Tag: leadership

Posted on

Întoarcerea înspre țară*

Mă văd în rândul celor care înțeleg pe ce lume trăim, și cu toată sinceritatea spun ca sunt tare îngrijorată de felul în care am ajuns să vedem lumea și relaționările dintre noi, in aceste zile. Poate că vârsta mă ajută să văd mai clar, sau dimpotrivă — continua așteptare a unui leader în fruntea acestei națiuni mă pune în situația (biblică) de a spune “poate ca a și venit dacă nu a mai venit”…

Fiindcă am avut șansa să lucrez proiecte pentru brandul Oradea, înainte ca Bolojan sa devină Președinte al Partidului Național Liberal și Prim Ministru al României, recunosc că l-am cunoscut, perceput, și apreciat ca un excelent manager de administrație publică, capabil să planifice, să organizeze și să găsească oportunități de finanțare pentru proiectele vitale care au schimbat destinul locului și au îmbunătățit calitatea vieții cetățenilor. Dacă mă întrebați cum îl descriam pe Bolojan în acele zile, vă răspundeam simplu că este managerul care rezolvă lucrurile, care “get things done“ cum zice englezu’, sau mai cool, mai eroic, “a man with a mission”. Astfel că atunci când a făcut un pas în față și a luat povara rezolvării situației catastrofale în care ne găseam în primăvara lui 2025, fără personal agenda – refuzând inclusiv să candideze la președinție (desi favorabilitatea brandului său depășea performanța celorlalți candidați), mi s-a părut o decizie logică, asumată prin capabilitățile și experiența unică a omului.

Asistând însă la ultima dramoletă generată de PSD și la valul de “unsolicited opinions” din toate părțile, care îi explică lui Bolojan unde a greșit, ce și cum trebuia să facă, șamd, – ca și cum acești “opinion leaders” (unii de bună credință, alții doar ca să își afirme “superioritatea” ) ar avea măcar o câtime din experiența si realizările lui — nu pot să nu observ o realitate care multora ne-a scăpat până acum. Si anume — profilul de leader al Prim Ministrului României: caracterul, curajul, reziliență, forța de a impune o schimbare responsabila. Un studiu recent (2025-2026) al McKinsey & Co, care definește liderii moderni din sectorul public, pare că îl descrie cu acuratețe chiar pe Ilie Bolojan: “public sector modern leaders are defined as agents of change … who bridge the gap between political ambition and operational execution, driven by character (considered the “golden thread”, particularly in stressful or high-stakes scenarios), courage, resilience, and assuming clear responsibilities for their actions …”

Și asta este cheia cu care putem să ne deschidem un pic mințile — Bolojan este mult mai mult decât un manager excelent (inclusiv în situații de criză pentru națiune), el este un leader a cărui forță stă în caracterul său, în felul în care își răspunde întrebării “ce pot sa fac eu pentru țara mea?”. 

Întrebare care nu le tulbură somnul rațiunii domnilor si doamnelor PSD – care, btw, habar nu au cu cine au de-a face când vine vorba de Bolojan! — și care vor să folosească (pentru că pot!) avantajul numeric oferit de democrație ca să distrugă și ce n-au reușit până când i-a întrerupt Bolojan. Pe ei, în schimb, îi macină întrebarea opusă: “ce poate să mai facă țărișoara asta pentru mine?”.

* Titlul e inspirat tot de Ilie Bolojan 🙂

Aneta Bogdan FCIM Managing Partner Brandient
26 Aprilie 2026

Posted on

Singurătatea alergătorului de cursă lungă

Rar mi s-a evocat, în cei (azi-mâine) treizeci și cinci de ani petrecuți în lumea businessului local și internațional, metafora „singurătatea alergătorului de cursă lungă.”

Pentru simplul motiv că, în business, oricât de genial, de prost, de performant sau de loser ai fi ca lider, tot ești înconjurat de un grup de „susținători” puși la dispoziție de structura companiei, de acționari etc. În plus, leadershipul—deși „generat” individual—nu se aplică și nu are succes decât dacă este amplificat cu ajutorul unui grup uman care co-creează în jurul viziunii. Iar atunci când compania trece printr-o perioadă dramatică de change management, aceasta angajează suplimentar grupuri de consultanți, bancheri etc., care se pricep mai bine la una sau la alta.

Altfel spus, în business există întotdeauna un grup de deținători de interese care pun umărul la viziunea liderului (chiar dacă au agende diferite). Ah, și important de menționat: chiar și în aceste condiții, cu un lider care se poate sprijini pe resurse umane interne și externe, șansele de succes ale schimbării sunt destul de neoptimiste.

Mă uit la Ilie Bolojan—căci despre el vreau să vorbesc—un om pe care îl cunosc relativ bine, fiindcă ne-am intersectat de multe ori pentru binele orașului căruia acest om i-a dedicat douăzeci de ani din viață, cu rezultate remarcabile asupra calității vieții orădenilor; a tuturor orădenilor.

Bolojan, actualul prim-ministru al României, și-a asumat conștient responsabilitatea rezolvării uneia dintre, probabil, cele mai dramatice situații sociale și economice postcomuniste. Fără exagerări, contextul acestei „intervenții” conduse de Bolojan, alias Bolo, ne arată o societate aflată în diverse stadii de faliment economic și social, o națiune înșelată și deposedată de bunuri și capital timp de treizeci de ani, căreia i s-a indus o dependență de un grup incompetent și corupt (în care se regăsesc laolaltă politicieni social-democrați, liberali și de alte crezuri ipocrit-ideologice), un stat care funcționează cu o cultură a celebrării incompetenței și lipsei de responsabilitate, o națiune prinsă acum în seducția toxică a extremismului, nepregătită pentru un viitor mai tehnologic, dar și mai accentuat militar decât ni l-am închipuit, ș.a.m.d.

Bolojan are, evident, o echipă în jurul lui care, până acum, pare eficientă, competentă, dedicată—dar care, în raport cu societatea pe care încearcă să o repună pe un drum normal, ilustrează perfect singurătatea alergătorului de cursă lungă.

Să (mă) explic:

Bolojan—deși face parte dintr-un partid mare, deși conduce o coaliție de partide mari, deși o bună parte dintre cei cu mintea acasă pricep cam ce face acest om acum pentru noi (și ce nu face pentru el)—nu a avut la dispoziție resursele de timp și umane ca să creeze un plan de management al schimbării. Situația a fost, este, atât de eruptivă, încât omul a făcut un pas în față și a spus: „Fac eu, contați pe mine!” Nu a avut timp de lobby în interiorul partidului (poate că ar fi fost și inutil; PNL-iștii sunt și ei responsabili pentru această criză de incompetență și corupție). Nu a avut privilegiul timpului ca să se întâlnească cu reprezentanții societății și să proiecteze scenarii, să negocieze ș.a.m.d. Nu a avut o echipă solidă de inception, decât câțiva oameni de încredere care sunt, efectiv, engaged cu statura lui profesională și morală, precum și cu provocarea căreia trebuie să îi facă față. Nu are parteneri de încredere, ci niște bla-bla-iști care vomită cuvinte, pentru că oricum nu se pricep la altceva. Plus un președinte care se acomodează cu încetinitorul la noua poziție, cu agende încă neclare.

Așa că Bolo a luat-o the hard way („O să vă supăr, știu, dar vă rezolv!”, a zis el, ca la dentist).

Deciziile pe care le ia, asumate la nivel legal, sunt cruciale: asigură supraviețuirea societății în această etapă de criză „contabilă”—dar, în același timp, disrup valorile (ori mai degrabă nonvalorile) după care statul român a funcționat treizeci de ani și pun în discuție rolul clasei politice. Crede cineva că Bolo nu e un solitary runner? Cine îl susține, pe față, cu credință, măcar declarativ? Omul trebuie să amenințe cu demisia în fiecare zi în care câte un detractor îi pune bețe în roate.

Rar am asistat la o mai mare acțiune de critică neconstructivă, în care jurnaliști și „specialiști” de apă dulce nu se mai opresc din a comenta „contabilitatea” pe care trebuie să o rezolve Bolo, oferind tone de sfaturi și de certeală de pe margine. Plus ură! Oare cum rezistă? Nu știu dacă îl sfătuiește cineva (coaching)—cred că l-ar ajuta, deși, cunoscându-l, ha-ha, vă asigur că what you see is what you get—dar știu că omul este un stoic by the book, capabil de reziliență și de înțelepciune în relaționările umane, cum rar am întâlnit.

Honestly now, ați vrea să fiți în locul lui? Să vă înjure prietenii, concetățenii, colegii de partid, vecinii, profesorii, pensionarii, magistrații, sindicatele, oamenii din business, și să nu vă aplaude public decât CTP și Liiceanu? Cât de corect, uman, vi se pare acest lucru?

Să te simți singur într-un job despre care ești conștient că trebuie făcut, dar și că produce (sperăm—temporar) suferință pentru multe grupuri sociale. Deși încearcă, cu obstinație, să vireze înainte de prăpastie—cu prețul inevitabil al unui disconfort pentru toți călătorii—Bolo e văzut de mulți ca fiind responsabil pentru ceea ce ni se întâmplă rău acum, și nu ca un salvator. Și asta, poate, și pentru faptul că ignorăm—fiind înghesuiți de taxe și impozite noi, inflație, scandaluri peste scandaluri etc.—să vedem the big picture:

Este prima oară în istoria noastră modernă când—chiar dacă bombănind și prin sacrificii mai mici sau mai mari, care ne afectează pe toți—punem cu toții umărul la o schimbare vitală pentru progresul și bunăstarea noastră. Iar când vom reuși (pentru că eu încă sper), vom fi mai încrezători în noi înșine și mult mai pregătiți pentru ceea ce ne rezervă viitorul.

Aneta Bogdan, FCIM, Managing Partner Brandient

Posted on

Dragi Non-Leaderi,

Este prima oară în viață când regret că nu am intrat în politică: nu în sensul de “carieră” — asta ar fi greu pentru cineva cu stilul meu de conducere — ci că am stat prea departe de politică, considerand-o paralelă cu destinul meu în această țară. 

Nimic nu este mai “ofertant” pentru un politician, decât “oportunitatea” oferită de o criză globală, socială, medicală, economică, informativă, etc — și cu atât mai mult când toate se compun într-o singură, unică, solidă certitudine: incertitudinea. Iar tu, ca politician, propunând soluția, salvarea, panaceul pentru o întreagă natiune, wow!… cât de tare trebuie să fie chestia asta în viața unui om! Din categoria Superman, Batman și alti super-eroi, cam așa.

O incertitudine de tipul celei pe care o traversăm acum este un moment cu adevarat unic, când, din postura de politician, nu te ajută prea mult rețetele unui management de criză, și când mai trebuie să faci față și unui tsunami de opinii și idei de pe margine. Ce te poate ajuta acum este leadershipul! Adica forța caracterului, mintea deschisa, curajul și voința obsesiva de a-i conduce și a-i salva pe ceilalti. Din pacate, leadershipul este, ca orice lucru autentic — rar si dificil, ca sa citez un filozof celebru. Și se vede de la o poșta daca îl ai sau nu, oricum te-ai așeza tu în poză. Atunci când viața oamenilor depinde de tine — nu doar la figurat, declarativ, într-un narativ de brand, ci de-adevăratelea — atunci când viața și spiritul unei națiuni depind de tine, atunci este nevoie de un comportament de leader!

Daca ieșim din retorica temperato-alarmistă a pandemiei, exacerbată de accesul neîngrădit a miliarde de oameni la o comunicare globală, din optimismul forțat, balansat cu o anxietate de fundal, și bancuri cu un virus cu comportament de milenial, este imposibil să nu realizăm că acesta este momentul pentru eroism.

Deci, cine vrea sa fie eroul națiunii noastre acum? Cine poate sa fie acest erou? Care politician își va arăta leadershipul în aceste zile? … Hm. Trouble! (Și la noi, dar și la altii, se pare!)

Eroul care ar trebui să îndrume acum națiunea, să o insufleăeasca, să fie un reper de încredere și certitudine — nu există! Eroul națiunii noastre nu există. Oamenii noștri politici sunt doar niște starlete amețite de reflectorul de pe scenă. Nimic interesant, nimic relevant, nimic impresionant. Să ai o astfel de șansă, în destinul tau de politician, și să te comporți ca un oarecare! România este o națiune mică, poate sa fie salvată cu știintă și cu voință. Sunt trei lucruri pe care trebuie sa le faci: viața oamenilor din perspectiva medicală, joburile oamenilor din perspectiva economică, și viitorul businessurilor locale. 

Am fondat acum 18 ani un business în domeniul serviciilor profesionale de consultanță de business și design. Talent-based company, activând relevant în economia de knowldege specifica secolului 21. Am construit cu viziune și multa încrâncenare și truda un business de succes nu numai in țară, dar și înafara țării. Este genul de business care într-o astfel de situație, pandemică, se stinge — este prea mic, nu are resurse de supraviețuire nelimitate, iar cererea pentru astfel de servicii, in vreme de pandemie, se reduce drastic. Mă trezesc în fiecare dimineață, la fel ca toti angajații mei, nu numai cu îngrijorarea amenințării directe asupra vieții celor pe care îi iubesc, dar și cu angoasa viitorului nostru — a sursei noastre de trai. 

Deși suntem conduși de un partid liberal (sic!), măsurile propuse de acest partid sunt “too little” — și în curand vor fi “too late” — clar insuficiente pentru a asigura României un viitor dupa ce această situație pandemica se va rezolva. Știu sute de businessuri din țara asta, prin natura jobului meu de consultant, care nu au cum să susțină luni de zile de salarii fără să aibă venituri. Statul trebuie sa iși dovedească rostul și sensul acum: pentru inceput, șomaj tehnic platit de statul român, salvarea tuturor joburilor și a companiilor care fac business etic, curat și real! În lipsa unor astfel de măsuri, futilitatea statului român vizavi de viitorul acestei natiuni va fi pecetluită forever. Și probabil, dupa Colectiv, dragnea&co, muie-psd, USR-Plus-ratarea-unei-sanse, și alte incantații din epoca non-distanțării sociale, oamenii vor ieși în stradă ca să chestioneze rolul statului pentru aceasta natiune, futilitatea existenței partidelor, la nivel moral si economic, șamd. 

În lipsa unui erou/leader national, avem insa o multime de eroi locali — doctorii, personalul medical, cei care fac voluntariat, companiile care ajuta acum prin donații și acces la servicii pro-bono, oameni obișnuiți cu putere limitată, dar care trebuie să se asigure ca the show must go on în joburile lor — acestia sunt micii noștri eroi. 

Daca cei care conduc acum ar ințelege gravitatea situației și ar salva angajații și companiile din perspectiva economică, aceștia ar putea, la rândul lor, să ajute statul, să faca voluntariat — fiindca este nevoie enorm de așa ceva intr-o țară cu o o populație îmbătrânită și un segment semnificativ de precariat tocmai intors de la muncă din Italia — sau pur și simplu să se concentreze să genereze soluții de remodelare a businessurilor lor, pentru ca sperăm să existe totuși și o perioadă post-coronavirus!

PS. dupa ce a citit textul meu, Kit a propus un titlu foarte cool: “Political class tragically smaller than a virus”.  True.