decât “oportunitatea” oferită de o criză globală, socială, medicală, economică, informativă, etc — și cu atât mai mult când toate se compun într-o singură, unică, solidă certitudine: incertitudinea. Iar tu, ca politician, propunând soluția, salvarea, panaceul pentru o întreagă natiune, wow!… cât de tare trebuie să fie chestia asta în viața unui om! Din categoria Superman, Batman și alti super-eroi, cam așa.

O incertitudine de tipul celei pe care o traversăm acum este un moment cu adevarat unic, când, din postura de politician, nu te ajută prea mult rețetele unui management de criză, și când mai trebuie să faci față și unui tsunami de opinii și idei de pe margine. Ce te poate ajuta acum este leadershipul! Adica forța caracterului, mintea deschisa, curajul și voința obsesiva de a-i conduce și a-i salva pe ceilalti. Din pacate, leadershipul este, ca orice lucru autentic — rar si dificil, ca sa citez un filozof celebru. Și se vede de la o poșta daca îl ai sau nu, oricum te-ai așeza tu în poză. Atunci când viața oamenilor depinde de tine — nu doar la figurat, declarativ, într-un narativ de brand, ci de-adevăratelea — atunci când viața și spiritul unei națiuni depind de tine, atunci este nevoie de un comportament de leader!

Daca ieșim din retorica temperato-alarmistă a pandemiei, exacerbată de accesul neîngrădit a miliarde de oameni la o comunicare globală, din optimismul forțat, balansat cu o anxietate de fundal, și bancuri cu un virus cu comportament de milenial, este imposibil să nu realizăm că acesta este momentul pentru eroism.

Deci, cine vrea sa fie eroul națiunii noastre acum? Cine poate sa fie acest erou? Care politician își va arăta leadershipul în aceste zile? … Hm. Trouble! (Și la noi, dar și la altii, se pare!)

Eroul care ar trebui să îndrume acum națiunea, să o insufleăeasca, să fie un reper de încredere și certitudine — nu există! Eroul națiunii noastre nu există. Oamenii noștri politici sunt doar niște starlete amețite de reflectorul de pe scenă. Nimic interesant, nimic relevant, nimic impresionant. Să ai o astfel de șansă, în destinul tau de politician, și să te comporți ca un oarecare! România este o națiune mică, poate sa fie salvată cu știintă și cu voință. Sunt trei lucruri pe care trebuie sa le faci: viața oamenilor din perspectiva medicală, joburile oamenilor din perspectiva economică, și viitorul businessurilor locale. 

Am fondat acum 18 ani un business în domeniul serviciilor profesionale de consultanță de business și design. Talent-based company, activând relevant în economia de knowldege specifica secolului 21. Am construit cu viziune și multa încrâncenare și truda un business de succes nu numai in țară, dar și înafara țării. Este genul de business care într-o astfel de situație, pandemică, se stinge — este prea mic, nu are resurse de supraviețuire nelimitate, iar cererea pentru astfel de servicii, in vreme de pandemie, se reduce drastic. Mă trezesc în fiecare dimineață, la fel ca toti angajații mei, nu numai cu îngrijorarea amenințării directe asupra vieții celor pe care îi iubesc, dar și cu angoasa viitorului nostru — a sursei noastre de trai. 

Deși suntem conduși de un partid liberal (sic!), măsurile propuse de acest partid sunt “too little” — și în curand vor fi “too late” — clar insuficiente pentru a asigura României un viitor dupa ce această situație pandemica se va rezolva. Știu sute de businessuri din țara asta, prin natura jobului meu de consultant, care nu au cum să susțină luni de zile de salarii fără să aibă venituri. Statul trebuie sa iși dovedească rostul și sensul acum: pentru inceput, șomaj tehnic platit de statul român, salvarea tuturor joburilor și a companiilor care fac business etic, curat și real! În lipsa unor astfel de măsuri, futilitatea statului român vizavi de viitorul acestei natiuni va fi pecetluită forever. Și probabil, dupa Colectiv, dragnea&co, muie-psd, USR-Plus-ratarea-unei-sanse, și alte incantații din epoca non-distanțării sociale, oamenii vor ieși în stradă ca să chestioneze rolul statului pentru aceasta natiune, futilitatea existenței partidelor, la nivel moral si economic, șamd. 

În lipsa unui erou/leader national, avem insa o multime de eroi locali — doctorii, personalul medical, cei care fac voluntariat, companiile care ajuta acum prin donații și acces la servicii pro-bono, oameni obișnuiți cu putere limitată, dar care trebuie să se asigure ca the show must go on în joburile lor — acestia sunt micii noștri eroi. 

Daca cei care conduc acum ar ințelege gravitatea situației și ar salva angajații și companiile din perspectiva economică, aceștia ar putea, la rândul lor, să ajute statul, să faca voluntariat — fiindca este nevoie enorm de așa ceva intr-o țară cu o o populație îmbătrânită și un segment semnificativ de precariat tocmai intors de la muncă din Italia — sau pur și simplu să se concentreze să genereze soluții de remodelare a businessurilor lor, pentru ca sperăm să existe totuși și o perioadă post-coronavirus!

PS. dupa ce a citit textul meu, Kit a propus un titlu foarte cool: “Political class tragically smaller than a virus”.  True.

We shall prevail (episodul 30)

Am petrecut sfârșitul lui 2019 în Singapore. Credeam că m-am obișnuit (în toți acești ani de străduință în a dezvolta Brandient Asia) cu show-off-ul acestui oraș-stat, cu statura sa de high flyer – dar încă mă regăsesc în postura de a exclama wow!, de a mă lăsa impresionată de cât de mult, și în ce ritm, au realizat singaporezii, și mai ales — de felul în care trăiesc, muncesc și se bucură de viață acești oameni. Și nu, nu sunt deloc naivă și ușor de impresionat, ba dimpotrivă — senioritatea mă împinge constant către o perspectivă supărător de cinică asupra realității, astfel că orice “poleială” îmi stârnește mai degrabă râsul decât admirația.

De data asta, m-am uitat cu atenție la sentimentul de mândrie națională pe care îl trăiesc și îl afișează, atât de natural, singaporezii. Oricine se urcă într-un Grab sau într-un taxi în Singapore, și începe o conversație cu șoferul, știe despre ce vorbesc: felul în care șoferii / taximetriștii “vând” imaginea de cea mai seducătoare destinație de turism, cel mai sigur și bun loc de trăit, cea mai yummy mâncare din Asia, cel mai deștept guvern de pe fața pământului (sic!), cea mai performantă educație pentru copii, cel mai bun loc de investit, cel mai ambițios, inovativ și progresist stat etc., etc. și … ah, da! — costul vieții e cam piperat, unele pensii sunt cam mici, dar… at the end of the day — merită!

În plus, în acest an, au aniversat 200 de ani de istorie, astfel că a fost un bun prilej nu numai pentru focul de artificii, dar mai ales pentru introspecția istorică, inteligența, și … speech-ul motivațional! M-a impresionat mesajul oficial de sfârșit de an, o mostră de engagement național, și nu pot să nu mă gândesc cât de bine, de respectat, de implicat / asumat se simte un cetățean căruia i se spune

“There can be no guarantee of success. But there never was, at any time during our history. As before, every step forward will take daring and determination. But if we stand together and keep making the effort, I am confident Singapore can continue to shine brightly in the world. This is our life, our future, our Singapore.— citat din speech-ul de Anul Nou al prim-ministrului singaporez.

Da, este frustrant, și chiar dureros, că noi, Românii, nu putem să spunem, la sfârșitul unui an, că “…we are reforming our education system, our housing policies, our healthcare system to honour senior Singaporeans (Romanians), our transportantion …”, …”, dar nu credeți că am putea, cel puțin, să folosim timpul viitor, și să spunem we will help workers to retrain, acquire new skills, find new jobs and stay employable, … we will improve social safety nets that protect the poor, the elderly, and the vulnerable, … we will support businesses to raise productivity and build new capabilities, …” ? (citate din acelasi speech al prim-ministrului singaporez)

Hm, o să-mi răspundeți voi, dar noi, românii, nu funcționăm așa! Nu folosim narativul motivațional niciodată! Nu putem să promitem, fiindcă… nu livrăm, nu avem ce spune, fiindcă nu prea am dovedit mare lucru…, cu alte cuvinte — despre ce să vorbească, motivant, șeful statului român sau prim-ministrul nostru la sfârșitul anului?!

Poate despre asta:

2019 a fost un an bun, fiindcă am reușit, în acest an, mai mult decât majoritatea statelor lumii (inclusiv eroii vestici pe care i-am idolatrizat ani în șir): am reușit să protejăm principiile democrației, chiar și cu o Constituție (și paznicii ei strâmbi) care mai mult ne-a încurcat, decât ne-a ajutat! Am pedepsit prin vot partidele politice toxice pentru națiune, am luptat, am rezistat, și am câștigat! Am câștigat NOI — cei cu bune intenții, cei care muncim, cei care ne plătim taxele, cei care nu furăm, cei care nu ne-am cocoțat pe spinarea altora, cei care nu considerăm că poporul este slab și prost, cei cărora ne pasă, cei pentru care România are viitor! NOI am câștigat! Ei au pierdut! Am reușit să progresăm ca și societate, am evoluat ca înțelegere a nevoii noastre de a ne transforma, de a deveni Noua Românie. Ne-am învins complexele de loser, frica de a fi mereu perdanți, angoasele născute din atâtea greșeli acumulate istoric, aș zice că we’ve come so far!! Eu am simțit, după multă vreme, și sper că și voi, că ne avem unii pe alții!

Așa că, pentru a treizecea oară, să spunem, în 2020: We shall prevail!

La mulți ani!

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient

Petre si primii ani de marketing romanesc

Primul an de marketing, Petre Barbu

La inceputul anilor 90, doi tineri jurnalisti se faceau cunoscuti pentru interesul aratat industriei de media din Romania. Ambii scriau pentru revista Capital — la vremea aceea, singura publicatie interesata de nenascuta-inca societate de business locala. Petre Barbu si Petrisor Obae — despre ei vorbesc. 

Petre este jurnalist in continuare — intre timp a devenit si scriitor de romane, si dramaturg, practicand ireversibil un stil de scriere de un realism (de multe ori insuportabil) emotional, iar Petrisor este un pionier al jurnalismului practicat in mediul digital, si un leader de opinie al acestui mediu. Pasiunea pentru domeniul media, pentru oamenii si intamplarile acestui domeniu, nu le-a disparut niciunuia.

Petre Barbu, caci despre el si ultima lui carte scriu acum aceste randuri — a lansat recent o culegere de interviuri sub numele Primul an de marketing, intregind astfel privirea asupra tandemului “client de marketing — agentie de publicitate” (cartea sa Primul an de publicitate a fost lansata acum 6 ani).

Primul an de marketing aduna amintirile autentice ale unui grup restrans de profesionisti care au avut sansa invaluabila de a activa la inceputul anilor 90 in domeniul abia nascut al marketingului autohton (foarte putini dintre acestia mai activeaza inca in domeniu). 

Pionieri, exploratori, intrati in miezul capitalismului direct din comunism, tineri, drept pentru care curajosi, ambitiosi — si cumva inconstienti; cum altfel s-ar fi aruncat intr-o meserie care nu avea nici o radacina sau conexiune cu societatea locala careia ii apartineau!

Cartea este valoroasa nu atât din perspectiva literara — interviurile sunt prezentate fara chirurgie stilistica, redand personalitatea si stilul fiecarui intervievat — ci din motivul atat de evident, si atat de simplu, ca este de fapt o forma de memorie colectiva pentru un domeniu volatil si as indrazni sa spun — non-established-inca, chiar si dupa 30 de ani de la inception.

O societatea care nu are memorie colectiva, nu exista. Cu atat mai mult cand vorbim despre societati in transformare continua, cum este cea romaneasca. Memoriile celor intevievati sunt nimic altceva decat interpretarile acestora asupra status quo-ului meseriei din acei ani, minunate si pretioase pentru ca demonstreaza nasterea unei noi industrii intr-un context pe care chiar si cei care au inventat marketingul — americanii si in general vesticii, greu l-ar putea descifra, si evident — intr-un context in care cuvantul “internet” (vai, vai!) nu insemna inca nimic. In plus, prin aceste memorii, putem sa zarim si interesante povesti despre destin (“dezvoltare personala”, in jargon curent) — adevarate exemple de storytelling autentic.

Cartea este pentru cei care inteleg ca exista si marketing, nu numai neinspirat-numitul marketing digital, pentru cei care constientizeaza ca orice categorie profesionala, cel putin in ultimii 2000 de ani de dezvoltare a umanitatii, se dezvolta pe baza unor acumulari de knowledge, de experiente umane, si de respect pentru autoritate. 

O recomand cu caldura si celor tineri, si celor care traiesc cu impresia ca un algoritm SEO sau o campanie pe Facebook sunt supremele instrumente de marketing.

Aneta Bogdan FCIM Chartered Marketer

P.S. Corect e sa adaug si faptul ca sunt unul dintre cei 14 profesionisti intervievati.

Colaj 2018

2018, incadrat in seria ultimilor 2 ani,

inceput cu pesimism — din cauza contextului politic local — si terminat in frustrare si furie (nu sunt deloc un fan al resemnarii!) din cauza aceluiasi context politic, 2018 a fost o amestecatura — mai elegant spus, un colaj, o colectie de experiente, realizari, esecuri, bucurii, stangacii, enervari, revelatii, prostii si prostioare, victorii (mici!), confuzii, indoieli, fantasme, samd; oricum, in mod cert — nimic fluid, nimic inchegat, lipsa unui intreg la care sa fi pus umarul, despre care sa poti spune ceva remarcabil. Un an minor (ca sa ramanem eleganti in exprimare)!

Desi:

  • Am reusit primul nostru proiect mare in Singapore — Geneco, pe care in sfarsit il putem vedea pe strazile de acolo, dupa ce a fost si premiat international –,
  • Editia internationala Branding on the Eastern Front este pe Amazon si pe raftul de ‘branding’ din librariile Kinokuniya Singapore,
  • Am livrat doua proiecte foarte mari, aici in Romania, pe care clientii le vor lansa in 2019 — in utilitati si FMCG,
  • I-am ajutat pro-bono pe unii dintre cei care ne ajuta sa avem o societate mai buna — Daruieste Viata si RO+ (PLUS),
  • Am lansat noua identitate a Echipei Nationale de Fotbal — probabil singurul nostru logo adorat prin sarut de cei care-l poarta,
  • Ne-am ocupat ca de obicei de o parte dintre clientii nostri strategici — Transavia, Dedeman, Delaco, QFort, BT, Heineken, Budureasca, Angst etc,
  • Brandingul de angajator a mai urcat niste trepte in topul serviciilor cerute de clienti in zilele astea,
  • Am iesit cu totii in piata Victoriei, seara si in weekend-uri, si “am pus tara la cale” la nesfarsit (desi acesta este, poate, singurul build-up al anului!),
  • Ne-au plecat oameni in care am investit mult, si exact cand ne asteptam sa inceapa un “return on investment”,
  • Am angajat oameni noi foarte buni, si avem acum probabil the best team ever, inclusv doi Managing Directors (in Bucuresti si Singapore),
  • Ne-am mutat intr-un nou sediu, dupa 10 ani de vietuire intr-una dintre cele mai frumoase case interbelice din Bucuresti,
  • Cip a implinit 10 ani in companie si este primul angajat care va beneficia de ‘free summer Fridays’ si vacante platite pentru inspiratie (Kit zice ca si el are dreptul, si militeaza acum pentru un tratatment egal intre antreprenor si angajat :),
  • La sfarsitul acestui an am inceput un proiect impreuna cu curajoasa echipa a primarului Bolojan din Oradea, care — daca va reusi, speram sa readuca credinta in valoarea reala a brandingului de destinatie,
  • Avem doi client strategici care in decembrie ne-au povestit despre planurile lor pentru 2019 — si ne-au dat astfel speranta ca in tara asta nu mor caii cand vor cainii,
  • Am ratat un proiect mare in care, in mod atat de neasteptat, o echipa de romani se straduieste — prin nestiinta si umoare personala, sa distruga un brand romanesc,
  • Am fost concediati de un român pe motiv ca suntem români (“noi suntem acum o firma internatională, nu putem lucra cu o firma romaneasca de branding” — wow!!!!!),
  • Am pierdut pitch-uri de oferta in Asia fiindca nu am fost acolo cand clientul a cerut sa ne vedem, desi am calatorit iar prea mult si resimtim tot mai mult povara acestui comportament de calator peste oceane,
  • Ne-am despartit amiabil de oameni care ne-au tratat neamiabil, am pariat pe proiecte care ne-au consumat timpul, dar nu au iesit, am fost (prea?) toleranti in fata ciudățeniilor unor parteneri si, ca de obicei — prea idealisti (asta, insa, ne tine in viata!)…

Hm, daca stiu ceva sigur despre mine, Kit, Mihai si echipa pe care o conducem, este ca nu suntem oameni care se sperie prea usor — mai degraba ne comportam ca un task force, decat ca o companie, si dupa atata aventura si pionierat si incercari, pot spune ca suntem sever superdotati cu ambitie, putere de munca, disciplina si optimism. Am ales in viata asta, la maturitate, sa credem ca putem sa facem, ca putem sa schimbam, ca putem sa traim in Romania, cum vrem noi, nu cum ni se impune de catre niste infractori.

Si totusi, …

gandul asta pervers, revine mereu, in ultimul timp, la inceputul fiecarui an nou: oare nu cumva Romania ma impiedica sa devin omul care doresc sa devin, odata cu trecerea mea prin viata? Oare nu cumva Romania imi impiedica firma pe care am construit-o atat de greu si de pasional, sa devina ceea merita, dupa 17 ani de rock’n roll estic?!

Aneta Bogdan